Poezii despre evoluție și existență
poezii despre evoluție și existență.
Evoluție
Creștem
Insistent
Ca o stare
De necesitate
Cu orice
Ocazie
În pântecele
Unui timp
Hotărât
Și categoric
Cum nu
Mai există
Altă comparație
Și mai greu
De estimat
Momentul
Sublimării
Spre eternitate.
poezie de David Boia (6 iunie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altfel spus (5)
Părintele ce vrea copilul să-i semene, să nu-l judece apoi de retardat.
Studiul nu asigură neapărat evoluția, dacă nu e urmat de creație.
Studiu poate exista fără creație, dar niciodată invers.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaful lui Isaac Newton
Aici este înmormântat Sir Isaac Newton, nobil,
care, prin puterea unei minți aproape divine,
prin principiile matematice elaborate de el,
a explorat evoluția și formele planetelor,
traiectoriile cometelor, fluxul și refluxul mărilor,
a deosebit razele de lumină, și, ceea ce
nicio altă minte savantă nu și-a imaginat până atunci,
proprietățile culorilor produse de lumină.
Sârguincios, inteligent și credincios în expunerile sale
despre natură, antichitate și Sfintele Scripturi,
el a dovedit, cu ajutorul filosofiei sale,
măreția Dumnezeului atotputernic și bun, exprimând,
în maniera sa, simplitatea Evangheliei.
Să se bucure muritorii că a existat această podoabă
a speciei umane. S-a născut la 25 decembrie 1642,
și a murit la 20 martie 1727.
epitaf de G.L. Smyth din Monumentele și geniile Catedralei Sfântul Pavel și Mănăstirii Westminster (1826)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Linia care desparte
Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid ușa curentului de aer dezinvolt
și pășesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.
Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficțiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluției existenței,
viața înrădăcinată între fibrele pământului
își caută drumurile care înalță spiritul.
Lumina țâșnește prin toate fantele posibile
cu forța venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
și nicio viață seva posibilei veșnicii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e de ajuns
Nu e de ajuns să te naști,
Pentru a spune că exiști
Cum nu e de ajuns să trăiești,
Pentru a spune că ești om.
E de ajuns că ai apărut pe pământ,
Sub formă bipedă zis evoluată
Dar,
S-ar putea să fi fost chiar animal,
Sau plantă,
Sau piatră,
Sau absurd,
Sau neant,
Sau,
Orice,
Dar,
Mai puțin un om.
Scrisori amoroase,
Iubiri neîmplinite
[...] Citește tot
poezie de Mircea Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fragment cu drepturi
Mă întreba dăunăzi un tovarăș -
Suntem popor
Și noi basarabenii?!
Ce drept avem?!
Suntem noi Țară?!
Și dacă-i adevăr o obârșie
De milenii.?!
Poporul are drept numai pe străzi
El doar cu străzile e în deplină armonie
Doar strada-i poate oferi
Pământul în bucăți
Să-și facă ca Hiperion
Împărăție...
Poporul are drept la tulburări
La revoluții
Dacă-i umilit în evoluții
Mai are drept la scară
Pân-la cer
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar înțeleptul...
Teoria darwiniană a evoluției concluzionează:
Schimbarea ( sau devenirea ), nu existența, este esența realității.
Iar înțeleptul, familiarizat și impregnat cu acest mare adevăr,
așteaptă calm moartea care, după știința lui, îl va reduce la neființă;
el are informațiile supreme și-n același timp savurează
bucuria cea mai dulce, aceea că omul are privilegiul experienței.
Pentru el sufletul e doar gazda unor atomi; dac-ar fi subiectul
exclusiv al unor mutații invariabile și inexorabile, n-ar mai fi liber;
datorită naturii lor, atomii sunt înzestrați cu o inițiativă autentică,
iar sufletele noastre cu un fel de libertate.
Universul nu este creat de zei; n-a fost creat pentru noi;
a fost, independent, modelat de hazardul întâlnirii unor atomi,
care, încercând fel de fel de combinații,
au fost forțați să se accepte-n forma lor prezentă.
poezie clasică de Henri Bergson din Filozofia poeziei: Geniul lui Lucretius, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cronicarii "21-st century's"
De ce nu scrieți de contemporani?
Fiți cronicarii timpului trăit!
Eroi pot fi miniștri, scriitori, țărani...
Împărtășiți, din clipa ce-a murit!
Valoarea documentului e-n adevăr
Și este calitatea ce-am pierdut-o.
Milenii se vor continua pentru dezbăr
De la cutuma unde ban, puterea a avut-o.
Jurnale, magazine, ziare, cărți
Sunt astăzi artă a dezinformării.
Nu-i faptă, fără intervenții dinspre părți
Pentru deliciul de mistificare-a prelucrării.
Pe zi ce trece, nu știm cine suntem!
Ce credem că vedem e interpretare;
Răspunsuri la-ntrebările ce punem
Nu-i adevărul, ce-i real... e-o cenzurare.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uvertură la Cântecul Apei
Lună plină de când timp este acolo?
Întreb cerul albastru, înălțând cupa cu vin.
Nu știu cărui an îi aparține această seară în Palatul Celest.
Doresc să încalec vântul și să mă întorc acolo,
Dar mă tem de turnurile de jad și de holuri,
Sunt atât înalte, trebuie să fie îngrozitor de frig.
Mă ridic și dansez, flirtând cu umbrele mele atât de distincte.
Cum o fi oare acolo jos, printre muritori?
Pivotează în jurul pavilionului roșu
Și luminează în diagonală prin fereastra fermecată;
Strălucire și nici o nevoie de somn.
Să lăsăm deoparte resentimentele;
Cum poate exista ceva atât de întreg, de complet, la vremea despărțirii?
Am regrete și bucurii, despărțiri și întâlniri;
Luna evoluează pe ceruri clare și ceruri înnorate, cu obraz palid sau auriu
Nu există perfecțiune de la începuturile lumii,
Doar speranță pentru o viață lungă
Și frumusețe care trebuie împărtășită,
Chiar dacă ne despart o mie de mile.
poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Procedeu
Uită absolut tot ceea ce știai până acum
și uită-te în ochii nemiloși, abrazivi
ai nonsensului prezent, care altul?
Ai sau n-ai putere, totală este moartea ta de trup.
Merg în rânduri oamenii legați cu lanțuri unii de alții,
și toți dimpreună înlănțuiți ca molecule metalice
în evoluție numai aparentă.
În fond, doar stând.
Autobuzele nu respectă culoarea roșie a semaforului,
nu există alte mașini, doar vehicule colective.
Pentru că în ziduri cu urechi auzul s-a umplut de vopsea,
nici trădarea nu mai e ce-a fost.
duhnește de te împietrește
cauza acestei alte idei
răvășind clipele acelor maimuțe.
Substanța aerului au pierdut-o într-o vară, cândva;
[...] Citește tot
poezie de Cosmin Brehoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre evoluție și existență, adresa este: