mitologie şi religie

Mitologie – poem diamant

Legende
din Antichitate,
pline de eroi
şi creaturi mitice fantastice,
cu zei puternici şi zeiţe
frumoase, dar şi răzbunătoare,
ce populau tărâmuri
îngăduite doar
divinităţilor.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Alunecăm pe clapele pianului -
glissando,
risipă de suflet, parfum,
patimă vie, melancolie,
note scrise pe foi de dictando...

Raiul pitulat în sânii tăi, Simm –
concert de vis,
îngeri nerăbdători să-şi dea duhul
în paradis...

Bântuiţi de primăvara poeziei,
de mitologia sufletului
şi de luminile discrete ale lui Dumnezeu,
scriem răsădind florile îndoielii,
strecurând timpul printre degete,
până când paradisul aprins
se stinge în tine...

Curios, cum putem uita, prin poezie,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te tulbură zâmbetele neîntregite ale nepoatei- rezultante dintr-o familie monoparentală..
te tulbură corpul surorii ca o gogoasă ce creşte din antidepresive.
te tulbură felul cum el se îmbracă cu necunoscuţi deasupra sau sub tine şi sotia curvă.
un copil debil şi triplu artist păstrezi în burtă. gata pregătită să-l donezi din pubelă. cui?
te tulbură îndrăgostiţii- până când şi până unde scarabei mitologici?
te tulbură tatăl tratat cu sedative care ţine strâns o balanţă în mână. greşelile trecutului sunt demonstrative.
cu atâtea capete sapi pământul. vrei o cruce inversată în proiectul lui dumnezeu.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri la Naşterea Domnului

ECOURI LA NAŞTEREA DOMNULUI

Revin tradiţii din vremuri străbune,
cu cete de voinici şi zarvă mare
să pună iar, tradiţia pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.

În colinde vechi împart bucurie,
dar şi evlavia creştinătăţii,
Naşterea Domnului iarăşi să fie
minunea lumii şi-a Divinităţii.

Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc şi sănătate.
Iar popa cu icoana-şi poartă harul,
credinţa să o ducă mai departe.

Spre dăinuire-n lege creştinească,
se derulează din a vieţii roată,
colind ce-aduce pacea sufletească

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava-i a ta

Lumea îşi leagă tinichele de picioare
Când în liniştea cerului vrea ca să zboare,
Găzduieşte lacrimi în buze de stele
Aşteaptă în vis, pe rând, să le spele.

Zbuciumă gesturi în vechea scriptură,
Viscoleşte fumul prin fereastra cu ură,
Am galaxii rebele în suferinţele mele,
Iubirea ta renaşte cu rănile în ele.

Scântei mai presus decât simţurile noastre
Străbat divinitatea luminilor albastre,
Curge risipită credinţă-mblânzită în noi
De mitologia lacrimii scăldate în ploi.

Te renasc în mine surâs de sărut feminin,
Cuminte trăiesc în zborul uitării senin,
Ofrandă aduc Domnului pe Golgota lui Sfântă
În clipa iubirii ce-n iubire ne-nfruntă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-o mirare...

N-am niciun dubiu că Dumnezeu e bun, blând şi binevoitor,
Şi, dacă ar sta cu noi la o şuetă, ne-ar spune, bunăoară,
De ce micuţa cârtiţă-i de-o veşnicie oarbă sub ogor,
De ce o carne, aidoma cu-a Lui, trebuie să moară;

Ne-ar arăta motivul pentru care flămândului Tantalus
Râvnitul fruct îi dă cu sâc sau de toana cui, lovit,
Sisif trebuie să-şi care povara tot mai sus
Pe treptele-ngheţate-ale unei scări spre infinit.

Inscrutabile sunt căile Lui – şi imune oricărui catehism
Minţile confuze, absorbite de-ngrijorări inadmisibil
De mici pentru a înţelege cât de cât ce fel de mecanism,
Ce fel de creier misterios conduce-acel braţ teribil.

Şi-o mirare, iată, prinde-n gândul meu să se frământe:
A făcut un negru poet şi i-a poruncit să cânte!

[...] Citeşte tot

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!