Poezii despre limite și timp
poezii despre limite și timp.
Așa suntem noi
Suntem limitați în timp,
Suntem limitați în spațiu,
Suntem limitați la viteză,
Suntem limitați la simțuri,
Suntem limitați la minte,
Depindem de soare,
Depindem de atmosferă,
Depindem de materie,
Depindem de viață,
Depindem de moarte,
În rest suntem relativi
În raport cu universul.
poezie de David Boia (10 octombrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autodefinire
Privire-foc, urmare soare,
patima de jar, culoare
adâncita-n orice zare.
Mit, legenda sau balada,
vânt stârnit fara tagada,
limita de vis, sarada.
Piept dâmbat de doruri grele,
aripa de soim sub stele,
sursa de iubiri rebele.
Leganare-n timp de sensuri,
cuplu de trairi în sensuri,
univers prin universuri.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când timpul
Azi când timpul
E limitat cu noi
Și noi limitați în timp
Prin comparații și analogii
Cu dorințe și cu aspirații
Cu speranțele din noi
Până departe în așteptări
Acum când timpul ăsta șui
Este puțin aproape infim
Și total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele și cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
[...] Citește tot
poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Damn it!"
Și gândurile mele nu mai respiră de tine.
Mă frământ, îți caut dată de expirare în suflet..."damn it!", îmi zic iar.
Ești nelimitat, obșcen îmi apari în gânduri.
Îmi etalezi jocuri de cuvinte cu zâmbete și priviri năucitoare.
Mă zăpăcești cum tragi din țigare... hmm!
Parcă mă inspiri și expiri cu fiecare fum.
Damn it... încerc să mă adun!
Și simt cum mă țes mai adânc în parfumul tău.
Vreau să-mi aparții, minut cu minut.
Să-mi domini timpul, amorțită, de dulcele tău sărut.
poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt bărbatul...
Toate lucrurile se destramă-n timp,
Doar amintirile nu vor să moară.
Am ajuns deja la vârsta bătrâneții;
Fetița mea este o tânără doamnă,
Dar în mintea mea e tot un copil.
În mintea mea sunt încă un om tânăr,
Care va face lucruri interzise,
Care va accepta toate provocările
Care va trece dincolo de toate limitele,
Care va arunca grijile în aerul însorit al zilei,
Căruia-i place să treacă prin foc.
Eu sunt bărbatul care spune copilului său:
Ai grijă... ai grijă... ai grijă...
poezie de Autor necunoscut India?, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ageamiu
Estetic și răsăritean
Cu prezență de spirit
El s-a oferit
Să poarte un titlu
La gemul dinspre est
Unde se naște
Priveliștea ca un spot
De lumină diafană
În chip de mască
Pe revoluția planetei
Purtând rochie de mireasă
Pe trupul poeziei
La jumătatea de sus
Vor defila noi poeme
Cu sânge albastru
Pur sânge de facto
La scenă deschisă
O lună plină de stele
Ritual fără limite.
poezie de David Boia (12 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu fii cel de azi
nu suspina pentru trecut
nu-ți dori să fii cel de mâine
fă din tine
ființa fără limite de timp
vezi viața ta
în tot ceea ce naște
în toate existențele
în toate morțile
și vei ști
că așa ai fost și ești
pentru totdeauna
nu-ți marca drumul
el se continuă singur
e eternitatea ta
și eternitatea ești tu.
poezie clasică de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Extemporal
Când efemerul ne domină
Noi nu putem accesa eternul
Atunci fără nici un echivoc
Să nu amânăm facerea de bine
Fiindcă amânarea nu-i a bună
Iar pasivitatea în sine
Produce o deplasare
Spre energii negative
Undeva în spectrul întunecat
În atare situație la limită
Numai iubirea statornică
Mai poate salva existența
Numai cei din afara timpului
Pot domina cu adevărat trăirea
Ca să devină veșnici și sacri.
poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plantație de ore
mă tem să nu-mi frâng dimineața asta crudă
mă aplec ușor peste liniște să nu o trezesc
e plăcut să asculți cum crește acest minut
făcându-se oră
întreaga plantație de ore devenind câmpul de lavandă
în care nu mișcă decât imaginația mea
la limita cerului înfometat de soare
un trandafir își spală în rouă petală cu petală
de parcă ar fi obosit întreaga noapte iubind
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E-atât de simplu, Doamne, să iubești...
Viața are o limită, iubirea nu... nu irositi viața, iubiți-vă!
Marin Bunget
Nu irosiți secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?
Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viața ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ți greșeală.
Când timpul curge fără de oprire
Nu ține ură-n viața ce-o trăiești.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubești...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre limite și timp, adresa este: