criză şi timp

Crize

Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind păşeşte...
E om... atât, şi e destul...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.

Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea de-a vă cunoaşte (1)

Bujorul înflorit chiar pe obraz
e cea mai gravă circumstanţă
însă îngăduiţi şi-acest extaz
să vă admir de la distanţă

E cea mai gravă circumstanţă
să fii poet în timp de criză
când doar prostia-i în vacanţă
tu eşti mereu parcă în priză

Să fii poet în timp de criză
hai îngăduiţi şi-acest extaz
să fie poezia cea din urmă miză
bujorul înflorit chiar pe obraz

Nu-i cea mai gravă circumstanţă
să fii cu cerul în balanţă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri şi toţi

Sfârşim mizeria, începem criza,
Puteam trăi şi noi cum se cuvine,
Şi omenirii-ntregi nu-i este bine,
Petrodolari plătesc pe Mona Lisa,
Ne-am dus mizeria cu demnitate,
Fără maşini, fără curent la prize,
N-aveam nimic cînd lumea avea de toate,
Azi suportăm cu ea aceleaşi crize.
Ne pregătim de douăzeci de veacuri,
De fericirea unui veşnic mâine,
N-am cunoscut fraterne ajutoare,
La boala noastră n-avea nimeni leacuri.
Nu ne-a dat nimeni pace, drepturi, pâine,
Iar la durere tot pe noi ne doare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie şi prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simţiri,
Sub inundaţii permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine şi titanii...
Şi câteodată un rege blând,
Ascund şi timpul, ascund anii,
Prin versul simplu şi profund.

Ascund copilăria-n mine
Şi pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine şi de tine,
De asta voi nu m-aţi zărit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombanici
Comentează! | Votează! | Copiază!

An nou, speranţe noi

În suflete păstrăm doar puritatea,
Tot ce a fost rău nu mai rămâne,
Senini vom înfrunta realitatea,
Ce cu Noul An va veni de mâine!

Zilele vor naşte noile antreprize,
Create din sufletele optimiste,
Vom ignora ale vieţii grele crize,
Fluturând ale păcii albe batiste!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie frumoasă

Femeie frumoasă şi tristă
Din care iubire-i blestemul
Schimbând râsului semnul?
Mai plângi ascunsă-n batistă?

Cândva, într-o altă trăire,
În şa galopai, amazoană,
Prada se zbătea-n capcană
Voiau cavaleri a-ţi fi mire

Cărui timp proxim, garderoba
I-o împresori cu busuioc?
În ce modul ceresc de noroc
Ispită fiind vei da proba?

Trecut şi viitor coexistă
Dispreţuindu-l pe prezent,
Treime în criză de sentiment,
Femeie frumoasă şi tristă...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biata doică

Rotindu-se, planeta
ne duce zile şi nopţi în braţe,
o doică iubitoare care face
greşeli înfricoşătoare. Suntem loviţi de vulcani,
tornade, cutremure.

Ruşinată, ea ne oferă buchete de flori
şi răzoare cu cântece de păsărele,
şi apusurile lui Turner.

Biata doică, doar atâta ştie...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeţ din spaţiu
şi conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?

... despre crizele de nervi ale plodurilor
şi singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanţă?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă în agoră

iar o groază de minute
până când să vină somnul
tăinuit în vreun dom, nu-l
mai confund cu vreo virtute

ne-a furat criza din timp
a intrat molima-n bani
s-a umplut lumea de fani,
stresul face victime în olimp!

ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă
şi cantine populare,
fericit cine mai are
sufertaşul lui cu ciorbă!

un pahar de vin imploră
fiecare la o cină
însă cine e de vină
că e secetă-n agoră?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dedicaţie tatălui meu

Domnule Consilier,
de "cules", eu îţi ofer,
diploma alăturată
ca s-o vezi, în fine, luată.
Ţi-ofer s-o pui în ramă,
în salon sau chiar în cramă;
să rămâie mărturie
dintr-un veac de studenţie
şi urmaşilor să spună
c-a fost lungă, însă, bună.
Şi, prin secoli, vară, iarnă,
praful iernii s-o aştearnă,
căci de-o diplomă, e lege,
numai praful se alege,
dacă nu e la mijloc
şi-o fărâmă de noroc,
care-n vremile-astea grele
se traduce prin... proptele!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Muşatescu (30 octombrie 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!