Poezii despre lumină și spaimă
poezii despre lumină și spaimă.
Din adânc
Mamă, - nimicul - marele! Spaima de marele
îmi cutremură noapte de noapte grădina.
Mamă, tu ai fost odat' mormântul meu.
De ce îmi e așa de teamă - mamă -
să părăsesc iar lumina?
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat de preot zamolxian
- Părinte, îți suntem copii,
ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?
- Atunci când ni s-o ușura,
crucea ce-o ținem pe grumaz,
și agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.
Că Dumnezeu nu e-n durere
și-n spaimele ce intră-n noi.
El e-n lumină și-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi!
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)
RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)
La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Și nicicând la viață nu va fi trezit.
Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Și-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranța-n Univers galactic.
De sfârșit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veșnicia luminată.
Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sicriul pe umăr
Toți oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toți oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
și codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toți copii lumii vor plânge și apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrățișa, îi va înspăimânta și-i va arde.
Toate femeile din lume țipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezișul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuși este așezat spre somn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din larg
Dacă alerg spre crângul
unde tineri mesteceni se-nșiră,
inima mea se zbate
fremătând de uimire.
Dacă respir o floare
cu necunoscută mireasmă
și-absorb fastuoasa-i lumină,
inima mea se înclină.
Dacă te văd pe tine,
pescăruș în larg rătăcind
sau purtat de val către mine,
spaimele mi se alină.
poezie celebră de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifest
Locul unde
s-arată lumini
în partea sacră de cer
taină la două capete
răsărind îndeosebi
la fiecare încercare
de a accede în sus
din locul acela
splendoarea revine
cu sensuri multiple
în fascicule de culori
redeșteptând
dimineți febrile
peste insomnii ingenui
denotă furori emergente
printre ecouri pastelate
așteptăm de zor un înger
să alunge de la noi
spaime simptomatice
cu program veșnic lucid
[...] Citește tot
poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcută-i noaptea, strada-i liniștită
Tăcută-i noaptea, strada-i liniștită;
Aceasta-i casa ei de altădată -
De mult iubita-i dusă din oraș
Dar casa stă pe locu-i nemișcată.
În dreptul ei un om în sus se uită
Și-și frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.
Tu, alter ego, palide tovarăș,
De ce maimuțărești durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?
poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nova mihi apparuit Beatrix - I
Cum ea păși tăcută pe drumurile serii
țipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părți de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.
Și chiparoșii negri și frasinii eterici
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creștet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.
Ca un arhanghel falnic strălucitor la față
ce pâlpâe 'ntre noapte și între dimineață
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,
oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.
sonet de George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existență
poate mă ascund
doar sub masca unei liniști sfâșiate
în rest arsura razelor de fier
seacă din adâncuri
bătaia cuvintelor
și curge spaima
la pământ
val după val
să incurce lucrurile
în ițele devenirii
e un ritual
să silabisești în golul tău
când lumina
trece mai întâi
prin tot ce e negru
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu crucea și nici moartea
Mă înspăimântă!
Și ce e moartea, până la urmă?
O trecere spre altă lume...
Un înveliș al unui suflet
Se stinge către senectute.
Dar spiritul e veșnic tânăr
Și se transferă în natură!
Țărâna îmi e mamă
Și codrii, frații mei sunt,
În timp ce Tatăl e lumina
De-a pururi priveghind!
poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și spaimă, adresa este: