cuvinte şi neîncredere

Privind privirea mea

Cusu gura cu muţenia primită
de la altii....
Şi fiecare cuvânt durea crunt
rostit cu neîncrederea neîncrederii
de-a şi crede...
Cum iarba in primăvara se teme
pentru al său verde..
In zloatele de umbre a iernii.
Şi o priveam de pe o bancă
din mijloc de mlaştină
Cum doinea cu ochii dintr-un singur
diez de privire
Mai multe cuvinte spuse în multe zile...
Nebun am sărit prin al meu smârc
Numai eram broască ţestoasă
Ea imi spunea cu clipire de gene
Că sunt cocostârc
Şi am plecat cu ea
In cuibul cuvintelor pentru voi
Fără tâlc

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 23

Cum pe o scenă bietul cabotin
Îşi uită rolul, că e temător
Iar animalul, de mânie plin,
Se moleşeşte-apoi foarte uşor.
Neîncrezător, mai uit şi eu să spun
Discursuri de iubire fel de fel
Şi singur mă iubesc, pierzând ce-i bun,
Împovărat de-acest amor rebel.
Dar cu privirea mea plină de dor,
Din piept cuvinte parcă profeţind,
Ce vrea şi recompensă şi amor
Voi fi mai expresiv decât vorbind.

O! Tu să-nveţi iubirea a citi
S-auzi cu ochii şi-nţelept vei fi.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul de vânt

Ca o dedublare în piele
trupul se lăsa obligaţiei de încălzire
ca o pregătire pentru sex.
În anumite momente de încleştare a dorinţelor
când ele se suprapun
peste întâmplări,
se declanşează declicul.

Nimeni nu mai încurcă zilele cu nopţile
nici cu întunericul din noi
împrejmuit de lumină.
În acest fel vinovată
tăcerea noastră
nu ştim de ce zace.

În adâncul cuvintelor nespuse
prea multă neîncredere şi văicăreală,
lipsă de vână şi acţiune.
Culcuşul nostru sărac
are tot mai puţină căldură,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina la care doresc să ajung

Alerg după cuvinte fugite din poeme,
adun himerele-n căuşul palmelor,
toate vânturile bat dintr-o parte
şi acea parte eşti tu.

Pe întinderi uscate
se surpă nopţile cu arhangheli,
ploile mele sunt pâinea dăruită lor
la masa tăcerilor flămânde.

Lumina la care doresc să ajung
are cerul scăpat de îngeri decăzuţi,
din foişoare conspiralive
privesc cu neîncredere lumea de dincolo.

Mi-am surghiunit păcatele vechi
pe drumul golgotei
nimeni n-o mai face pentru noi
cum Iisus răstignit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără sfârşit

Strâge-ţi palma
înainte de a scrie 's-a sfârşit'
Şterge doar clipele
complicate de zâmbete şi
liniştea forţata când
îmi atingeai mâna.
Ştrege-ţi doar ochii
părând citind o carte
în care toate sentimentele
noastre erau oarbe,
numai buzele-ţi întredeschise citeau
ce gândeam odată.
Nu scrie cuvântul 'sfârşit'
închizând poarta Universului
oprind pulsul stelelor
şi strălucirea Lunii
reflectându-ţi visele.
Respiraţia ta e ancorată în viaţă.
Şterge-ţi numai neîncrederea
şi schimbă cerneala.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă!

Iartă-mă!
Nu mă poţi ierta, ştiu,
Poate e prea târziu...
Dar te-ai gândit vreodată
La zbaterile mele, la lupa cu viaţa?!
La faptul că îmi doresc mângâiere,
Ci nu doar la faptul că prezint interes
Pentru felul în care gândesc?!
Iartă-mă! Că plâng în mine
Pentru a nu-mi uda pleoapa
De cenuşa neîncrederii.
Şi când deschid poarta cuvântului
Nu sunt înţeleasă...
Unde pot spune "acasă"?!
Acolo nicăieri nu mai pot fi,
Nici tu nu vrei să mai ştii.
Sunt vulcanul ce transformă-n cenuşă
Iubirea, tot ce-a clădit
Şi în ce a crezut...
Şi atunci pentru ce sunt?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nţeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar aţa de cusut e bună pentru chingă.

Şi dacă vorba spusă pare prea puţin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis şi inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic despre iubire

În fiecare floare, în fiecare nor
E-o pată de culoare ce seamănă c-un Dor
Ce iese în cărarea Iubirilor curate
Să-mbie Lumea-ntreagă s-adune nestemate.

Dar mulţi nu iau în seamă şi, neîncrezători,
O iau pe scurtătură şi nu privesc spre nori
Şi calcă, fără milă, pe iarba încolţită,
Gândind că nu o doare... dar mâine-i ofilită...

Sunt cei fără speranţe... ei nu au îndrăznit
Să afle cât de bine ar fi, de-ar fi iubit.
Se-aruncă-n Valea Morţii, cu inima pustie,
Şi plâng, lipsiţi, amarnic, de orice bucurie...

Că numai cei ce-ascultă de-al Dorului îndemn
Plutesc în Bucuria ce-i scoate din Infern,
Lăsând să intre-n Suflet o magică trăire,
Ce-o prindem în cuvinte şi o numim... IUBIRE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptăţi efemere

este tributul vicios
al voluptăţii efemere,

aşa sunt himerele,
un capriciu al creaţiei,
cărări înşelătoare,
nişte statui de femei încăpăţânate
în propria marmură,
nimfe sculptate în valuri,

ne abandonează pe un munte visurile
şi ne ard pe rug orgoliile,
ne aruncă spiritul în haosul
neîncrederii
să nu mai ştim din ce parte bate apusul
şi nici trădarea
şi nici pustiul,

nu e nimic,
ne rămân

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!