Poezii despre deșert și religie
poezii despre deșert și religie.
N-am mai crezut în Dumnezeu.
Și-atunci iubire n-a mai fost.
Pământu-a devenit deșert
Și drumurile s-au pierdut.
catren de H.L. Halpern din Lumea fără Dumnezeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertul de catifea
Prizonier a două lacrimi
pierdute de Dumnezeu
în deșertul meu de patimi
să nu râd mi-e cel mai greu
poezie de Costel Zăgan din Poezii de-aprins focul (1 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limerick
"Dumnezeu nu joacă zaruri"
nu iau în deșert cărările Domnului,
Eu doar visez cu trupul inert-infinit
prin grădinile
somnului(...),
Iar undele versului meu
donquijotești-charismatice
Sunt ▫ în absurd: fantomatice
linii de câmp,
bucle sau corzi,
noduri-verigi
sau ecuații
dogmatice
Eviscerări
holografice,
scrise-ntr-o
latice-matrice.
poezie de Dumitru Găleșanu din Addendum, după Albert Einstein (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne amintim
Ne amintim
cum au trecut
trenurile
mașinile
tirurile
pași&mângâieri
Ne amintim
de un deșert
de o sete
de un fulg de nisip
cârduri&aprinderi
Ne amintim
lați pe o canapea
straturi de trupuri
stâlpi de telegraf
între două capete
Ne amintim
[...] Citește tot
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune
Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.
Cât de suav trebuie să fie cuvântul
care uneori are efect de păcat
din cauza insomniei,
înflorește întregul pământ,
candelă crescută la sânul icoanei pentru rugăciune:
prefă-mă din piatră
fluture de foc
să fiu de-o vârstă cu deșertul,
să urc din nisipuri prăbușite,
să iubesc,
să n-am dorința de a fugi
din calea soarelui -
mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu?
poezie de Camelia Oprița din Universul Iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2019
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un ultim gest...
începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Acolo unde mintea nu e încolțită de frică și poți să-ți ții capul sus,
Acolo unde cunoașterea e liberă pentru toți,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereții înguști ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduința neobosită își întinde brațele spre perfecțiune,
Acolo unde izvorul clar al rațiunii nu și-a pierdut calea în nisipul mohorât al deșertului obișnuințelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăși în tot mai larga gândire și acțiune,
Acolo în Raiul libertății, o, Tată, acolo să se trezească țara mea!
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu auzi...
tu nu auzi cum crește floarea de cireș
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...
ne logodim pentru a nu știu câta oară
în catedrala din îmbrătișarea noastră
lumina zilei ne izbește
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...
îmi pare fiecare revedere început
suntem ușori ca două respirații
ca două idealuri care prind rădacină
în deșertul memoriei...
... și-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
și în ninsori de fluturi...
[...] Citește tot
poezie de Gabriel Petru Băețan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabie în deșert
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereții fără sfârșit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mișcă din brațele tale,
și zeii plâng însingurați numărând mângâierile,
mereu numărând.
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
mințindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiți.
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiți să trăiești...
poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pisicile
Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.
Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.
Visând, ele s-așază în nobilă ținută,
Ca sfincșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;
Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre deșert și religie, adresa este: