dorinţe şi nemulţumire

Amoru-i foc ce arde nezărit

Amoru-i foc ce arde nezărit;
E rană care doare fără ştire;
E-o mulţumire în nemulţumire;
E, fără de durere, chin cumplit;

E-a nu dori obiectul mult dorit;
E-a merge singur cuc prin omenire;
E-n veci nemulţumire-n mulţumire;
E dor de-a izbuti să fii jertfit;

E-a te preda cu mâinile legate;
E-a te robi fiind învingător,
E-a fi loial cu cine ne omoară.

Cum însă poate face să apară
În inimi omeneşti frăţietate,
Când mult se contrazice chiar Amor?

sonet de Luis de Camoes din Sonete (1595), traducere de Henri R. Radian
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gind negindit

Părinţii ca să mai trăiască,
Doresc doar strictul necesar,
Anii de viaţă să-şi lungească,
Nostalgici stăruie-n zadar.

Părinţii îşi cunosc valoarea,
Nu vor să şi-o negocieze,
Nemulţumirea, dezonoarea,
Îi ţin blocaţi pe metereze.

Fragili ca peştii din acvariu,
Bătătoresc doar drumul drept,
Căci nu au bani de onorariu,
Şi inima li-e slabă-n piept.

Legaţi prin înţelegeri, lanţuri,
Fac socoteli să le ajungă,
Cuprinsă-n liste şi bilanţuri,
Sărăcia strînsă-n pungă.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Pop din Volumul Aspiraţii subtile, publicat la Editura Bibliotheca din Tîrgovişte (mai 2009)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

4 de Cupe (Sonet Tarot)

Dezinteres, închidere în sine,
Nemulţumire mare, apatie,
Încerci să înţelegi ce e cu tine,
Deşi inima ta prea bine ştie.
Te-ai plictisit şi nu mai ai dorinţă
Tot ce posezi acum banal îţi pare
Ai vrea să scapi de-această neputinţă
Ce te-a cuprins şi strâns te ţine-n gheare.
Întoarce capul şi fă ochii roată
Nu sta căzut aşa în reverie
Că lucruri noi în cale ţi se-arată,
Primeşte-le acum cu bucurie.

Când ce-a fost bun nu te mai ispiteşte,
Fă o schimbare, poate îţi prieşte.

sonet de Octavian Cocoş (22 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte existenţiale

Parcursul vieţii îl trăieşti,
N-ai vreme să te plictiseşti,
Curge leneş în etape,
Care n-ai dori să-ţi scape.

Pruncia te cimentează,
Prin construcţia de bază,
Faza-i lină, curgătoare,
Te-învaţă să ai răbdare.

Tinereţea-i cizelare,
Şlefuind prin educare,
Privind spre cei mai înţelepţi,
Vrei comportarea să-ţi îndrepţi.

Matur eşti prin finisare,
Ajuns înţelept cu stare,
Numai lenea, eschivarea,
Îţi pot deforma valoarea.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Pop din Aspiraţii subtile (2009)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metroul

Tren de oraş, închis în subteran,
Şi condamnat să stea ascuns pe viaţă,
Ai vrea şi tu traseu aerian
Sau dacă nu, măcar de suprafaţă.

Că toată ziua mergi doar prin tunel,
Dar nu te-ncântă c-ai viteză mare,
Ci ai dori să poţi ieşi niţel
Să te-ncălzeşti ca şarpele la soare.

Şi ştiu că eşti mereu nemulţumit,
Că niciodată în al tău voiaj
Din zori de zi şi pân' la asfinţit
N-ai şansa să priveşti un peisaj.

De-aceea aprig şinele scrâşneşti,
Te clatini şi-ai o inimă meschină,
Să te răzbuni ai vrea, însă greşeşti,
Căci călătorii nu au nicio vină.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reactiv de conştiinţe

În hamac stă conştiinţa întrupată
A capitalismului de stat gândit
Subversiv faţă de România,
De îngenuncherea care ne-a pocnit.

Nu suntem ciumaţi, nici bezna
În care-mpătimirile dospesc
Nu schimbă cu nimic cronologia
Reactivilor ce-n suflet ne pocnesc.

Nu văd resort spiralei conştiinţei
De-a zgudui întoarcerea-n scriptură,
Pe clopotniţa încercărilor bântuite
Tălăzuieşte fum şi băutură.

Doar oamenii lucizi îşi pun credinţa
Limbii de-a uni în frontiere fraţi,
Scot reactivi din sânge şi memorii
Şi se doresc stejari neatârnaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar putea, iubito...

De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-aşează – s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor şi nenoroc –
Ca perlele de rouă să stingă-al nostru foc.

Dar ştii, tu, nu-s prea sigur că roua ar putea
Să-mi stingă setea dulce – de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipească –
Şi trupul meu şi gura-mi, setos, să te iubească.

Eu aş fi de părere, ca întâlnirea noastră,
Să fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Şi-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim –
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.

Dar dacă tu, voi-vei – în roşu asfinţit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aş fi nemulţumit...
Că, în general, în noapte şi-n zi şi-n frânt amurg –
Dorinţe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul unei dame de companie

Zilele astea în care pictez o damă de companie
îmi aruncă timpul pe şevalet ca o ploaie
doresc să ating modelul şi nu mă lasă,
vreau sa plătesc şi nu vrea nimic,
îmi plimbă dorinţele pe neliniştea sânilor
şi mă face să-i conturez nervos.

O aşez la fereastră să-i pătrundă lumina prin păr
şi aura ei mă arde la degete
trupul are ceva care-mi curbează liniile
ori le frânge şi cuţitul scapă bucăţi de culoare
pe unde abia trebuie ninse.

Se-nmulţesc nemulţumirile căderii umbrelor
modelul e scump şi formele ei diafane
pot fi prinse când le pipăi, când le sorbi
ca pe o licoare devoratoare de simţuri
îi promit un tablou dar e prea puţin
pentru corpul ei sculptat în abanos.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciade

Plecate-s cruciadele mele-n pelerinaj
unde tronează veşnic a lumii frumuseţe,
din blândă lumină să se-mpărtăşească
şi-au împietrit pe veşnicie-n contemplare.

Cruciada în care-am învins,
victoria-mi scrie în Cartea mare a vieţii
cu tocul înmuiat în al meu sânge fierbinte.
M-aş dispensa de ea
în abandon străin de orice silogism,
dar nu am de ales,
căci nu mi-s boii acasă
şi sfetnicii plecat-au şi ei.

În cruciada de fiecare zi
bestii prădătoare mă hăituiesc
prin păduri de netrecut,
Krakeni mă târăsc în bârlog întunecat de adâncuri,
doar o dâră de lumină sfântă,
în dangăt de clopot coclit,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!