frică şi neruşinare

Am să îmbrăţişez un vis

M-am înecat într-un pumn de gânduri,
am făcut baie în foc,
mă spăl în vântul lin,
şi mă sting în umbră.
Pentru tine am să îmbrăţişez un vis,
am să m-adăpostesc în întuneric,
ca o firimitură scufundată într-un pahar cu apă.
Goală, fără ruşine, voi ieşi din pahar
şi fără nici o frică, voi merge pe jos.
Cu ochii unui copil, am să iau înapoi aerul
pe care l-am ţinut în mine
şi dacă în genunchi am căzut,
o să-mi aduc aminte de lacrimile mele,
ce le voi face să strălucească
la răsăritul soarelui.
Mi-ar plăcea să te îmbrăţişez,
dar, eşti atât de departe de mine,
soarta a vrut aşa,
ca numai eu să te pot visa,
dar va fi un secret între noi, nu-i aşa?

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (29 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nţeleagă bine
Să îmi iubească râsul şi ochii să-i iubească
Şi-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Şi-acum când eşti aici eu nu ştiu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că eşti real şi toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viaţa mă loveşte cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu eşti mereu aici
Eşti lumea mea, eşti cerul, eşti o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aş putea
Probleme şi necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ţii în braţe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru şi-l spun fără ruşine
Că n-aş putea trăi fără un om ca tine.

poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păzeşte-mă

Dă-mi linişte si-ncuie uşa,
vreau să te ştiu păzindu-mă
de tot dezastrul lumii.

E parcă un ţipăt universal,
iar oamenii nu mai cunosc
sensul bun al cuvintelor.

Sună timpul neiertător
şi zgomotul e infernal
în miezul crud al existenţei.

Neruşinarea umblă năucă, goală şi severă
prin mădularele uzate
ale omenirii.

Să evadăm departe, în altă lume,
acolo inventăm anotimpuri
din vârstele noastre la adăpostul iubirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuţă frumoasă
Şi neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o neruşinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Şi toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Şi încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îţi dedublează frumuseţea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cap până-n picioare...

De nu vrei să mă-nveţi iubirea ce-i,
Vor flămânzii genunchii de-aşteptare
Şi vor ploua, albaştri, ochi ai mei,
Tot aşteptând, iubite, în parcare.

Stau singură pe banca dintre nuci,
O cioară se aşază lângă mine,
Mai sunt şi vreo trei-patru guguştiuci,
Ce se iubesc ardent, fără ruşine.

Doi fluturi se ating pasional,
Confuză îmi iau ochii de la scenă,
Şi mă cuprinde un frison carnal
Şi mi se-aprind urechile de jenă.

La câţiva metri un motan parşiv
Se-nvârte, mieunând lâng-o pisică
Îşi intră-n rol şi-aproape obsesiv
Se mlădie pe glezna-mi... şi ce frică,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am trezit

din nou neştiind cum au dat
de ritualul castelelor
prăbuşite în uitare sub vânturi
şi ploi şi vijelii atomo
electrice descărcate de idioţi
nici nu mai ştiu cât am stat
în somn în visare în aşteptare
poate câteva sute de ani
oamenii au început să zboare
din nou fără frică în tovărăşie
acum sunt în aparate de metal
nu mai au strălucirea în ochi
este un fel de pedeapsă
pentru fiecare suflet
râsul lor e neruşinat şi arogant
toţi dorm în castele înalte
de sticlă de oţel de beton
mai înalte decât piramidele
nu folosesc telepatia pentru a vorbi
între ei folosesc obiecte

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcul Romanescu

Aleile încărcate de ani
Din mirificul parc craiovean,
Duc îndrăgostiţii spre lucruri ascunse,
Să se îmbrăţişeze, să se sărute.

Pomii se îmbrăţişează între ei,
Ştiind că în parc ei sunt corefei,
Străjuind pajiştile frumoase şi verzi,
De-ţi vine uneori să le dezmierzi.

Lacul sclipeşte cu ochi de soare,
Câte-un peştişor se-avântă şi sare.
Nuferii plutesc pe lac
Câte-o broscuţă mai face "oac-oac".

Podul cel mare, aruncat înspre cer
Priveşte în jos ca un mare boier,
Văzându-l pe om ca pe-un prichindel
Care trece nepăsător pe sub el.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portal

când pietrele depăşesc rezistenţa picioarelor
de sunetul vocii mele
atipic
meridional
mă bucur
cu izbucniri guturale ca în preajma unei femei
ce-mi aduce croasantul la pat
frica de timp - rezultat al reflecţiei şi al studiului
împreună cu boabele din arabia împiedică
normalul să devină de nesuportat

precum oamenii şi realizările lor
pervers de neruşinate
un pic de mândrie îmi face bine
sub acoperişul călcat de tâlhari
ţintesc punctul unde va coborî soarele
pe frânghia iubitei rahav
astfel încât lumina să nu pricinuiască vreo pagubă
memoriei noastre de celuloid

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!