Poezii despre lumină și voce
poezii despre lumină și voce.
Lumină aduci în viața mea
Cu zâmbetul și vocea ta;
Eu am să te răsplătesc
Spunându-ți ce mult te iubesc!
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norii înhămați
Vocea ta....
vocea mea...
vocea de lumină
răsărit sângeriu
la carul vieții
înhamă norii obosiți
dimineața
la primul început.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul meu
Ești vocea
ce-mi va însoți
zborul, lent,
peste efemer.
Ești lumina,
aprinsa în suflet,
ce va străluci
printre stelele apuse.
Ești mângâierea iubirii,
din vocea mea tăcută,
ce-mi va purta visele
dincolo de apus.
Ești Îngerul meu
ce va cânta din vioară,
peste câmpiile înverzite,
anunțând:
scufundarea mea în noapte!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi, pelerini ai deșertului
noi, pelerini ai deșertului
cu trupuri tremurând în contururi
umbrele ne preced în mersul pustiitor
în veghea lui difuză
e însetat deșertul
orizontul e atât de aproape
orizontul e pretutindeni
orizontul setei
noi, pelerinii deșertului
- orizontul setei ne cheamă -
ecourile preced vocile noastre uscate
umbrele se reîntorc mereu
ecou-haos care se întoarce pe propriile urme
lumina se concentrează
șterge umbrele
vocile se concentrează
ștergând ecourile
rămân
ecoul luminii
umbra vocii
[...] Citește tot
poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât e vară
în anu care ne-a rămas
plec un fragment la casa de la țară -
să te obișnuiești fără mine
(o pace comună, cornută)
măcar cât e vară - mă car
cu buza cusută și nu spun
cu voce nimic: ușor să împungă
în inimă să te doară! măcar
cât e lumina ca varu și-i vară
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Direcții versus sensuri
Călare pe vise, picioare care obosesc,
Mi-e dor de idei
Vreau să redescopăr că trăiesc.
Pictez visând, iubesc cântând,
N-am nici talent, nici voce,
Dar folosesc culori amestecate cu pamant.
Picturi care nu spun povești
Direcții conturate
Și sensuri prea putin lumești.
Păcate, dorințe, dar niciun consum
Mai bine refuz
Decât să regret ca acum.
Conturul te cheamă
Și camera așteaptă
Lumina e stinsă
Și dragostea-i oarbă.
poezie de Maria Medeanu (2 februarie 2012)
Adăugat de mariaderomania
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa naște geana luminii
În urma durerii,
Clipa naște geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naște
sensul purificat
al dorinței de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naște poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în pași de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare și sunet
împletesc și lasă liberă să alunece,
spirala nesfârșitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creației
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
Numele tau azi il inchid intr-o voce straina
Si te sarut la inceput de toamna in lacrimi
Niciodata nu ai avut o farama de vina
Ci eu am fost invaluit mereu de patimi..
Si-acum de dor mi-e inima plina
Si astept sa se ridice un nou val de suferinta
Dar cine... oare cine ma alina?
Si-mi pun o ultima dorinta
Sa intelegi candva
Iubirea mea
Ce-am inteles eu prin lumina.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vînt de toamnă
E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum și de rășînă,
Și oamenii, de ceruri beți,
Se leagănă-n stihare de profeți.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Și pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet și grumaz.
Pietrișul roșu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuți și risipiți, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Și-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîțele cu iezii.
Deosebești chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Și sorcova luminii în brațe i-o arunc.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erezia fericirii
Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
șit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din
spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o știu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea și viața sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și voce, adresa este: