Poezii despre existență și relativitate
poezii despre existență și relativitate.
Depărtări
Sunt unele depărtări
în stare duplicitară
altele în stare emoțională
existențe determinante
în spațiul eternității
inițial ele duc cât colo
în spații intergalactice
pe urmă mult mai încolo
încât cresc exponențial
și se extind accelerat
aidoma universului
enigmatic privit
prin telescoape performante
de ultimă generație
culminând metaforic
cu depărtarea dintre noi
în stare de imponderabilitate
care nu se mai termină
așa coexistă în forme relative
absolut misterioase
[...] Citește tot
poezie de David Boia (3 ianuarie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri lungi
La marginea unor cărări
Pe fiecare interfață în parte
Se întrevăd drumuri derivate
Unde se suprapun vânturi
Acolo văzduhul abia începe
În prima parte enigmatic
Pe urmă tot mai neclar
În paranteză fie spus
Nu există drumuri lungi
Cel mult proporționale
Cu viața pământeanului
O plutire infimă în timp
Un traseu deviat pe turnantă
Astea numai lungi nu pot fi
Doar la periferia universului
Se pot întrezări drumuri lungi
Care se întrepătrund haotic
Dar cine ajunge pe acolo
Poate doar cititorii în stele
În raport cu propria sinceritate
[...] Citește tot
poezie de David Boia (20 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec relativ
tot ce are loc în lumea noastră
nu-i decât o pură întâmplare
fie că s-a scuturat o floare-albastră
fie că o stea în depărtare
refren
totul absolut e numai haos
absolutul tot e emergență
nu există stare de repaos
numai de delir și somnolență
refren
tot ce are loc în altă lume
fie adiere de vânt rece
fie foc și pâră fără nume
e doar întâmplare ce se trece
refren
[...] Citește tot
cântec, versuri de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptarea ucide
Așteptarea ucide...
Confuzie irațional folosită.
Relativitatea cuvintelor DA și NU,
Balanța dintre două lumi,
Platforma unor sentimente confuze...
Off, poate că nici măcar ea nu există,
Ci este un timp lăbărțat,
Ca un pulover croșetat
Din ireale secunde.
Poate!
Se v sfârși această incertitudine
În secunda "0" a realității.
Așteptare?! Imaginea distorsionată
A fracțiunii de viață
Despre care nu știm nimic.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet pentru Rodica
În caz cā dragoste nu este,
În viațā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...
N-ar exista nici nopți celeste,
Nici cutezanța și nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite și neveste.
Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Și nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârșit, nici început
Și nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Experiențe fără concludențe...
E lipsa, existență?
Potența-i, impotență?
E lucrul, energie?
E masca, efigie?
Trăitu-i, evidență?
Amoru-i, dependență?
Ce-a fost, o să mai fie?
Cantata-i, elegie?
Întoarcerea e, nou?
Răspunsul e, ecou?
Dorința-i, reciprocă?
Neștiința, se invocă?
Urâtul e, frumos?
Ce-i sus, poate fi jos?
La crimă este, leac?...
Pedeapsa-i an, sau veac?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi, pur și simplu
Un tur din negru în azur,
Întors în mașinal retur
În istoviri de treze faste
Culcate-n vise duse, caste.
Un termen fix prestabilit,
Tradus parcurs într-un tac-tic
Bătut termen într-o neștire,
S-audă timpu-și amintire.
O relativă, o frugală,
Mai lungă când eram la școală;
Albine-i este un deceniu...
Nimicul, pentru un mileniu.
E simbol pentru dăruire,
Perfid, că-l știm închipuire...
Promisiune-n fals câștig
De-un neștiut, spre final frig.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Devin secundă
Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ți dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ți trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ți iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Certitudine
vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta
o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine știe dacă nu în complicitate cu noi?!]
și tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca și cum niciodată n-ai fi existat
în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă așez la distanță rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem
o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Realitatea este relativă (poem postmodernist)
Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.
Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.
Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,
ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.
Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum
[...] Citește tot
poezie de Marieta Măglaș din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și relativitate, adresa este: