Poezii despre autostrăzi și existență
poezii despre autostrăzi și existență.
Turbulențe
Lumina aceea care vine din viitor
o simți pe autostradă și graba de a trece
pe linie continuă
îți mărește neșansa de a fi looser.
Pe cine te poți baza când din all inclusive-ul
existențial
lipsesc gamerii?
Farurile bat până în viețile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îți închizi frustrările in torpedou
și tatuezi cu îngeri hibrizi existența.
Mai poți să așezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuți
cum ți-ai scuipa timpul rămas,
părinții, haterii.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Turbulențe
Lumina aceea care vine din viitor
o simți pe autostradă și graba de a trece
pe linie continuă
îți mărește neșansa de a fi looser.
Pe cine te poți baza când din all inclusive-ul
existențial
lipsesc gamerii?
Farurile bat până în viețile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îți închizi frustrările in torpedou
și tatuezi cu îngeri hibrizi existența.
Mai poți să așezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuți
cum ți-ai scuipa timpul rămas, părinții, haterii?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Shamanism
Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondența cu magma cuvintelor,
cu existența #rezist... cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu și autostrada cu aurolaci.
Amprentai afișele liderilor zonali ca și cum
ai fi avut niște glande pentru (∞)realitate
și, iar și iar, ofertai salariul minim...
Destest amatorismul în discurs
și recunosc că vă multiplicați Xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deținuții cer azil politic exotic.
Cetățeanul suferă de automatisme
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În pacea aceasta de o mie de ani
până și infanteriștii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învață să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofițerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboți
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanțe la ținta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki și mâncam de la cazan
am lustruit bocanci și am făcut bătături
între două permisii și o revoluție inutilă
mai știu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
și dau onorul vieții
spre apus
oricum nu există decât înainte
marș
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Cine ești tu, moarte?
Sau, ce ești?
Te-am personificat ca proștii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieții
cu coasa
cu secera.
Când tu ești slabă și neputincioasă.
Moartea nu cosește niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forță!
Orbi, am zărit hidoșenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
și uneori tâmp
al celor încercați de viață.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Binecuvântare
Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste pășune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândețe.
Ei au ieșit bucuroși dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine și pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordați, abia stăpânindu-și bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioși, ca niște lebede în reverență. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunși iarăși acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în brațe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Și și-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălțată, cu alb și cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte
Briza serii, ușoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subțire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.
[...] Citește tot
poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea nimicului
Trec anii și mulți dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.
Ochiul minții, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori și zâmbete false,
fără nicio substanță care să le dea gândurilor unitate.
"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
și de a face giumbușlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele șablon care este însuși timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceștia să urmeze o dinamică umană.
În fiecare zi bucăți mari de vise
pot fi găsite sub roțile mașinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărșăluiesc
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se bănuiește că există undeva o țară
se bănuiește că există undeva o țară în care
laptele și mierea nici nu contează
(din cauza asta nici nu se fac autostrăzi)
.
acolo Maica Domnului nu este inclusă niciodată în sudalme
iar locuitorii au mândre contururi de lupi îmblânziți până la confuzie
tinerii au cumințenia munților iar femeile sunt deopotrivă frumoase
.
regimul hidrografic și solul mustind de înțelesuri
le ascund recoltele în metafizica sării
.
acolo niciun om nu moare destul și nici nu trăiește pe zimții monedelor
ei cred cu tărie în memoria cerului care se hrănește cu iertare
.
câte unul mai scapă hatul și ajunge departe cu haina lui de țărână
pe care nu i-o poate dezbrăca nimeni și nimic
are o poziție specifică de dor ce amintește de un străin răstignit cândva
.
se bănuiește că această populație nu poartă niciodată ceas, ori este doar de jucărie
e-o cucernică nație care irită aurul cu disprețul său
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existență... rutieră
Viața e o autostradă cu multe miliarde de benzi pe care se intră cu echipament furnizat
și se rulează între puncte de control, cu plată pentru privilegiul participării,
iar din loc în loc, fără niciun criteriu de timp sau viteză, se iese, cel mai adesea neavizat
și cu șanse nule de revenire; la fel cum saltul cu parașuta e ireversibil din momentul aterizării!
Odată destinația atinsă, se eliberează culoarul pentru un nou cărăuș
investit cu reluarea experienței în stil absolut personal, pentr-o înscriere în ceva dur
de piatră sau metal, sau lemn, ca semnele de circulație adunate elogiatic de-un fluierat de arcuș
în niște parcuri de staționare pe termene nedefinite, cu iluminări la lumânare și mirosul de pur.
... În timp ce pe sensul opus, total invizibil, doar o bănuială bizară, dogmatică c-ar fi contrasens,
mai curând e o pistă de zbor, doar c-un fum de la scrumul din arderi finite, nevăzutul de mens.
Și șoseaua se-ntinde epocalic; o ștafetă ce n-are jalon de predare căci nu-i nicio cursă, câștig,
e ruloul de smoală întărită ce se are ea însăși și așteaptă bătaia de pas, de elan
de la altul și altul ce-ncearcă să zboare desprins dintr-un bulgăr -profan început în covrig-
și se-ntinde în lat și în lung fără a ști că nu-i loc de mai mult, că-n final smoala îi e și tavan.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Circ, mititei și chiar sarmale
Lume, lume, vino azi la promisiuni.
Noi îți facem jurăminte, plecăciuni.
Promitem azi și până la alegeri, doar pomeni electorale.
Prin urmare, haide omule la circ, mititei și chiar sarmale.
Lasă treaba tot pe mâine și poimâine îmi vei da tot ce ai matale.
Acum îți dăm ulei, zahăr și eventual un pui.
Iar mâine te invităm să îți mai pui pofta în cui.
Ca să strângem tot ce am dat, mâine punem o suprataxă.
Iar de visteria e goală, vom pune și a doua sau a treia taxă.
Până votați, noi declarăm că facem totul pentru voi.
Dar pentru politicieni există doar cuvântul "noi".
Noi familie, neamuri și prieteni.
Prin urmare dupa vot, rog uitați de consăteni.
Că nu degeaba ne-am făcut politicieni.
Să construim autostrăzi, drumuri, școli, spitale?
Omule te auzi, ești treaz și în toate mințile oare?
Noi trebuie să umplem conturi, valize, buzunare și să dezvoltăm structura.
De aceea mințim cum respirăm și ori de câte ori deschidem gura.
Treziți-vă, treziți-vă oameni buni o dată și distrugeți structura mafiotă și cuvântul "noi".
Învățați de demnitate, să aveți coloană vertebrală și politicianul va respecta cuvântul "voi".
[...] Citește tot
poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre autostrăzi și existență, adresa este: