Poezii despre existență și perfecțiune
poezii despre existență și perfecțiune.
Hieroglifa
Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci când există înțeles.
Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
și surd, ce singurătate
in toiul cântecului.
Dar să nu-nțelegi
când nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
și surd când liniștea-i desăvârșită,-
o, singurătate a singurătății!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capcană perfectă
există câte o zi
când simți
că de-ai atinge
doar o frunză
ar începe să doară
înlăuntru
ramurile copacului
ca o rană
pe care nu ai curajul
s-o oblojești
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două posibilități
există întotdeauna o altă posibilitate
cea a luminii împletită în jurul trupului
sau cea a umbrei suprapuse perfect
pe ceea ce sunt în momentul
în care
singurătatea din interior
se dislocă și oscilează
între propriile limite
totul este parte din mine
pe care
nu o pot reconstitui
însă
dincolo de muchia malului
este o altă zi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
În casă era liniște și în lume era calm
În casă era liniște și în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
Era însăși esența conștientă a cărții.
În casa era liniște și în lume era calm.
Cuvintele au fost rostite ca și cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era liniște pentru că așa trebuia să fie.
Liniștea era parte a înțelesului, parte a minții:
Accesul perfecțiunii la pagină.
Și în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înțeles, el însuși
[...] Citește tot
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
El
El este punct
și în același timp infinit.
Puritatea Lui nu are nuanțe.
Rostește mereu
doar două cuvinte:
Să fie!... Și e de ajuns
pentru că restul
există în gândurile Sale
care sunt peste tot
creând și distrugând totodată
în numele desăvârșirii.
El este cel ce este,
în care a fost sau va fi
rămân tot este,
oriunde și oricând
într-un inefabil totdeauna.
Îi place să se joace ca un copil
cu creația pe care bătrânul ce este
o admiră, întinerind-o mereu
cu tinerețea Lui veșnică.
poezie de Anatol Covali (12 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lume
În lumea plină de defecte
Și de-erori legiferate,
Iubirea noastră cred că poate
Să aibă visele perfecte.
În lumea strâmb amestecată,
Cu oameni buni și oameni răi,
Există totuși ochii tăi
Și o iubire fermecată.
În lumea plină de cusururi
Și judecăți rudimentare,
Există o iubire, care
Va fi lumina mea de-a pururi.
În lumea foarte actuală,
Cu răul deghizat în bine,
Iubirea mea, te am pe tine,
Tu, bucuria mea finală.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie, pur și simplu
În mulțimea naturalelor numeri,
Există concret exclusiv și perfect,
Un șir infinit -notat cu Xn!-
Un șir infinit al femeii normale,
Salvând excelent și constant,
Prospectarea divină!
Pe planeta Pământ exist-o făptură
Care-adună cu grijă-n tăcere
Firicele coagulante de praf
Din primordiala țărână,
Ca argument consonant
Al existenței umane!
De dragul sacrificiului cast,
Niciun bărbat, fie el și poet,
N-are dreptul s-atingă,
Nici măcar c-o silabă,
Prototipul femeii!
Căci făptura ce-adună cu drag
Firicelul de viață plăpând,
Fără infatuări infantile
[...] Citește tot
poezie de Iulia Mirancea (8 martie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să....
Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
să privesc dincolo de aparențe semnul
nefast sub care m-am născut
să mă pot ruga cu buzele nearse
și ridurile lipite de inima Lui
Să mai pot fugări cuvintele
până dincolo de granița desăvârșirii
acolo unde ard lumânarile prezentului
pe pântecul întins al orei
nebuna înfășurată în zămisliri
ce mocnesc sub bolțile orizontului.
Vreau să mai pot crede in Dumnezeu
vreau să cred că există această perfecțiune
să mă dezrobesc de vechi începuturi
angrenate în repetiții nedefinite.
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar cât?
Rupeți legături ca-n lanțuri de reacții,
Refaceți-le la loc, le reluați,
Împărțiți-mă în mii de fracții,
Dar cât o să mă diminuați?
Tăiați fâșii din mine nesfârșite,
Zdrobiți tot ceea ce s-ar cristaliza,
Lăsați-mi iluziile tot răvășite,
Nu are rost a mă eterniza.
Feriți-vă de privirea-mi tăioasă,
Sau de ieșirile aproape indiscrete,
În existența mea oricum spinoasă,
Purtările nu-mi sunt perfecte.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palate cladite pe ruine
Ruine de suflet prematur,
Imagini de copii cu părul sur,
Lumi sclipitoare cu haine cochete,
Perfecțiuni înălțate pe defecte!
Palate clădite pe ruine-
Sunt vechi- făuritorii sunt de vină;
Sunt noi- făuritori există încă-
Clipe clădite pe cioburi vagi de stâncă...
Nimic nu-i nou, întreg, ci aurit;
Totu-i fațadă și totu-i ipocrit;
Adâncu-i tulbure iar temelia rară-
Nu ei, ci noi suntem cei de ocară!
poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și perfecțiune, adresa este: