dezgheţ şi viaţă

Floricica galbenă

Sunt o floricică galbenă, discretă,
Nu neapărat un trandafir,
Mai degrabă o păpădie,
Care după apus
Îşi ascunde gălbeneala
În presupusa sa inimă.
Întunericul nu o hărţuieşte
Să se dezgolească.
Dezbrăcarea
Trebuie să se facă
În plină lumină.
Ca să fie mai vizibile
Detaliile cutiei toracice
La ieşire...
Şi să te saturi cu ceea ce este
Cu frânturi de vise şi cuvinte,
Cu semnele de exclamare ale privirilor,
Cu involuntare dezgheţuri.
O floricică galbenă şi modestă
Nu are nimic de pierdut -

[...] Citeşte tot

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de gheaţă

Îngheţ, îngheţ, nu am pic de viaţă
În mine sunt ţurţuri, zăpadă şi gheaţă
Aş vrea doar un sfat, ca să-mi fie bine
Să topesc zăpada şi gheaţa din mine;
Pot să-nghit şi flăcări, însă chiar şi-aşa
Ştiu că doar iubirea mă va ajuta;
Totuşi vreau să simt zăpadă şi-ngheţ
Dacă cu iubirea o să mă dezgheţ.

poezie de Robert Herrick, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubirea ta

e-atâta viaţă în bobul de nisip
colos ţi-e fluturele în stomac
iubirea ta mă vrea cu orice preţ
să-i umblu oarbă prin rărunchi

iubirea ta mă vrea cu orice chip
aripele în ceru-i să-mi desfac
altoi de dulce-n pădureţ
pulberi de stele vrac pe trunchi

a vieţii noastre poezie arhetip
inima ta pornesc să o îmbrac
morţii îi scriu adio pe îngheţ
trec mierlele înot la mine prin genunchi

ţi-aluneci depărtarea ca un schip
spre trupul meu de liliac
cu primăvara ta încep să mă dezgheţ
zăpezile murdare plecându-se mănunchi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin sărbătorile, iubite!

Ţi-aş cânta un colind de iubire,
Să-ţi dezgheţ geamurile prin care nu mă vezi,
Să topesc gheaţa ce-o pui între noi uneori,
Să-ţi deschizi poarta către mine:
Îmi dai, ori nu-mi dai?
Mâna, să te simt al meu,
Ochii, să-mi luminezi viaţa,
Inima, să-ţi vindec!
Căci tu mi-eşti cel mai falnic brad,
Ce-a rupt securile ce-au încercat să-l taie,
A-ntors furtunile ce-au vrut să-l smulgă,
A-ntins braţele, zâmbind, iernii ce-a vrut să-l doboare!
Şi ţi-aş ura, cât voi trăi,
Semeţ, tu să priveşti de sus,
Ca orice griji să-ţi pară mici,
Problemele, să nu la vezi!
Tu să-mi străluceştii în ogradă,
Eu să te scutur de zăpadă,
Să te scap de orice povară,
Să fii mereu vesel şi bun,

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cine eşti tu, moarte?
Sau, ce eşti?
Te-am personificat ca proştii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieţii
cu coasa
cu secera.
Când tu eşti slabă şi neputincioasă.
Moartea nu coseşte niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forţă!

Orbi, am zărit hidoşenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
şi uneori tâmp
al celor încercaţi de viaţă.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă în Univers

-De-a mea tânără iubire te voi umple,
Veşnic emoţionată apă limpede din iaz...
Îmbrăcată-n candoare şi dulce extaz,
Voal de mireasă îţi voi pune pe tâmple.

De-o viaţă şi-un pic în tine mă oglindesc
Te cunosc îndeajuns, eşti jumătatea mea,
Imensitatea-mi cuprinzi ca o peruzea,
Inel de cununie să-ţi pun, îmi doresc.

-Cerule mă mişti, a ta soaţă vreau să fiu
Eşti comoară şi dezgheţ de primăvară,
Pe-al meu luciu tu îmi eşti briza de vară,
Toată ţie mă dăruiesc în sidefiu.

-Mireasa mea, senin voi fi, eu îţi promit
În curcubeu să te îmbraci nu-ntârzia,
Orizontu-mbrăţişează, aleluia...
De-aici de sus eu te privesc neobosit.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

În era aceea îndepărtată
îngerii şi-au plâns singurătatea.
Toţi deodată!
Atunci a nins pe pământ prima oară.
Foşnetul luminii visa să apară,
soarele privea, primul să vadă
zeitatea cu pântec fertil
şi sân de zăpadă.
Şi ne-am născut noi doi
din spuma laptelui cu miere.
Ca şi acum cădeau ninsori
într-o risipă de splendori
de la iubire la durere
cer şi pământ şi-au pus
flori de gheaţă în ferestre
să ne împartă în două zarea,
frivolităţile terestre şi clipa
când va prisosi dezgheţul şi uitarea.
Îndepărtându-ne de ţărm,
tot Geea a sunat din corn.

[...] Citeşte tot

poezie de Lucreţia Andronic din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul şi-apoi

N-a mai rămas acum nimic de spus,
ca doi străini la geamuri de vagoane,
în trenuri care merg în sens opus,
ne-ndepărtăm de reci, pustii peroane.

Te duci, mă duc, un sens ne e egal
şi-un ceas de fier ne ticăie în şine –
Un fluviu de tăcere... Noi, pe mal,
ne sprijinim de poduri în ruine.

N-a fost nici început, s-a şi sfârşit,
a fost un fel de vis fără pereche,
un salt spre cer rămas încremenit,
a fost de la-nceput o rană veche.

Ce rost ar mai avea să te acuz,
rămâi cuprinsă-n mila mea cea mare,
dintr-al iubirii-ngrozitor refuz,
în smârcul vieţii biată muritoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!