frumuseţe şi modestie

Unicitate

Viaţa ne trimite uneori daruri
pe care nu le luăm în seamă...
Sunt împachetate modest...
în hârtie de ziar
şi legate cu sfoară...
Fără să le desfacem,
le aruncăm în uitare,
într-un ungher infim...
Habar nu avem că,
de acolo ne priveau
nişte ochi...
căprui
sau negri
sau albaştri...
Nişte ochi,
cei mai frumoşi din lume,
veniseră să iubească, prin noi...

poezie de Elena Latan (2017)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E simplu

frumuseţea înseamnă simplitate
dacă eşti femeie
tu eşti frumoasă
pe spate sau înăuntru
orice alegi să ascunzi
în spate este frumos
chiar dacă e numai piele goală
dacă nu eşti convinsă
întoarce-te la început
şi reciteşte primele rânduri
nu ascunde
fii tu
păr încurcat
blazer larg
mie nu-mi pasă
nici bijuteriile Ruby Red #7
nici spray-urile sau spandex-ul
nu vor schimba pe cea care eşti
şi nici ceea ce te face frumoasă
mai puţin înseamnă mai mult spun unii

[...] Citeşte tot

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O după-amiază pe plajă

Mă voi duce printre morţi, să-mi văd foştii prieteni.
Locurile de unde plec sunt prea de tot frumoase:
Undeva,-n sunet de talaz, vântul îngână marea de azur
Şi alături, solemne, se înşiră albe case,
Strălucind modeste în pacea peisajului din jur;
Departe,-înotători se-afundă-n străvezimi umbroase.

Nu pot să plec, deşi-aş putea pretinde că din mine-o parte
E deja acolo şi, parţial, o pot vedea, o arătare
Care, neexistând, rămâne-aceeaşi, neschimbată pururi.
Şi, totuşi, gândul plecării face ca întinsa mare,
Pământul şi înotătorii, eu însumi, să părem străini,
Străini aproape ca străinii care vom fi după plecare.

poezie de Edgar Bowers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau flăcări în ochi, nu vreau jale,
vreau zâmbete, viaţă şi râs,
tristeţea, de-apare în cale,
o vreau transformată-n surâs.

Vreau dans, voie bună şi cântec
în casă, pe stradă, în cer,
să râdem cu mâna pe pântec
la bancuri, chiar vechi, ce nu pier.

Vreau neamul să-mi fie de fală,
frumos, muncitor şi vestit,
lipsit de orice amăreală,
să fie, în lume, iubit.

Vreau oameni cu feţe senine,
frumoşi, cu un zâmbet plăcut...
Ce mai, vreau să fie ca mine,
modeşti (!!!) Asta e! M-aţi crezut?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eulalie - un cântec

Trăiam sihastru
Pe-un jalnic astru
Şi sufletu-mi apă era stătută, ceţoasă,
Până ce blânda, frumoasa Eulalie îmi deveni
Îmbujorată mireasă,
Până ce-auria fată Eulalie îmi deveni zâmbitoare mireasă.

Ah, stelele-n-nalt
Mai palide ard
Decât ochii fetei scânteietoare
Şi nicicând fulguiri,
Selenare aburiri
În tonuri de purpuri şi mărgăritare,
Nu s-ar putea asemui cu-ale modestei Eulalie bucle-smerite la-nfăţişare,
N-ar putea cândva preţui cât-ale limpedei Eulalie, bucle umile la-nfăţişare

Îndoială şi chin
Nu, nu mai revin
Căci sufletul ei în suspine mă va-nsoţi,
Şi, cât e ziua de mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Din lirica de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Am toate calităţile din lume -
Înalt, frumos, deştept şi cumsecade,
Uitaţi-vă şi voi ce bine-mi şade
Când sobru sunt sau când mă ţin de glume -

Că am umor, sunt meşter în butade.
Puteam să scriu mulţime de volume
Cu ce-am în cap, eram acum un nume,
Mi-ar fi cântat adepţii serenade!

Aş fi putut să strâng averi, cu harul,
Cu geniul meu, vânzându-mi poezia,
Căci şi recit – puteau să-mi zică "Starul"...

Cum remarca alaltăieri soţia,
Aş fi ajuns cogea miliardarul,
Dar am defectul ăsta: modestia.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi trebuie decât o singură minune...

Nu-mi trebuie şampanii, ca să-mi descânţi iubirea,
Care se îneacă deseori în ea, la braţ cu amăgirea,
Nu-mi trebuie vorbe premeditate,
De Casanova ce le ştie pe toate,
Cu pretenţii scumpe sau deocheate,
Vreau frumuseţea modestă a unui câmp de flori,
Sub cer albastru, ca ochii tăi senini, fără de nori...
Şi apă rece de izvor,
Ca să-mi astâmpăr inima şi glasul,
Când focul lor revarsă iubire pe alături,
Înundându-mi patetic simţirea.

Nu-mi trebuie mătăsuri scumpe,
Pe care trupul să mi-l dezmierd alene,
Ca o divă plină de interese...
Ci doar un pat de flori
Şi tu să-mi fii alături, lângă mine,
Sub bolta nopţii înflorată de stele,
Iar Aria fericirii să ne surprindă,
Să ne mângâie, să ne dezmierde,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (7 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Că "Zece"-aş vrea să-mi fie nu doar titlu,
Vă spun acum senin, cu "modestie",
Dar tare mi-ar plăcea: zece să fie
Şi-o notă pe volum (ca un subtitlu).

Să vă explic de ce e titlul "Zece"?
E simplu: zece strofe-au fost de-ajuns
Ca, în poem de-au fost, să fi pătruns
În noul meu volum şi... să nu plece.

Dar unele poeme, cu ardoare,
Deşi erau mai lungi decât am vrut,
Au fost bine-venite, şi-au avut
Bilet cu "Doi ori zece", la intrare.

Iar spre final, venite-aşa, puhoi,
Spunându-mi că-s frumoase, vor şi ele,
Au mai intrat, din versurile mele,
Şi poezii de "Zece supra doi".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul trăsnet

Scriu un poem trăsnet, ca Zeus,
Să nu poată fi evidenţiat, că este periculos,
În Evul Mediu unii erau arşi de vii pentru asta,
Am să spun că mereu suntem ipocriţi, niciodată corecţi,
Iar corectitudinea este mama tuturor crimelor.
Aud o rumoare. Lăsaţi frumuseţea frazelor false,
m-am săturat, ca şi de nudurile dezagreabile pe care
le expun unii pictori obsedaţi de urât, crezând că fac artă,
dar frumosul adevărat este pentru mine ca lichidul amniotic,
du-te, barbarule, la Florenţa, vezi Boticelli? Îl vezi?
Nu mai visaţi bani, visaţi femei frumoase, luaţi-le în grijă,
Amorul mişcă stelele, acum vor să cadă, cad de ruşine,
Unde e poliţaiul care arestează urâtul în viaţă?
Sunt oraşe unde nu poţi reveni, ia-le în stăpânire, fii ţar,
Sultan, rege, împărat, dar modest şi blând, a, nu poţi?
Cum poate lupul să devină oaie?
Privesc prin fumul lulelei mele de pirat,
Vor veni în curând să mă ia fraţii mei mefistofelici,
Mai stai, clipă, mai stai. Aştept pe cineva la care ţin foarte mult.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!