Poezii despre cerșetorie și lumină
poezii despre cerșetorie și lumină.
Da din nu
Mă-ncalț cu ploaia zilelor
Și-aud șoapte la fântână;
Nedoritul căutător
Cerșește la cumpăna luminii
Un buchet cu zile străine:
Eu zic da, ecoul nu.
poezie de Ștefan Dima
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește cedrul mândru: atâtea brațe are!
Dar nu ca să cerșească, ci ca s-adune soare.
Și limbi nenumărate au nuferii și crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii și-al luminii.
catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
"Plânge pentru că nu o cred când minte" (Saint-Exupery)
minciuna ce-ți frământă coapse rodii
îmi face pleoapa stângă să se zbată
așa cum lacom izbucnesc
din zodii
dorințele în fiecare fată
eu
nu te cred că-mi netezești lumina
și vei sădi din cruda ei mireasmă
ofrandele care trezesc grădina
și duhul merilor în rod
fantasmă
cobori în vlaga viselor carnale
ademenind odihna
și adună
suav ținutul farmecelor pale
ce le primesc din floarea ta cea brună
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oameni în tăcere
oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc
oameni care cerșesc
mai nimic, dar mai animat decât viața
niciodată trăită, orbesc
la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecați adânc în timpanul tăcerii
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascund ninsori
Ascund ninsori
să nu mă viscolească,
pe țărm
aștept corăbii
ce nu vin,
în asfințituri
ard noian de vise
și îmi mai torn
o cană de pelin.
Cerșesc lumină,
bat la porți închise,
îngăim cuvinte,
cioburi de candori,
adulmec clipe lungi,
scadența vine
din lumi rotite-n zori
de ursitori.
Livezile îmi înfloresc
[...] Citește tot
poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina lui Manger
Omul ajunse de la cenușiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenușă, chiar și catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzește-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerșetorii flămânzi, nedormiți,
Cer un bănuț, nu treizeci de-arginți,
Cred și în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astenie
Ochii mei ar fi strigat după lumină,
dar nu i-ar fi auzit
nici măcar o rază.
Culoarea de igrasie
a norilor
aluneca din înălțimi și,
încet,
se prindea în aerul
de septembrie
ca o căpușă
în pielea unui animal obosit.
Dacă în loc de ochi
aș fi avut
alte două guri,
aș fi vărsat peste anotimpul ăsta
o imagine din mine și,
ca unui cerșetor de fericire,
i-aș fi arătat că tumultul meu
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (10 septembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei doi stropi
Sub cerul de lumină plin
Sunt pe pământ, o pată...
Sorb liber cupa cu venin
Dar doi stropi îmi scapă!
S-au dus în fund de pământ,
S-au rupt rădăcini și roci
Bate după ele-un vânt
Apoi ies verzi boboci...
Veninul ce l-am cam băut
M-a uns, m-a îmbăiat
Lupt liber și pe străzi salut
Pe cerșetor, pe împărat...
poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paiațele
Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanț de gât și blana de murdării pătată,
Să-și plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin fața ta, o, public lipsit de îndurare!
Pentru a cerși râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ți, năucă și puțină,
Să-și sfâșie cine-o vrea cămașa de lumină
Ce-ascunde și pudoarea și voluptatea toată.
De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veșnicie
O groapă fără glorie și muta-mi superbie,
Tribut nu ți-aș plăti nici vis, nici jale-amară,
Vïața nu ți-aș da-o distracție să-ți fie
Și n-aș dansa nicicând pe scena ta vulgară.
poezie clasică de Leconte de Lisle, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Revedeam
Revedeam aceeași emoție
Cu care adormisem
În mădularele&matricele cuiva
Știam că nu face parte din mine
Și ca aș putea pleca
Să-mi revăd familia
Dar aveam o alta
Fiecare pădure de oameni
Ce creștea pe spatele meu
Nu vedea decât lumina lunii noastre
Doar seara
Și apoi era smulsa
Fiindcă nu era estetic sa ai o familie
Fiindcă undeva, copiii tăi mor,
Zilnic
Stelele ce se prăbușesc, cu nicio dorință,
Sunt copiii tăi
Ce cerșesc în genele ei
Hai să lăsăm perdeaua
Să-și lase pantofii pe marginea patului
[...] Citește tot
poezie de Nicoleta Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cerșetorie și lumină, adresa este: