gânduri şi strigoi

Profunzimi...

stăruie linişte oarbă
trainic bătută-n pripoane
dangăt de clopot să soarbă
din profumzimi subterane

sunt numai rană rotundă
sunt numai sânge albind
şi mă declar muribundă
umbră prin lut lipăind

trist ca o boare de apă
vine moroi din soroc
vine să bată-nc-o ţeapă
inimii mele la loc

toarnă suflare în gură
să mai erupă a jind
ultima ultima zgură
din profumzime şi gând..

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă vei uita

Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.

Anii vor veni mereu şiraguri
Ca soldaţii la cazan flămânzi.
Din viaţa ta de miez şi faguri
N-o să aibă Moartea nici de prânz
Poate doar o simplă, tristă cină,
Tristă cină.

Ce bătrână, palidă şi goală
Vei rămâne peste trei decenii!
Sângele tău, astăzi în răscoală,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea,
Mai avea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am Obosit De Vin, De Stele

Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care ma rasfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, rânjet, gând
Si sa privesc în ochii de agata
Ca fiecare om de rând,
Chipul rasfrânt sa nu-mi mai vad,
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Lânga un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamânt.
În sângele fecioarei purificat si dus
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Stiu: acest vis pamântul mi-l nutreste

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză gondolă

Omul-i umbră miscătoare
Se inchină, indreaptă... si moare
Visele zboară amărâte-n puf
Plini de ofuri şi năduf

Trupul-mi floare de păpădie
Prin mărăcini şi vânturi
Clipele le zdrobesc in file
Număr zile ca un moroi

Gândurile ca niste trestii
Leagănă in valuri tâmpla
Navighez hoinar fără cârmă
Prins intr-o sticlă in valuri

Un răvaş pierdut-mi drumul
Incercând să-mi caut sensul
Câine fidel-mi latră versul
Hrănit de muză cu universul

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre noi

Scânteia iubirii din ochi ţi s-a stins,
Acum eşti o simplă femeie
Cu lacrima ştearsă şi sufletul nins,
Pierdută în Calea Lactee.

Tristeţea răsună-n timpane de sfinţi
Ce sorb din lumina divină,
Iar eu ţi-s complice şi plângem cuminţi
Un dor ce-a murit fără vină.

În preajmă nimic nu mai este ca ieri,
Nimic nu mai are culoare,
Nu-mi dai mângâiere, alinturi nu-mi ceri,
Nici gânduri nu stau în picioare.

N-ai zice că viaţa-i zidită în noi,
Nici moartea nu vine pe cale ;
Tu pari o nălucă, iar eu un strigoi
Ce poartă cămaşă de zale.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sociale

Locuim în cavourile pline de viaţă-ale unor bestii
Ucise pentru-a procura burţilor noastre suculente digestii.
Nu facem pauză-între festinuri pentru a ne-întreba dacă
Animalele, asemeni omului, n-au nişte drepturi anume.
Duminica, ne rugăm să fie lumină-n lume,
O lumină care pe drumul vieţii paşii noştri să-i îndrume.
Suntem sătui de lupte, de-a gloanţelor clănţănitoare toacă–
Gândul la război ne-nspăimântă peste poate,
Şi totuşi – ne îmbuibăm cu mii şi mii de trupuri moarte.

Precum corbul de stârv, ne hrănim cu trupuri de ied şi de miel,
Nepăsători la suferinţele şi la durerile pe care
Le pricinuim altor suflete, iar dacă tratăm astfel
Animalele făr' apărare, pentru sport sau pentru parale,
Cum putem spera că pe-acest pământ vom avea noi
Parte de PACEA pentru care ne-nchinăm în catedrale?
Noi care pe hecatombele atâtor victime şi-atâtor strigoi,
Rugându-ne lui Dumnezeu, ofensăm toate legile morale?
Această cruzime-şi zămisleşte progenitura – RĂZBOI.

poezie celebră de George Bernard Shaw, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

aici şi timpul a murit
înjunghiat
tăcut, necunoscut
cărările mă alungă
spre alte lumi, spre alte dăţi
pulsează în mine un foc necunoscut
păşesc peste ape
sub steaua ultimului ceas
făşnesc gânduri în tragice amurguri
aici şi clipa sângerează
cuvântul a rămas pe buze uscate
mă cheamă un glas
himerice lumi
mă arde retina sub ţipătul luminii
noaptea dansez în ploaie cu strigoii
sub lacrima nufărului alb
uitat între pleoape
în zori, urc să cioplesc
fântâni de rouă în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe arca speranţei

mă relaxez în acorduri de geazz
lumina pe chip nu face grimase
şterge cu răbdare lacrimi pe obraz
ridicând din tâmple gânduri preţioase.

mă închin la Soare mândru demiurg
deschid inima dorurile să zboare
peste izvoarele ce-n murmure se scurg
peste orele mângâiate de boare.

noaptea mă învelesc cu o auroră
ascult mirată poveştile lunii
pe arca speranţei meditând la proră
dau la o parte strigoii, nebunii.

departe de vers nu stau nici o oră
l-am sădit în glastră printre petunii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem cui din rana-nsângerată

Mergem în mâini cu pasul înapoi
pe drumul plin de pietre ascuţite,
desprins din vadul mării despărţite,
goniţi de-o haită mare de strigoi.

Nu-nchidem ochii dezveliţi de gene,
nu ne-agăţăm de malul cel surpat,
stăm agăţaţi de-un vis înfiripat,
de-acele gânduri cu trăiri perene.

Ne naştem cui din rana-nsângerată
cu tălpile înfipte-n cerul sfânt,
bătuţi în cartea vieţii cu-o erată.

Ne este viaţa pajişte curată...
ne este pom ce muşcă din pământ
cu floarea ce se vrea nescuturată.

sonet de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deşteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nţeleg.
Şi el vorbeşte singur
Şi eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conţopist pe care
În şoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o ştie numai el.
Glas surd şi somnambulic
Înfăşură în vată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!