Poezii despre iubire și prietenie adevărată
poezii despre iubire și prietenie adevărată.
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Văi și munți senini
Fără alei întunecate sau opriri subite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Chemarea iubirii, cer înstelat
Mereu să crezi, dar nu în minciuni
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren:
Fie ca toate visele tale dulci
Să nu se spulbere
Fie ca orice dorință ai avea
Să ți se împlinească mereu
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Să sărbătorești, să ai prieteni adevărați
Să descoperi, să ai o inimă ce vindecă
Asta e rugăciunea mea
[...] Citește tot
cântec, muzica de Tony Arata, Gary Scruggs, versuri de Reba McEntire
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai Eminescu
Eminescu a fost un geniu
Și avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.
Operele consacrate
Sunt ale sale bogății.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.
"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".
În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei românești
Și-n Moldova a crescut
La Botoșani și Ipotești.
[...] Citește tot
poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a schimbat lumea
Nu înțeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luato razna, nu știi cum să tembraci,
Zăpadai mult mai rece, și oameniis săraci.
Ziuai acum mai scurtă, banii nuți sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nui mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape sa dus, lăsând în loc asprimea.
Viața devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Și sufletul din oameni acum, este nepăsător și rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.
Floarea nu mai miroase, așa cum mirosea odată,
Sa defrișat pădurea, apa din râuri nui curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Și viața noastră sa transformat într un coșmar.
[...] Citește tot
poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Eu pentru tine mă rog, acum, natură
Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Și pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supraviețuiești
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ți mai rămână falnici codrii înalți,
Și verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-și piardă mirosul,
Și minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ți rămâie.
Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Și pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ții în brațe; pe cei ce te iubesc,
Adevărați prieteni să-ți rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Și trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilași fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Și-atunci, când cad, împleticiți prin iarbă,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (23 mai 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nedumerire
Mi-ai zis adio și-ai plecat,
am obosit de căutat,
răsfață-mă cu drag mereu,
cu îndrăzneală și tupeu,
cu gură arsă m-ai lăsat,
dar sete mi-e de sărutat,
eu te-am iubit, tu mai iubit,
dar visul nu ni s-a-mplinit,
tu l-ai uitat, eu n-am uitat,
pe sfânta cruce am jurat,
că orice-ar fi, ce s-o-ntâmpla,
voi fi al tău, vei fi a mea.
Doar până ieri ți-am fost iubit?
Mă mir de ce m-ai părăsit,
nu știu ce nu ți-a convenit,
la loc știut n-ai mai venit!
Aș vrea să știu, dar nu-ndrăznesc,
tăcerile mă obosesc,
la ce gândești, la ce mai speri,
când tot ce faci devin poveri
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După o vreme (II)
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva pentru că-ți oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ți recuperezi propriul trecut.
După o vreme înțelegi că doar cine este capabil să te iubească
așa cum ești, cu toate lipsurile tale, fără intenția de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ți ușura singurătatea,
vei sfârși iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveți că prietenii adevărați sunt puțini
și că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de fățarnici.
După o vreme înveți că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalți întreaga lor viață.
După o vreme înveți că toată lumea își poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveți că dacă îți jignești profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeași.
După o vreme realizezi că deși ești fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjești după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înțelegi că fiecare experiență trăită
[...] Citește tot
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru prietenia ta, omule...
.. în trecerea timpului, cu toții am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
și buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poți să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginți încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alții așa
cum sunt, buni sau răi, cuminți-necuminți, amicii adevărați valorând mai mult decât frații
așezați printre aceia falși și prefăcuți care te-nconjoară ca umbra atât cât în viața ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poți avea prieteni buni, căutând tu însuți
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile și
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiți de rușine... o mână ce-ți șterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ți văd calitățile, știindu-ți toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ți lua apărarea, căutând
pentru tine dreptățile, e prietenul tău bun, omule, în toate dățile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viață s-ai un prieten, doi, și mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmășie, deficitară-n a crede,
toți întâlnind pe cărări și hoți de suflete care mușcă și fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poți trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni și că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și prietenie adevărată, adresa este: