imposibilitate şi timp

* * *

nu-mi place ora asta
fără tine
oglinda
fuga dintr-un gând

prea multe sticle goale
prea multe vene
sparte

iubirea
convalescenţă imposibilă

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi inima

Atinge-mi inima cu un zâmbet,
sau mai bine... cu un sunet.
Crezi că e imposibil?
zâmbeşte, e transmisibil.

Crezi că m-aş multumi cu atât?
Priveşte-mă -n ochi oricât.
Atinge-mi inima în gând,
în timp ce bate, alergând.

Atinge-mi inima cu inima ta,
fă-o de poti, să stea o secundă,
sau cât e nevoie s-o îmblânzeşti,
cu aerul tău de dresoare...
de inimi sălbatice.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

Prea multe cuvinte
ucid.
Cu bisturiul imaginaţiei,
crestez golul dintre cuvinte;
poate reuşesc să aflu acolo ceva!
Imposibil de surprins
frumuseţea imperceptibilă
a lumii
şi rumoarea imponderabilă
a timpului!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Închisă de pânza paianjenului în colţ
vede numai cenuşiul zilelor.
Mai frustrantă decât durerea izolării
e lipsa sentimentului dreptăţii,
năzuinţa de a fi liberă.

Serile sunt liniştite
cad peste lucruri de-a valma,
asfinţiturile rămân frumoase
şi poetice.

Toate par o întâmplare
dar evadările sunt imposibile
ca într-un rotisor al timpului
din care nu poate scăpa,

moartea e ultima speranţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor cărora le-am greşit

De-aş putea ca timpul să-l dau înapoi,
Multe eu le-aş face altfel pentru voi,
Însă lucrul ăsta este imposibil:
Din păcate timpul e ireversibil.
Totuşi e un lucru ce-mi stă în putinţă:
Eu vă cer iertare pentru suferinţă.

poezie de George Budoi din Poezii (9 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul oraşului de lângă râu

Zece ani, de-acum – tu, moartă; eu, trăind o viaţă căreia nu-i mai aparţin.
Refuz să rememorez,
Dar îmi este imposibil să uit.
Un mormânt departe, la o mie de mile,
Gânduri îngheţate, cum ar putea ele fi exprimate?

Chiar dacă ne-am întâlni, nu m-ai recunoaşte –
Pulbere pe obrazul meu,
Părul ca bruma.

Deodată, astă noapte, eram iarăşi acasă.
Lângă ferestra odăii mici
Îţi periai părul şi-ţi pudrai obrajii.
Te-ai întors. M-ai privit în tăcere.
Lacrimile îţi curgeau – râuri.

An de an îmi vor frânge oare inima?
Mormântul luminat de lună,
Pinii rămuroşi.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibil

Mai dă-mi o şansă
-Imposibil...
-Mai dă-mi portiţa
De scăpare...
Dă-mi lumea
De odinioară
Dă-mi ziua plină
De-impăcare!
Dă-mi noaptea caldă
Luna plină,
Dă-mi strigătul
De bucurie,
Nu-mi pune-n faţă
Doar sfârşitul,
Mai dă-mi o şansă
-Imposibil....

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea libertate

Mai demult, totul se intuia uşor,
ştiai de unde se mişcă lucrurile
şi unde-ţi găseşti femeia.
Te pregăteai din timp;
îţi îmbrăcai hainele potrivite,
aşteptai cu gândul priponit de scop,
ca şi cum nimic n-ar fi imposibil.
Îţi luai avântul necesar,
şi la capătul drumului
porţile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...

Acum totul e imprevizibil!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcirea obrazului pe moment

ooo, e un artist cunoscut face
portrete de ce ea ar vrea
să aflu şi eu cum pictura
sa
cum pictura sa a descris relaţia noastră
în zilele imposibile când
ne poticneam în comunicare?
să
punem puncte puncte aici: fie
care punct să ne fie portretul –
rătăcirea obrazului pe moment

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!