Poezii despre frumusețe și rușine
poezii despre frumusețe și rușine.
* * *
Pe cât mori față de tine
Pe atâta poți de bine
Să trăiești pentru Hristos,
Dar fără moarte de sine,
Chiar cu-n trai bun și frumos
Ești de-ocară și rușine
Pe un drum întunecos.
poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Rudy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 2
Când patruzeci de ierni te vor asedia
Și șanțuri vor săpa pe câmpul frumuseții
A tinereții fală, ce lumea ți-o știa,
Va fi precum o zdreanță în ghearele tristeții.
Și-atunci când cei din jur vor întreba deschiși
De frumusețea ta, ca și de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinși
Ar fi rușine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aș fi fost și eu", și astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumusețea ta.
Și-așa, deși în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îți va părea fierbinte.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secret caprui
Ai un zâmbet căprui
Și un mers luminos
Corpul mult prea frumos
Chipul unei statui
În cuvinte căprui
Te descrie pios
Un verset mlădios
Dintr-o poză hai-hui
Pe trotuarul căprui
Te întinzi languros
Într-un gest abanos
Cu miros de gutui
Ești o lume căprui
Dintr-un cântec ploios
Obicei rușinos
Cu ecou amărui
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Ciochia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și eu, de asemenea, cânt America
Și eu, de asemenea, cânt America.
Sunt fratele mai închis la culoare.
Mă trimit să mănânc în bucătarie
Când avem musafiri,
Dar eu râd
Și mănânc bine,
Și cresc puternic.
Mâine,
Voi fi la masă
Când sosesc musafirii.
Nimeni nu va îndrăzni
Atunci
Să-mi spună:
"Mănâncă în bucătărie."
Pe lângă asta,
Vor vedea cât sunt de frumos
Și le va fi rușine
[...] Citește tot
poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sonetul 10
Te rușinezi a spune că te-ai îndrăgostit
Și astfel te arăți a fi necugetat
Căci dac-ai vrea, de multe femei ai fi iubit,
Dar nu-ndrăgești niciuna, e lucru constatat.
Și când ești posedat de-o ură ucigașă
Chiar împotriva ta începi să uneltești
Și vrei să ruinezi acea frumoasă casă
Pe care-ar trebui cu râvnă s-o clădești.
O! Gândul tu ți-l schimbă, ca să mi-l schimb și eu
Să poată oare ura iubirea birui?
Rămâi așa cum ești, plăcut și blând mereu
Sau cel puțin cu tine mărinimos să fii.
De dragul meu te schimbă, nu mai fi pătimaș
Păstrează frumusețea în tine și-n urmaș.
poezie clasică de William Shakespeare (24 noiembrie 2020), traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 6
Așa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluțească,
Pune-ți esența într-o fiolă bună
Ca frumusețea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Și înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Și moartea cum ar mai avea tăria
Să șteargă chipul tău fără rușine?
Deci nu fi narcisist, căci ești prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaș frumos.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 9
Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viața-ți irosești burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Și lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Și-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuiește cu larghețe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipește mândra-i frumusețe
Ce astfel piere fără a crea.
Și-acela ce pe alții nu-i iubește
O crimă rușinoasă săvârșește.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele se-nalță, gura mea te-ncalță
Când îți cobori picioarele din pat,
În loc de papucii de casă,
Bâjbâindă, pofticioasă,
Gura-mi de supus bărbat
Tălpile-ți încalță.
Soarele se-nalță
Roșu, puțin rușinat,
De-ncălțarea luminoasă,
Zâmbind prin perdeaua frumoasă
De gura mea, care te-a încălțat!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 2
Când patruzeci de ierni îți asaltează
A ta sprânceană, bând din frumusețe,
Podoaba tinereții - meditează -
Va tremura ca buruieni răzlețe:
Și întrebat vei fi unde sunt puse
Minunăția și comoara zilei,
Tu să gândești și să replici: distruse
Își duc rușinea sub covorul milei.
În ce măsură fala ți-e culoare,
De poți răspunde sincer "succesorul
Mi-ar transforma pedeapsa într-o floare"
Cu o dovadă că-ți va duce dorul!
Acestea-s vechi, bătrâne... totul pleacă,
Și sânge vezi în venă, când ți-e seacă.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se rușinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză
bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aș săruta
mi-ar înverzi
brațele
și-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre frumusețe și rușine, adresa este: