icoane şi sfinţi

Numele tău (Luceafărului)

Stelele, iată-le, pe tâmplele Timpului Tău,
Luceafăr mereu înflorind chemarea şi gândul,
Înalt luminându-ne semnul Eternităţii –
Sfântul nostru pământ părinţii numindu-l.

Stelele, iată-le, pe tâmplele Timpului Timp,
Icoană a neamului este şi va să rămână
Numele tău, Numele Tău, fericitul, precum
De-a pururea sfânta noastră Limbă Română.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemn sfânt

În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful – rouă, rănile – tămâie?
- Sfânt alterat, neutru, nepereche.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea era frumoasă şi rea...

Ea era frumoasă şi rea.
El era rău şi frumos.
Erau unşi cu miere de viperă
de sus pînă jos.

Ea se temea de virtuţi.
El de virtuţi se temea.
Scutul păcatelor îi apăra,
şi pe el, şi pe ea.

Ei au trăit neştiind.
Ei au murit neştiind.
Sfinţii foarte trişti au rămas
în icoana de-argint.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poezia...?!
Sculptură dintr-un gând!
Din mii de gânduri şi din lacrimi!
Din iubire, nemurire şi-mplinire!
Icoană sfântă, doar... icoană!
Şi dor de lume, dor de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău iubito

Chipul tău iubito alb ca neaua
Care se aşterne pe pământ.
El este steaua,
Care ne-a călăuzit pe drumul sfânt.

Chipul tău bălai ca fulgul
Care se topeşte în palma ta.
El este rugul care încălzeşte
O inimă rece şi grea.

Mă închin ca la o icoană
A Sfintei pururea Marii.
Chipul tau e alb ca laptele de mamă
Şi dulce ca strugurii din vii.

O să-l pictez în sufletul meu,
O să-l port mereu în gând.
El e ca o piesă de muzeu,
Care o adimir zîmbind.

poezie de Vladimir Potlog (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Constantin Noica (in memoriam)

Mă simt în scrisul meu ca într-o
chilie
cuvintele ascultă toaca bătând
se strâng şi se-adună în şir de metanii
ce urcă din vale, domol, către schit.
Morminte şi flori
ici, colo o cruce
un strigăt-ecou
că urlă cuvintele-n turmă
o haită sălbatecă-lupi!
Să sfâşie tăcerea
de carne şi sânge
ce ninge cu îngeri
icoane, martiri
şi sfinţi pe statui.

poezie de Constantin St. Dogaru din Contantin Noica în amintirile şi mărturisirile unui preot ortodox (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN-ul neamului

Sinceritatea mea
Face boltă de lumină
Peste funinginea luminării
Care sortează
Sicriele neamului.

Sub sfânta icoană,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încă
Respir!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama e icoana sfântă

Mama ştie rostul casei.
Este prima dimineaţa.
Mama ştie tâlcul farsei,
Ştie cum începe viaţa.

Mama-i cântecul de seară
Când pe noi ne prinde somnul.
E ziua de primăvară
Care înfloreşte pomul.

Mama-i cea care veghează
S-avem viaţă liniştită.
La greu, mama lăcrimează,
La bine e fericită.

Mama e icoana sfântă
Către care-întindem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă,
Mama-i mamă-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (26 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii-s în lacrimi, plânge Dumnezău

Îngerii-s în lacrimi, plânge Dumnezău,
Omul bun când este sluga celui rău.
Plâng toţi sfinţii, cerul, Dumnezeul nost,
Când deşteptu-ajunge sluga unui prost.

Plâng fără-ncetare zeii de demult,
Când un erudit e slugă la incult.
Plâng icoane sfinte, plâng în sanctuar,
Când un cal ajunge slugă la măgar.

poezie de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (12 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!