Poezii despre fotografie și moarte
poezii despre fotografie și moarte.
Într-o cafenea
Urmăream în cafeneaua aceea cum un om îndoaie o felie de pâine
parcă ar fi împăturit un certificat de naștere sau ar fi privit
fotografia iubitei moarte.
poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervi în noapte
E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morți, pe când cei morți sunt vii, -
Și toți îmi dau o criză de fobie.
Îi văd trecând prin viața mea pustie
Cu relativul vieții lor pustii...
Și-n pragul absolutei veșnicii,
Aștept să-mi sune ceasul lor și mie.
Mereu ciocanul vremii cade greu
Și-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusința lui stăruitoare...
Și-mi fură somnul spaima de pământ...
Și mor mereu cu clipa care moare...
Și-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...
sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeș - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mica elegie
tăcere și fotografii vechi
un scaun deplasat neglijent
umbre ascuțite rănesc lumina
de-acum nu ne mai întâlnim aici
nu mai vindecăm lumina
nu mai măturăm întunericul
nu mai scoatem oamenii captivi
din interiorul fotografiilor
ei se eliberează singuri
vin după mine
în tăcerea lucrurilor părăsite
și a propriilor chipuri
văd lumea moartă
și pe a mea mereu vie
râd spre mine
[...] Citește tot
poezie de Stefan Jurkowski, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uit...
Mă uit la pozele cu tine,
Spre-a nu muri de dorul tău,
Ce scoate colții albi la mine
Și mârâie ca un dulău.
Mă uit, să nu te uit, la poze,
Niște rețete compensate,
Cu nerecomandate doze
Prescrise de singurătate.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)
Mama mea, nu te-am uitat,
Îți păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.
Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ținându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.
Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns și flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mir de tufă
Ce-mi placeți voi, eroii
Ai lumii virtuale noii
Fotografiați cu soții
Pentru amantele de zoi
Care le lingeți-n fufă
Arătând ce ati putea fi
Amăgind cu ce nu veți fi
Voi morții după mir de tufă
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdută maică
Am mai venit la tine, pierdută maică mare,
Să-ți facem poze multe, c-un aparat ciudat.
De-a cărui fulgerare, așa cum știi, se moare,
Icoana ta, măicuță, deodată-a lăcrimat.
Că ți-ai crescut copiii și-au fost, cu toții, șapte,
O săptămână-ntreagă, în fiecare zi,
Și-acum te uiți, măicuță, de dincolo de noapte,
În cea din urmă vatră a patriei pustii.
(...)
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roosevelt
Muncitorii credeau
Că el a spart marile trusturi
Și i-au pus pozele la ferestre.
"Ce-ar fi făcut el acum în Franța!"
Spuneau ei.
Poate ar fi făcut
Ar fi murit poate,
Deși generalii mor de obicei în patul lor de-acasă,
Cum de altfel și-a găsit și el sfârșitul.
Dar toate legendele pe care le-a imaginat și impus
Trăiesc și prosperă,
Acum nestingherite de existența lui.
poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mori de vânt
desigur, despre poet
vorbește poezia lui
dar
și pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceașca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câțiva oameni
și multe nopți palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinați
rugați-vă
să mai însemne ceva
cuvântul
[...] Citește tot
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 1
Frumoaselor ființe le-om cere procrearea,
Când n-o să moară fala întruchipării-n roze;
La fel ca desfrânatul, ar îmbrăca paloarea
Urmașul său sensibil ce l-ar păstra în poze:
Constrâns de strălucirea scânteilor din gene,
Hrănește-ți în lumină a sufletului flamă,
Grăbind înfometarea averilor viclene,
Din spirit, din dușmanul ce crud te-nchide-n ramă:
Tu, care ești acuma un ornament al vieții
Și doar prevestitorul stridentei primăveri,
Sălăsluiești plăcerea pe dinăuntrul feții,
Și dulcea calicie te-adoarme-n mângâieri:
De milă este lumea sau ce-o fi lăcomie,
Când tu-i culegi dreptatea cu-a morților solie.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre fotografie și moarte, adresa este: