fotografie şi moarte

Într-o cafenea

Urmăream în cafeneaua aceea cum un om îndoaie o felie de pâine –
parcă ar fi împăturit un certificat de naştere sau ar fi privit
fotografia iubitei moarte.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii, -
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii...
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare...

Şi-mi fură somnul spaima de pământ...
Şi mor mereu cu clipa care moare...
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeş - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica elegie

tăcere şi fotografii vechi
un scaun deplasat neglijent

umbre ascuţite rănesc lumina

de-acum nu ne mai întâlnim aici
nu mai vindecăm lumina
nu mai măturăm întunericul
nu mai scoatem oamenii captivi
din interiorul fotografiilor

ei se eliberează singuri
vin după mine
în tăcerea lucrurilor părăsite
şi a propriilor chipuri

văd lumea moartă
şi pe a mea – mereu vie

râd spre mine

[...] Citeşte tot

poezie de Stefan Jurkowski, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit...

Mă uit la pozele cu tine,
Spre-a nu muri de dorul tău,
Ce scoate colţii albi la mine
Şi mârâie ca un dulău.

Mă uit, să nu te uit, la poze,
Nişte reţete compensate,
Cu nerecomandate doze
Prescrise de singurătate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mir de tufă

Ce-mi placeţi voi, eroii
Ai lumii virtuale noii
Fotografiaţi cu soţii
Pentru amantele de zoi

Care le lingeţi-n fufă
Arătând ce ati putea fi
Amăgind cu ce nu veţi fi
Voi morţii după mir de tufă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută maică

Am mai venit la tine, pierdută maică mare,
Să-ţi facem poze multe, c-un aparat ciudat.
De-a cărui fulgerare, aşa cum ştii, se moare,
Icoana ta, măicuţă, deodată-a lăcrimat.

Că ţi-ai crescut copiii şi-au fost, cu toţii, şapte,
O săptămână-ntreagă, în fiecare zi,
Şi-acum te uiţi, măicuţă, de dincolo de noapte,
În cea din urmă vatră a patriei pustii.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roosevelt

Muncitorii credeau
Că el a spart marile trusturi –
Şi i-au pus pozele la ferestre.
"Ce-ar fi făcut el acum în Franţa!"
Spuneau ei.
Poate ar fi făcut –
Ar fi murit poate,
Deşi generalii mor de obicei în patul lor de-acasă,
Cum de altfel şi-a găsit şi el sfârşitul.
Dar toate legendele pe care le-a imaginat şi impus
Trăiesc şi prosperă,
Acum nestingherite de existenţa lui.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

desigur, despre poet
vorbeşte poezia lui
dar
şi pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceaşca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câţiva oameni
şi multe nopţi palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinaţi
rugaţi-vă
să mai însemne ceva
cuvântul

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Frumoaselor fiinţe le-om cere procrearea,
Când n-o să moară fala întruchipării-n roze;
La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea
Urmaşul său sensibil ce l-ar păstra în poze:

Constrâns de strălucirea scânteilor din gene,
Hrăneşte-ţi în lumină a sufletului flamă,
Grăbind înfometarea averilor viclene,
Din spirit, din duşmanul ce crud te-nchide-n ramă:

Tu, care eşti acuma un ornament al vieţii
Şi doar prevestitorul stridentei primăveri,
Sălăsluieşti plăcerea pe dinăuntrul feţii,
Şi dulcea calicie te-adoarme-n mângâieri:

De milă este lumea sau ce-o fi lăcomie,
Când tu-i culegi dreptatea cu-a morţilor solie.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!