Poezii despre moarte și sclavie
poezii despre moarte și sclavie.
Numai viteza mă mai ține viu
și sclav măreț acelorași proporții,
să mă opresc, n-am dreptul nici să știu
că sunt alergător la zidul morții.
catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înviere
nicio pace
nicio zi n-au fost așa
pe pământ
foc ce nu mistuie
dragoste ce nu cade
amintire este moartea
chiar de ar bate la ușă
chiar de ar mai striga
robii au fost dezlegați.
poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin dragoste
Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poșircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viață.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.
poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 66
Sătul de tot, chem moartea să m-aline,
Căci văd că cel capabil azi cerșește
Că pușlamaua umblă-n haine fine,
Că cel onest trădat e mișelește,
Cinstirea este dată la întâmplare,
Virtutea pură este siluită,
Desăvârșirea-i terfelită tare
Puterea-i șchioapă și secătuită,
Celui ce știe, gura i se-nchide,
Prostul pretinde c-are învățătură,
Minciuna adevărul îl desfide,
Cel bun e rob la rău în bătătură.
Sătul de tot, aș vrea să plec departe,
Dar dacă mor, de dragul meu n-am parte.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nume
Mă duc, stăpână, de-acum și nu știu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ți grăiesc, până n-apuc a muri
Răbdare îți zic să faci și răbdând să nu urăști,
Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpânești.
Ori în ce stare voi fi, să știu că m-or îngropa
Amanet cu viața mea numai la dragostea ta.
Rob desăvârșit al tău fiind dat prin giurământ,
A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.
acrostih de Costache Conachi din (acrostih: MARIOARA)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire, în veci slavă ție!
Ți-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Și-albine cu miros de floare.
Te pierzi în visări sidefate
Și ziua și noaptea visezi.
Clădești din noroaie palate
Și aur în mlaștină vezi.
Tu cânți când e moartea aproape
Și-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.
Ești focul ce arzi în oceane;
Ești sclavul ce cânți în robie,
Ești înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ție!
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecologică
Omul, specie perfidă,
Ce-mblânzește să ucidă,
Ce domesticește fiare
Spre-a le pune în frigare.
Surâzând capcane-ntinde
Și pădurea o aprinde
Seacă cerul, surâzând,
Numai moarte are-n gând.
Pipăie în infinit
Cu buricu-i de cuțit,
Unde în eter trimite,
Numai spre-a se compromite.
Început, sfârșit de drum,
Trece-nfășurat în fum
Prim al minții, rob al gurii,
Aberație-a naturii...
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără țară
Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...
(...)
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare scurtă
Bunul meu prieten, n-am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâță oarbă ca să țipe
la soboli și la aceste clipe.
N-am un greer mic în grindă
veșnicia-n cântec să aprindă.
N-am un strop de seu, o lumânare
ca să-ți scriu misivă mare.
Iată un bătut de ger,
de hârtoape și de nopți de fier,
De stafii mărunte ca un zob
și durerii mele rob.
Ce să fac prin ceasul greu?
Morții putrezesc mereu.
putrezește și Isus în gând,
i-auză-l plângând.
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștefan la moarte
Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește
La Suceava veche și-astfel le vorbește:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți.
Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopți s-arată și se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare
Un minut vederii și, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul țării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră țară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credință nu mai poți să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune țara să-nchinăm.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și sclavie, adresa este: