familie şi mamă

Familia mea

Suntem sase membri in casa
Ne iubim, ne respectam
Viata este mai frumoasa
Cand acasa ne adunam.

Mama ingrijeste casa
Si ne pregateste masa.
Tata vine acasa in zori
Si se uita la football

poezie de Curcs Victoria (5 decembrie 2020), traducere de Curca Alina
Adăugat de Curca Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecvent familiei

Consecvent când eşti
Răsplata ţi-o primeşti
Ăsta-i un fapt firesc,
Cinstit, omenesc.
Iar şi iar te îndeamnă
Un gând ca o mamă,
Nu sta de pomană.

Eşti crescut la ţară,
Un cuget curat,
Generos şi afară
Eşti cu adevărat;
N-ai un pat de ţară.

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de familie

Tata cu cerul încovoiat pe umeri
Mama cu soarele în braţe.
Sora cu luna pe frunte.
Eu cu capul pe carte.
Bunelul până la genunchi
În pământ!

poezie de Nicolae Esinencu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndurerare

în fiecare crăciun în fiecare
fotografie pe care ajung s-o cunosc
mama curăţă fasole verde

eu plâng tu râzi (?!) ei se simt

mai buni decât noi şi mai verzi
ce bine de durerile lor
închise-n păstăi de familie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de familie

în bucătărie
mama
toacă mărunt cuvintele,
cină cu gânduri şi frici
crescute la piept,
fiul rătăcit în fapte
o hrăneşte cu aşteptări,
tristă precum toamna
mama lasă în cameră
glasul ploii,
tata răzbate
prin desişul grijilor,
cu privirea de valet blând
este pe lungimea de undă
a garoafelor trecute
îşi modulează răbdarea
cu de jocul de table,
iubeşte respiraţiile aspre
ale mamei exigentă
cu aerul după amiezii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sunt familia!

De n-aş avea atâtea datorii,
N-aş sta cu mâna-ntinsă la copii.
Bine că au de unde-mi da,
Că, tristă ar fi viaţa mea.

Lui Dumnezeu, îi mulţumesc
Că am urmaşi, ce mă iubesc!
O mamă fără de copii
În viaţă n-are bucurii.

Pe mine, Dumnezeu m-a răsplătit
Şi mi-a dat doi copii cuminţi.
E-adevărat, am şi muncit,
Alţii fac la fel şi nu sunt fericiţi.

Doamne, eu pentru asta-ţi mulţumesc!
Şi-ţi mulţumesc şi pentru că trăiesc!
Zilnic, te voi ruga să ai în grija ta,
Copiii şi nepoţii. Ei sunt Familia!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (28 martie 1993)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă în doliu cu doi copii la piept,
Renaşti din cenuşa încinerării
Iubirii tale ucise, cu noi şi
Mai vitale puteri nebănuite,
Iei cărămizile casei distruse,
Una câte una şi clădeşti din nou
O vatră-n care să ardă foc veşnic,
În jurul căruia se va închega
Sfântă familia şi ştii din instincte
Pecetluite-n sânge, cum să umpli
Rolul vieţii tale, cu nepăsare,
Priveşti potrivniciile, ce vin şi
Pleacă, lupta ta e o luptă sacră,
Deschide ochii, vei vedea, ai învins, deja...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorii

s-au pierdut... martorii – mi-au murit
mama şi tata, profesorul de pictură mereu
tânăr fratele şi prima învăţătoare olimpia mă
riuţă – de ce
aş mai trage linii şi pensule-n pânze –
cine va şti că elevul cu familie destrămată
s-a ajuns printre doamne şi domni (?!)
de ce un art
ist trebuie să suporte toate aceste
exerciţii fără finalitate deşteaptă
ale unui dumnezeu miştocar miştocar?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!