Poezii despre cunoaștere și limite
poezii despre cunoaștere și limite.
Logos
Locul în care
Se pune preț
Pe carte
Unde arde
Flacăra cunoașterii
Și se întreține
Arderea
Pe altarul științei
Cu ardoare
Și cu răspundere
Nelimitată
Până la răspântii
Unde se adapă
Cei însetați
De cultură vie
Și dau dovadă
De prețuire
Acolo se naște
Viața de apoi
În termeni ascendenți
[...] Citește tot
poezie de David Boia (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eliberarea de gânduri
Mintea rămâne indecisă în marele Vid.
Aici cea mai înaltă cunoaștere este nețărmurită.
Cel care face ca lucrurile să fie așa cum sunt nu poate fi izolat de lucruri.
Astfel, atunci când vorbim de limite', rămânem închiși în lucruri limitate.
Limita nelimitatului se numește plenitudine.'
Nemărginirea a ceea ce este limitat se numește vacuum.'
Tao este sursa amândurora.
Dar el însuși nu este nici plenitudine și nici vacuum.
poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge din Shakespeare
Ninge uitat. Toți fulgii astăzi dați-i
Celor săraci, copii să și-i mintă,
Ninge fără de corp, ca din oglindă,
Cade lumina pe toți condamnații.
Pe toată omenirea suferindă,
Pe toți dușmanii, ca și pe toți frații,
Ninge uitat de-atîtea generații,
Ninge cu fulgi din lanțul de pe grindă.
Ninge din Shakespeare, cu zădărnicie,
Cu amăgiri, cu desprimăvărare,
Numai groparul limita cunoaște
Cînd cu dispreț el tace-n gura mare.
Ninge cu fulgi pentru lipit sicrie
Și lumea moare, naște, moare, naște...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alhimie...
Ține-mă-n palmele tale cenușii
Și acoperă-mă cu obraji-ți verzi,
Lasă-mi ființa la pieptu-ți
Ce miroase a făină proapăt măcinată,
Dezvăluie-te și du-mă-ntre coapse
Ce-ți sunt precum cremenea-n sudori de voinți,
În alinturi astrale...
Numai tu...
M-ai face să experimentez
Dincolo de limita cunoașterii,
Dincolo de...
De te-aș putea înțelege,
Mai mult,
Mai bine...
Să scap de prezentul grosier al lumii...
Tu, operă a regenerării... viață peste vieți...
Parfum rupestru al mântuirii cu fruntea-ți de zeiță,
Ansamnblu de mister...
poezie de Vasile Zamolxeanu (25 februarie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii își iau chipuri de sfere
Acum, oamenii își iau chipuri de sfere
Și se rotesc pe orbite de zor,
Într-un univers incert, de falsă plăcere,
Pierzându-și substanța matricei lor.
Din fire reci, străine, își țes conexiuni,
În locul splendidelor jocuri și reuniuni,
Ce animau odată a noastră tinerețe,
Acum vezi pe-a lor fețe, aer de tristețe
Pe unii dorințe compulsive-i exultă,
Vor să aibă indestulare cât mai multă,
Nu au limite, si aduna să fie,
Crezând c-a lor viață ține-o veșnicie.
Oamenii se tot cufundă în lumi virtuale,
Nu mai cunosc savoarea trăirilor reale,
Nu mai cultivă simțirea întru ființă,
Lipsește empatia din a lor voință.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (9 mai 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
De seara
La capătul unui surâs culcat se află depozitul de uitare
al acestui întreg care ne împresoară.
să fie memoria un prilej al pietrei, sau faptele oamenilor să fie
un loc al gemetelor noastre lângă timp?
câtă legătură poate să aibă perdeaua de la fereastra mea,
care lasă, dimineața, timpul să îmi aducă lumina,
cu spațiul și cu nemurirea?
lucrurile pe care eu le cunosc mărturisesc și altceva
decât propria lor existență.
pe tine nu te-am aflat și te pot asculta vorbindu-mi despre tine.
femeie, limita mea ești tu.
poezie de Marius Marian Solea
Adăugat de Steliana Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul e gros în noaptea speranței
Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranței.
Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.
Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecouri romantice
iubirea crează ecouri și în intuneric
nu cunoaște limite și nici distanțe
sfidează timpul aspru cu vântul coleric
se acordează-n cerul cu mândre creanțe.
iubirea e pictată în mii de culori
nutrește veșnicia cu tandre mângâieri
zburdă cu fluturii prin ronduri de flori
vine de pretutindeni trece prin adieri.
e dulce ca nectarul unui trandafir
iubirea-i universul de care ne-agățăm
cu strălucirea prețioasă de safir
se ondulează-n inimă cu dans o învățăm.
plutește precum lebăda pe unde de zefir
atinge răsăritul prin care ne-nălțăm.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu are margini
Moartea nu are margini,
ci creația prin care am primit limite
de evoluție în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieții mai departe
într-o fructificare deplin.
Lumea se reînnoiește continuu,
caută-n sine să-și descopere
izvoarele latente de magmă,
ce țâșnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoașterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
și să urcăm spiral cu spiritul.
Lumina ne călăuzește într-un poem
ce intră-n suflet
și ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mine
adunând două linii paralele
într-o lume pustie, ireală
am ajuns dincolo de ele
în lumina percepției nespuse
am pus pe un taler destinul
pe celălalt nu a rămas nimic
rătăcind la limita cunoașterii am ajuns în neant
acolo am găsit lumea, debusolată de propria inexistență
lumina se sfâșia alegoric în tăceri chinuite
pe zidurile murdare ale cetății
îngândurat și trist am plecat printre așchiile timpului
de doi bani speranță
mai departe, cât mai departe
dincolo de lume, de toate
acolo, unde nu este nici întristare, nici durere
decât un etern suspin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cunoaștere și limite, adresa este: