Poezii despre avere și testament
poezii despre avere și testament.
Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P
Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii și tine,
întreaga amintire de când eram om viu.
Averii mele brute mai grabnic dați-i foc,
vedeți că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârșitul nostru vine sfârșitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte și noroc.
Mai scriu aici ca banii găsiți prin buzunare
să-i îngropați cu mine ca semn că îi detest
și ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,
să m-așezați în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n față, cu lumea în spinare.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Averea (poezie in grai bănățean)
O murit șî baba Eva
A ei d-abe așceptară,
Că avea suta dă ani
Sî nu măi dăgea să moară...
S-api la îngropășiune
Viniră care dă care
Că țânură mult la babă
C-o lăsat avere mare...
S-o fost scris la testament
Tăt se baba o adunat
Că sică pucea să fie
A măi bogată dân sat
Avea o șioardă dă vași
Un siopor mare dă oi
Mulce lanță dă pământ
Șî bag sama euroi...
[...] Citește tot
poezie satirică de Sergiu Boian (august 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Testamentul unui poet
Eu, în suflet, sunt poet.
Și ades mi-am zis încet:
"Va veni o zi précis,
Când m-oi apuca de scris".
Viața mea a început
De la plugul cunoscut,
Am muncit al meu ogor,
În mireasmă de mohor.
M-am trezit în sărăcie,
Am trecut prin agonie
Și muncit-am zi și noapte,
Ca s-agonisesc de toate.
Să am pe pământ o casă,
Cu copii frumoși la masă,
Să mai sap și o fântână,
După datina străbună.
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul unui anonim
Te voi iubi cu ură și pe față,
Tăioasa mea cu muchii de baltag,
Te voi iubi chiar dacă dimineață,
Îți voi lăsa absențele pe prag.
Ești condamnata mea la nemurire,
Și discreționar te-oi judeca,
Uitarea să îmi fie lămurire,
Când martori mincinoși vei invoca.
Cu ură și iubire laolaltă,
Voi face declarații de avere,
Că fără tine sunt sărac și parcă,
Sunt colile cu versuri austere.
Mă simt acum dezmoștenit de soartă,
Cuvintele fug parcă de la mine,
Se-nșiruie tăcut la altă poartă,
Și brusc mă văduvesc cu de la sine.
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bricele
Eram în hotărâre de fabuli să mă las,
E grea această cale la muntele Parnas;
Dar unchiul, care strânge nepotului avere,
Ce vrea de la el cere.
Așa un unchi al meu,
Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice,
Prin testamentul său
Mă leagă ca să public o fabulă de brice;
Plinesc a lui voință ca sfântă datorie.
El îmi spunea c-odată, într-o călătorie,
Stând sara la popas,
Găsi un vechi prieten, cu care a și mas.
Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare,
Cu pace-au adormit.
A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit,
Pe scumpul său prieten văzu în altă stare.
Acesta la o masă-n oglindă se uita
Și-așa de greu ofta,
Că îți venea a crede
Că-n ea pieirea-și vede.
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubită țară, ce-ai ajuns!
În România mea de glorii -
Frumoasă și sofisticată,
Zac adevăruri peremptorii,
Ce nu se schimbă niciodată.
Acei ce-și dăltuiesc averea,
Tot înșelându-i pe cei mulți,
De partea lor va fi puterea,
Cu cât mai lipsiți de virtuți!
Pe când acei care muncesc
Ajung slugi la niște "poame",
Nu doar că nu se-mbogățesc
Ba mai mult, pot muri de foame!
Pentru vacanțe se găsesc
Locuri mirifice o droaie
Pe plaiul nostru românesc...
Dar noi mai nou, plantăm gunoaie!
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Josiah Tompkins
Am fost cunoscut de toată lumea și foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit și muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toți copii mei au plecat departe
Căci acesta este rostul vieții toți, mai puțin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrânețe,
Și cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Și nu mai era de acord cu mine in privința afacerilor,
Și soția lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Și și-a convins mama să fie de partea lui,
Și tot așa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Așa ca n-a putut profita prea mult.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
De-aș putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veșnicii.
Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, ești lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.
Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plătești spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi și ea la fel de grea.
Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Și la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Testament
Mă anunță Poștărelul că-mi aduce o scrisoare,
că de viață Mosorelul duce lipsă, nu mai are!
Așteptam pe prispa casei ca să mi se-aducă plicul
și-mi pusei în fundul plasei ca avere mai nimicul.
Cea cu coasa dacă vine, tot pe mătură călare,
orice i-aș da nu-i convine, n-o să am nici o scăpare.
Nu știu ce-o să iau cu mine, nici gol nu pot să rămân,
mă îmbrac cum se cuvine că n-am fost nicicând păgân.
Bogăția mea rămâne, le-o las lor pe-acest pământ,
mă dau Ție, tot, Stăpâne, nu vreau să-i văd suspinând.
Iau cu mine doar mândria că i-am îngrijit mereu,
că mi-am făcut datoria și nu i-am lăsat la greu.
Dar nu vreau ca să mă plângă, nici să scrâșnească din dinți,
mâna cu toții să-și strângă din respect pentru părinți.
Ca mâncare vreau decât roșii cu brânză și ceapă,
dar, să nu-mi rămână-n gât, îmi iau o cană cu apă.
O s-o-nfășor cu fir roșu ca să nu fiu deocheat
când vreo babă-mi zice "moșu'" să mă prefac supărat.
Nu vreau vin, eu beau doar țuică, nu este mare scofală,
iar neveste-mi îi spui că este apă minerală.
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre avere și testament, adresa este: