Poezii despre cutremure și suflet
poezii despre cutremure și suflet.
Tu ești aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te miști, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.
catren de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Știți ce e iubirea oare?
Când sfidați a ei splendoare,
Cutremur sufletesc, veșnică zdruncinare,
Moarte latentă, în însingurare.
catren de Valeria Mahok (2 mai 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus de inima
cuvintele tale încearcă s-ajungă
la inima mea
și ploaia și vântul pereții îi freacă
și ea devine prea grea...
un cutremur o zguduie crunt, un picur de apă
o lovește cu sete,
o floare o mângâie blând.
viața, speranța se bat să pătrundă
prin sufletul meu
sau prin gând...
la inimă se grăbesc să ajungă
să stea
soarele, luna, pământul și tu
cum tu inchizi ochii... se stinge și ea...
poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spânzuratul
Chiar e mai trainică funia legată
decât viața,
de-i face o ureche cu nod
și bagă capul în ea?
Mă cutremur de atâta curaj
și-i măsor disperarea,
dar nu cred într-o putere
ori demonstrație făcută cuiva
când moartea
însoțește întotdeauna uitarea.
Nimicul și deșertăciunea
îi închid sufletul în păcat,
de nu se iartă
și judecată nu are
decât ardere fără sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era târziu și ploaia nu se oprea
Îmi doresc o felie de salam
și-un câine,
nu-mi oferiți posturi în guvern,
liniștea garsonierei nu trebuie dezlipită
de pe retina sufletului,
vreau să aud vecinii cum țipă,
apa să fie mereu rece,
îmi doresc și-un colț de pâine,
și-o pisică.
Mobila trebuie să fie plină de găuri,
covorul brodat cu scrum,
nu trebuie să se simtă vreo clipă bucuria nepăsării,
liftul nu trebuie să meargă,
cele 10 etaje trebuie iubite împreună cu seismele,
nu am nevoie de căderi nervoase,
orașul devine o jucărie de câlți,
câinele mă latră să-i dau felia de salam,
pisica mă zgârie pentru colțul de pâine,
ce minunată e această vacanță
[...] Citește tot
poezie de George Cătălin Cudalbu (11 mai 2020)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sancta simplicitas
(unui om cuviincios)
Detașat de trup
Sufletul cotrobăie prin
Atelierele dezordonate ale minții
Printre sunete de ciocan și valuri de fum
Tresari la surpriza mereu neștirbită
a durerilor trezite din beția somnurilor
Plutește un are de rupere,
Un aer de zdruncinare
deasupra apelor termale ale sufletului,
să te descalți,
căci este pământ sfânt,
pământ fierbinte
acolo unde țâșnește focul pasiunii.
Nedeslușit,
în hieroglife antice,
Mutul din tine,
[...] Citește tot
poezie de Codruța Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se nasc în zori
Cântă aerul arzând jeratecul
Flacăra se-nalță înroșită
Fierbe adâncul pământului
Cutremur într -o zi însorită
Zbuciumă cerul cu nori
Colbul din praful de stele
Adună parfumul din flori
Protector al iubirii selene
Revarsă iubirea ca o lavă
Din crater o inimă fierbinte
Securizat în vechea epavă
Renaște un suflet cuminte
Vise frumoase ce nu mor
Împrospătate se nasc în zori
Gânduri ard în flăcări de dor
Flacăra iubirii liberă tu zbori
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A înmugurit tăcerea
Parcă și tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neștire, frunze la ferestre.
Scârțâie fântâna imn de neputință
În tăcerea nopții șubredă și grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căință
Și-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.
Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deșarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumatatea privirii
jumătatea privirii în remușcarea oglinzii
răstignită nupțial între trupurile noastre
tu ca și cum ai privi în ochi epicentrul
următorului cutremur inexplicabil din mine
adîncurile unde niciodată nu vei avea cum să călătorești
eșuezi epavă cu termen de garanție pentru istorii comune
te simt îți petreci degetele prin rănile de ipsos
ale statuilor mele devastatoare descoperire
inima doar astrolab stricat pentru planete
născute dintr-un timp dat înapoi
spre nopți atîrnate în ferestre
undeva la marginea căderilor
despre care nu vorbim niciodată
pentru că noi nu avem limbă
ci doar o nefericită răsucire a sufletului
în jumătatea perfectă a privirii
poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndoiala
A fost în sufletul meu adânc îngropată
îndoiala ce timpul nu poate s-o șteargă,
îmi schingiue inima ca lancea-nvăpăiată
și nimeni pe lume nu poate să-nțeleagă.
Sub picioare prăpastia mi-se deschide
și văd că viața-mi este în mare pericol,
mă simt incapabil de a mai decide,
căci furii se abat asupra-mi ca viscol.
Căzut-am victimă gândirii profunde,
mi-am simțit sufletul aspru bătut
de frică ori de -ndoiala ce mă pătrunde,
iar să mă apăr de acestea n-am avut scut.
Un cutremur din inima mea se aude.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cutremure și suflet, adresa este: