Poezii despre hibernare și viață
poezii despre hibernare și viață.
* * *
Desenam alt soare peste soare
din deget în contur de cheia sol
pe linia vieții
spre spânzurătoare
îi dirijam mișcările în gol
Iar lângă mine un munte de chitare
din coarde scufundate în alcool
scoteau dintr-o mahmură hibernare
marmotele-nvelite-n staniol...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trezește-te,națiune
Francesco Goya spunea că "somnul rațiunii naște monștri".
Parafrazându-l pe Goya, am putea spune că și "somnul națiunii naște monștri".
Deja este o realitate că monștrii au început să atace orașele, că dinozaurii prind viață, că tot mai multe țări intră în colaps economic.
Din păcate, multe popoare mai hibernează. Încă nu s-au trezit din somnul la care la-a condamnat comunismul.
Germenii apariției de noi monștri sunt evidenți. Și când aceștia apar,
se aude zăngănitul armelor.
Se-aude zăngănit de arme,
Miroase a praf de pușcă.
O lume fierbe în cazarme,
Războiul din pace mușcă.
Trezește-te, națiune!
Nu aștepta să se nască alți monștri.
Te vor devora.
Luptă pentru viața ta!
poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața stă mereu
sub semnul iernii dar noi
nu suntem bucuroși
ne pregătim de somn
de hibernare și de moarte
nu ne pasă că mergem
prin întuneric prin noaptea
udă de uitare topiți de băutură
suntem verlaine la puterea n
ajungem pe aleea adevărului
nu intrăm în paradis
dar plonjăm în iarna contradicțiilor noastre
ne dăm pe gheață rănindu-ne
inima învelită în staniol
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există scuză-n lume...
Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.
Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credința, zelul
De-a te rupe din mulțime, nemuririi-ai urma țelul.
Restul sunt doar aparențe, amăgiri alambicate
Și făcute să îi pună sufletului bețe-n roate.
Nu-i nici pe departe viața cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.
Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toți depind acestea. Și de mine, și de tine.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și realitatea visează
Să-mi fie cu iertare,
Că te-am visat doar jumătate,
Am nevoie de o lungă hibernare,
Să ajung imaginea din realitate,
Ca de sticlă-s acei doi picuri,
Care stau și se privesc,
Și-au dat și foc la scuturi,
Nu știu de visează sau trăiesc.
Nici munți, dealuri ori câmpii,
Sau chiar și marea-nvălurată,
Nu te ajută să descrii,
Peisaje dintr-o cameră întunecată.
Este poate cazul singular,
Când visu-i gelos pe realitate,
Căci el are rolul de coșmar,
Când realitatea visează departe.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Și cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare?
Și cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Și cu asta ce-am făcut?
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Și cu asta ce-am făcut?
[...] Citește tot
poezie celebră de Constantin Tănase
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
E vremea cântării
Se dezmorțește crângul ieșit din hibernare
Și izbucnesc pe pajiști păștițe și narcise,
E-un suflu de-nviere, e-n aer luminare,
E vremea înnoirii, când scoți din cufăr vise.
E zumzet în grădină, pe-alei e vânzoleală,
Dau mugurii-n mesteceni, safirul umple zarea,
Bâzâie sec bondarii treziți din toropeală,
Îi crește vieții pulsul, a început cântarea.
Se-mbracă-n alb cireșii sub clar de lună nouă,
Zefirul lasă trene de gingașe petale,
În zori își pune iarba mărgelele de rouă,
E vremea înfloririi și-a înnoirii tale!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (1 aprilie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din primăvara vieții
Când muguri noi răsar din hibernare
și rugul sorții ne purifică alert, solar,
te mai aștept nevastă pe-o cărare
spre a trăi iubind o primăvară, iar.
De sevele se urcă-n salcia pletoasă
și razele-s la promenadă pe alei,
noi amintiri de când ai fost mireasă
ne bântuie sub umbrele de tei.
Un timp solar mă duce către tine
să-ți mai visez aceiași sâni rotunzi;
e primăvară-n sat și ne e bine...
nu-i bine ca de viață să te-ascunzi.
Revizii fac la barca noastră veche
că-n ochii noștri tot râde primăvara,
o să-ți atârn și flori după ureche...
din gânduri noi o să-ți alung povara.
[...] Citește tot
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea Domnului și a Creștinătății
NAȘTEREA DOMNULUI ȘI A CREȘTINĂTĂȚII
Când vezi că vine iarna cu viscol și ninsoare
Iar viața din natură o trece-n hibernare,
Fii om bun și omenos la sfântă sărbătoare,
A Nașterii lui Hristos și-a lumii creștinare!
Când obicei te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenței dă și celui ce n-are,
De întâlnești prin viața scurtă și trecătoare,
Destin nefast la oameni supuși la îndurare!
Și străduiește-te să faci din fiecare zi
Trăirea ideală, neștiind cât îți va fi
Pe cale, firul vieții cu visul nemuririi!
În rugăciuni cinstește praznicul veșnicirii!
Tradiția revine în anotimp de iarnă,
Cu destine umane, uitarea o să cearnă
Țărâna pe morminte sau cenușa în urnă,
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu din Tradiții creștine și ritualuri românești (2008)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma mea va înflori grădină
să faci o casă, să sapi o fântână și să sădești un pom acestea erau reperele trecutului
iubirea nu trebuia povestită sau dovedită, ea trăia și respira alături de noi
desparte-mă-n cuvinte și-n silabe, adună-mă din spaime și tăceri
și vei descoperii ceea ce nici eu n-am știut
nu am făcut lucruri deosebite, nu am fost nici erou în pijamale
am încercat să trăiesc, așa cum m-am priceput
și cred că nu toate cuvintele au căzut în pământ sterp
și multe încă hibernează. sunt în așteptare
când eu va fi trecut de la sămânța la floare, și de la floare la sămânța
iar câmpul de maci îmi va-îmbrăca-n uitare urmele-ostenite
voi reveni ploaie-potop ștergându-mă de tot din în
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre hibernare și viață, adresa este: