călărie şi religie

Herghelia timpului

Dă-mi Doamne un cal
cu care să ajung în rai
şi de acolo pe jos
să-i aduc o căpiţă din iadul lui
cu care să mă întoarcă
de unde am pornit
şi-a nechezat
şi şi-a băit în balele secundei
spinarea
pe care-o viaţă-am călărit
şi m-am tot fugărit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul amanţilor

Frumos e azi văzduhul! Sprinteni,
Fără căpăstru, fără pinteni,
Să ne-avântăm călări pe vin
Spre-un cer feeric şi divin!

Ca unor îngeri arşi de jarul
Lungoarei, iată, în cleştarul
Albastru-al dimineţii vraja
Mirajul ne-aruncă mreaja!

Domol alunecând împinşi
De mult isteaţa volburare,
De-un paralel delir cuprinşi,

O, sora mea, fără-ncetare
Vom alerga, scăpaţi de rele,
Spre raiul visurilor mele.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea şi a fi prea bătrân

Mireasa, cu părul alb, vine-ncovoiată pe baston,
Paşii ei şovăitori au mare nevoie de-un susţinător.
Pe-aleea bisericii, zâmbind c-o gură fără dinţi,
Călare pe-un scaun cu rotile, se-apropie mirele-ncetişor.

Ce-i cu acest cuplu de bătrânei, mă întrebi?
Ei, vei afla, cercetând foarte-atent acest caz aparte:
E vorba de-o pereche conservatoare, o speţă specială,
Care-a tot amânat nunta, aranjându-şi viitorul ca la carte.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, adevărul şi calea...

Trăim intens o epocă şocantă;
suntem savanţi, şi diavoli, şi cobai,
iar Dumnezeu pe ultima turnantă
ne vrea şi sfinţi, şi călăreţi, şi cai!

Nimic nu mai opreşte lunecarea
pe toboganul marelui desfrâu
când muntele se-amestecă cu marea
şi omenirea nu mai are frâu...

Să ne urcăm în limuzina rece
şi să-nchinăm paharul rubiniu,
că viaţa-i vis şi tot ca visul trece,
iar omul doar o dată este viu!

Clonează, Doamne, înc-o dată cerul
şi dă-ne Nemurirea şi-Adevărul!

sonet de Anton Stanciu (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer – când vântul steagurile flutura –
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer - când vântul steagurile flutura -
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

sonet de Iulia Hasdeu (iulie 1886)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctori

Ei lucrează cu ierburi
şi cu penicilină.
Ei lucrează cu multă delicateţe
şi cu scalpelul.
Ei extirpă cancerul,
închid o incizie
şi spun o rugăciune
pentru puţinătatea pielei.
Ei nu sunt zei,
deşi le-ar plăcea să fie;
ei sunt doar oameni
care încearcă să repare alţi oameni.
Mulţi oameni mor.
Mor ca delicatele,
încă pulsând, mure
în noiembrie.
Iar ceea ce doctorii îşi amintesc întotdeauna este:
mai întâi să nu faci rău.
Ei ar săruta locul dacă astfel s-ar vindeca.
Nu s-ar vindeca.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte

Nu de moarte murim, ci de lăcomia ei,
Pe măsură ce vorbea, omul dispărea,
O nălucă în zări, apoi apărea în alte-ncălţări,
La alte distanţe, stanţe şi Franţe,
Acolo nu există referinţă, ţi-e teamă, măi Niţă?
De cine, de Nizza?
Uriaşă e gura cea neagră, te-nghite, Brunhilda, întreagă.
Brrr, vai şi vai, aş vrea să adorm în tramvai,
Să mă trezesc tocma-n rai,
Ochii-i deschid, cine crede? Mefisto însuşi, de veghe
şi raiul e iad toată ziua, de aia îmi place pruncia,
să râzi şi să plângi când ai chef,
călare pe Kiseleff, că-i nume de cal, totuşi harnic,
ne-a dat Reglementul Organic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!