copilărie şi handicap

Copiilor planetei

Copii handicapaţi noi suntem,
Copii handicapaţi aţi fost,
Copii handicapaţi noi plângem
Părinţii noştri care-au fost.
Copii handicapaţi să plângeţi
Parinţii voştri care-au fost.

poezie de Dan-Stelian Bura
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Moş Crăciun, de mă iubeşti,
Cadouri de pregăteşti,
Du familiilor nevoiaşe,
De prin sate şi oraşe.

Du-le celor invalizi,
Sau celor ce sunt flămânzi,
Du copiilor orfani,
Du-le celor fără bani,
Alimente, încălţăminte,
Dulciuri şi-mbrăcăminte.

Celor care au de toate,
Dă-le un pic de bunătate,
Să dea din profitul lor,
Celor fără de-ajutor.

La tineri, dă-le speranţă,
Să aibă curaj în viaţă,
La bătrâni dă-le alinarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (11 decembrie 2012)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Şi fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!

De ceva timp adultu-a detronat pe june
Şi se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neştiute, se urâţind pentru frumoşi copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înţelepciune.

Şi-ncet încet se moare robusteţea;
De plină vârstă se golind treptat
Şi orizont e terţina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrâneţea.

E viaţa-n sine o moarte nesfârşită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Şi-aşa din naştere ne tot debarasăm... de fiinţa învechită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde eşti...
nu am sunat niciodată la 112
medic, am încercat să rezolv urgenţele medicale în cabinet
şi am reuşit...
ieri seară am coborât cu liftul, eu, fata mea, nepoţica de 3 ani plus încă două persoane, un bărbat şi o femeie, o paranteză ei îşi lăsareră in cameră copilul cu dizabilităţi
liftul a căzut în gol şi am rămas blocaţi între etaje(liftul era modern)
nu mergea să suni la telefon, nu era semnal decât pentru 112
domnul a sunat la 112, a explicat stăm de 30 de minute în lift
nu mai aveam aer, ne sufocam
iar o persoană de acolo i-a cerut sa nu mai strige, doar dacă moare cineva vin ei
unde trăim, unde ne aflăm
altă paranteză, avuseseră inainte un incendiu la moll si erau probabil extenuaţi sau plictisiţi
nu, nu au venit, noroc cu vecinii, speriaţi de bătăile disperate in usa liftului au reusit sa găsească un mecanic ce ne-a scos de acolo
mulţumesc, 112

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolarea marinarului

Într-o noapte se-apropia un urgan,
Valurile nu erau valuri, erau munţi,
Iar Barney Buntline, dându-şi cu părerea,
I-a spus lui Billy Bowline, "Hei, Bill, m-asculţi!?
Se-abate-un vânt tare din nord-vest,
Ciuleşte urechea! Auzi cum îşi croieşte drum?
Domnul să-i apere! Cât ghinion pe capul
Nefericiţilor de pe uscat acum.

Pentru fraierii care locuiesc în oraş
Viaţa e un continuu handicap,
Tremură-n paturile lor de teamă
C-o să le cadă acoperişu-n cap.
Cât ne invidiază! Ajunşi la aman,
Ar vrea să fie-n locul nostru, marinari,
Pentru c-atunci când e furtună
Noi stăm deasupra apei, pe ocean.

Nu mai vorbesc de cei care pleacă
La muncă-n zori, slujbaşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dibdin, 1768 – 1833, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festina lente (pamflet)

"Festina lente" zic. Să ştii
Că graba te va-mbătrâni
Şi-atunci ai să regreţi amar...
Legitimează-te măcar!
Apoi, cu gândul să mă-mpac:
"Vreau şi un act de handicap!"
Aşa e legea, vreau să zic.
Nu îl aveţi, n-aveţi nimic.
- Oh, ete-al dracu, ce să zic,
Mai ştie şi latină un pic.
Dacă mă mai stresezi niţel,
Te puric eu la portofel!
Copile, îmi mai zise el,
Eu sunt director cu mult zel,
Curând, să nu te pierzi cu firea,
Îmi vei cunoaşte şi menirea.
..............................................
Şi insul se supuse dar,
Legitimându-se-n zadar.
Deşi nea Ion ştia persoana,

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura nulităţii "umane"

Avem o rasă în curs rapid de dispariţie...
E omul, tocmai el -suprem în lanţul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiţie
Să-şi nege naturalul... "Selecţia, e utopic!"!?

E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăţa,
Ori şi mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă şi, să triumfe ea!?

Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejaţi se adună-n mulţimi... ce se aleg?!

S-a inventat şcolitul, mecena şi discipoli,
Dar s-a pierdut esenţa, tot multu' a câştigat
Pronând silinţa, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puţini, atipici... însemnul de ratat!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!