Poezii despre astronomie și existență
poezii despre astronomie și existență.
Eliberare
Ochi ce privesc fix
spre retina planetei,
unduiri de aripi rănite
în zbor
sunt depărtările
existenței mele fragile
Cosmosul e fierbere și cânt
și-mi este atât de ușor să ating
fruntea Stelei Polare
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drama omului este dualismul existenței lui. Omul apartine lumii vizibile si invizibile.Relatia cu Divinitatea de acceptare sau negare:"Pe Dumnezeu nimeni [...] | Citește tot comentariul
Absolutul
Nici minte, nici formă eu doar exist;
Voința și gândul acum au încetat.
Sfârșitul dansului Naturii,
Sunt Ceea ce am căutat.
Pe un tărâm de Fericire pură, absolută,
Departe de cunoscător și cunoscut,
Simt un imens repaus până la urmă
Și la Acela doar mă uit.
Cărările secrete ale vieții le-am trecut
Și Țelul meu am devenit chiar eu.
Adevărul Imuabil mi s-a revelat:
Sunt Calea, Sufletul și Dumnezeu.
Sunt conștient de toate înălțimile,
În miezul Soarelui stau mut.
Am terminat cu timpul și cu faptele,
Jocul meu cosmic s-a sfârșit.
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stop joc
Să-mi amintești de unde am plecat
mă jucam cu tine prin spații virtuale
erai blond
aveai niște ochi incredibil de albaștri
și erai extrem de căsătorit
îți plăcea cum pictez
îți plăcea cum respir
îmi adulmecai fiecare pas
fiecare venă
care pulsa nervos su piele
îi urai pe toți
cei cu care mă chatuiam pe net
făceai crize de gelozie
de o furie cosmică.
Stop joc
m-am întors la realitate
tu nici nu exiști.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine ploaia, ascunde-te sub iarbă (poem preferabil ud)
dimineața aceea somnolentă
în care toate se trezesc că te iubesc
în care lucrurile se precipită să existe
cu o zăpăceală foarte browniană
de parcă se tem al naibii
să le surprinzi în lumea goală
printre cele trebuind să poarte
hainele nevăzute ale împăratului
e și lumea și lumea
nu mai are timp de tine nici
tu de ea
așa că vă vedeți fiecare de
mărunțișurile lui cosmice
nu e nimeni de vină
poate doar graba asta neapărată și
mai degrabă comică de a exista
uite toți trecătorii fug de ploaie
[...] Citește tot
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea nu există nicăieri
Dragostea nu există nicăieri
câtă vreme nu cazi nepregătit într-însa
ca într-un black-hall cosmic
care te absoarbe puternic pentru a te expulza
în alte dimensiuni spirituale
pe care le confunzi cu paradisul
deseori nefolositor ție întru totul,
dar un bun salvator pe moment,
lăsându-ți impresia că ești acolo un biet cobai rătăcit
în capcanele mirajelor
ce zboară amețitoare în jurul tău
spre a te convinge că ai fost un intrus atemporal
tolerat într-un spațiu
care nu te aștepta neapărat pe tine...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirări V
Etica, morala, adică starea de conștiință a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură și hrană. Această departare cosmică la om dintre gură și hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează și-l individualizează, îi creeaza bunul simț și acceptarea de către el a lui însuși, ca atare.(...)
Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcație între gura și hrană. Ea manâncă fiindu-și sieși de mâncare.
În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărțită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanța dintre gura și hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreție, de forța, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.
Distanța între gură și hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete și abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanța enorma la om între gură și hrană constituie feblețea sa, delicatețea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violență este resimțită această distanță într-un mi
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul libertății umane
Suntem liberi!
Suntem liberi!
Să supunem elementele
doar cu o mantră a iubirii!
Suntem unici!
Suntem unici!
Universul se învârte pe orbita inimii noastre,
n-ar exista nicio stea fără privirea noastră,
n-ar exista niciun zbor fără dorurile noastre.
Stelele zburătoare se nasc din cântecele noastre
și subjugă
zilele de emfază ale dragonilor de umbre
care cuceresc spațiul nepus la adăpost.
Celulele spațiului încă acoperit al lumii
se culcă pe rugăciunile noastre dezgolite,
uitate sau aruncate pe neiertări de gheață.
Să ne trezim din adâncirea în pierderea de sine,
din lâncezeala zilei tridimensionale,
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialog cosmic
Nu-ți dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care știu că nu știu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am și momente când sunt fericit,
dacă știi ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înțeles, ești un fel de robot
fără iubire în programare
și nu te enervează țânțarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu știi ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu știi ce-nseamnă?
Deci, nu aveți nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu știi ce înseamnă?
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existență ambiguă
mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om
cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voința ambiguă a materiei
sinucigașe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste
pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre astronomie și existență, adresa este: