moarte şi sfârşit

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simţim la mijlocul vieţii,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte

Nu putem fugi de moarte
că sfârşitul oricum vine.
Fără moarte nu se poate
trăi, un secol de zile.
Nu trebuie s-o chemăm.
Ea vine şi singură.
Rangul pe care-l purtăm
în faţa ei tremură.
E un proces biologic
după cum oricine ştie.
Ea ne-adună cronologic
şi ne-închide în sicrie.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată ploaia?...

Ai văzut vreodată ploaia?...
Ştiu, iubito, îmi spui «nu»,
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.

Murim străini pe zi ce trece,
Şi timpul este amorţit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârşit.

Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Adolescentina
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

seri de toamnă târzii
peste cimitirul parizian
când Diavolul
îi bate obrazul lui Cioran
cu foile pactului
când descifrezi
sentinţa condamnării la moarte
scrisă
cu coji de floarea soarelui
scuipate
în ploaia fără început
şi sfârşit.

poezie de Constantin Fieraru din Între caninii gurii de rai
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuroni

Neuroni lipsă la apel
Aşa s-a dat un diagnostic
Cu repetiţie
Pentru pacientul privat
Pentru pacientul colectiv
Fiindcă neuronii mor
Şi scade agravant
Numărul lor la purtător
În funcţie de activitate
Şi alte multe cauze
Scade neîncetat
Numărul de neuroni
Până la final
La pacienţi pământeni.

poezie de David Boia (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finalul suprem pe albastru

Să te duci în culoarea albastră
Lumina ucigaşă sfârâie-atinsă
Ce sfârşit glorios pentru-o muscă păroasă
Sortită să moară încinsă!

Adorând apogeul fierbinte
Tot scriu şi mă ard în zadar
Pe cuvinte,
gramatica mea schilodită şi tristă
acoperă şase pe zar.

poezie de Maria Florea
Adăugat de vera
Comentează! | Votează! | Copiază!

E MOARTEA ÎN SĂRBĂTOARE?

La sfârşit de săptămână,
Ceva-n mine mai mult moare,
Şi în zi de sărbătoare,
Moartea mai primeşte-o mână.

Ce război fără odihnă,
Iadul nici duminici n-are,
La rai – poarta-n renovare,
Viaţa nu mai are tihnă!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată ploaia ?...

Ai văzut vreodată ploaia?
Ştiu, iubito... îmi spui «nu»
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.

Murim străini pe zi ce trece,
Şi timpul este amorţit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârşit.

Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine, martie 2014 (14 septembrie 2012)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un epitaf

Voi, oameni muritori, priviţi-mă cum zac aici –
Eu, cândva un cavaler fără teamă şi prihană;
Sfârşitul veseliei, înfloririi noastre, scumpi amici,
L-aduce moartea prin puterea-i suverană:

La scăpătatul soarelui, crepusculul ca o dojană –
Şi-oricât de lungă, ziua va sfârşi-n al nopţii fort,
Şi-ntotdeauna va bate de vecernie un clopot.

poezie de Stephen Hawes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!