Poezii despre moarte și voce
poezii despre moarte și voce.
Dacă vocea mea moare
Dacă vocea mea moare cât timp
Mai sunt pe pământ, du-o la malul mării
Și las-o acolo, pe nisip.
poezie clasică de Rafael Alberti din Rădăcini și aripi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vocea mea va muri pe pământ
Dacă vocea mea va muri pe pământ,
Duceți-o la malul mării
Și lăsați-o acolo, pe nisip.
Duceți-o la malul mării
Și numiți-o căpitan
Pe o fregată cu vele albe.
O, voce a mea decorată
Cu însemnele marinei:
O ancoră deasupra inimii,
Și deasupra ancorei o stea,
Și deasupra stelei vântul,
Și-n vânt o velă!
poezie clasică de Rafael Alberti din din Rădăcini și aripi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurământ la Monumentul Ciumii
Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Și eu am spus aceasta tuturor
Și te-am și înălțat în ochii lumii.
Și ți-am răspuns că vorbele deșarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Și că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.
Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproșul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal și legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.
Și îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva și dragostea e ciumă.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vocile mor, muzica...
Când vocile mor, muzica mai întârzie,
Mai reverberează un timp în memorie
Mirosul, când violetele mor discret,
Devine mai insistent și mai urgent.
Petalele rozei, când roza a murit,
Cad pregătind cald baldachin celui iubit;
Iar gândurile, când vei pleca spre stele...
Iubirea însăși va ațipi pe ele.
poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,
Ce replici! Umbre-și spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,
A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniți la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Dacă vocea mea va muri pe țărm,
coborâți-o la nivelul mării
și lăsați-o pe plajă.
Coborâți-o la nivelul mării
și dați-i grad de căpitan
de fregată.
O, vocea mea decorată
cu medalia "Onoare Maritimă":
deasupra inimii o ancoră
și peste ancoră o stea
și deasupra stelei vântul
și peste vânt o pânză de corabie!
poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne de suferință
Semne de suferință
Cei morți și cei vii se întâlnesc în extreme
O voce spune:
lumea pulsează-n vinele mele bea
Altă voce spune:
Ceea ce este, pulsează ceea ce bea,
este ceea ce lăsăm în urmă
poezie de Nelly Sachs, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ingaduie-mi sa plutesc departe, acolo unde-mi zboara visul.
Este un loc, niciunde, unde totul se sfarseste;
Fara sperante, fara vorbe, fara voce, fara sunet,
Fara calatori osteniti, pe o carare goala, fara nasteri, fara moarte,
Fara trup, fara noapte, fara zi si fara zori in acelasi vid.
poezie clasică de Maitreyi Devi din Dragostea nu moare
Adăugat de Bagarean Alina Ingrid
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea morților vii
Un mort mi-a spus să tac și am tăcut,
Nu am murit că e mai greu să mori când vrei,
Lipsa libertății fizice contribuie la creșterea lipidelor,
Comisionarii adevărului mișună precum șoarecii,
Au mâncat arhiva, bun venit sub acoperișul nostru,
Arteziana vorbăriei spăla un taur rahitic,
O femeie frumoasă ținea în brațe urna fostului iubit ucis de ea însăși,
Cine s-o judece? Toți suntem la fel. Cine nu a ucis pe puțin o iubire?
Mergi în pustiu și încearcă-ți vocea. Vei auzi un scâncet.
Așa s-a născut primul copil extraterestru.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vălul des mi-ascundea disperarea
Vălul des mi-ascundea disperarea
Palmelor goale, ochii fierbinți...
C-o tristețe, imensă ca marea,
Am sfârșit prin a-l scoate din minți.
Și s-a dus, într-o noapte cu lună
Gura strânsă-ntr-un zâmbet amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-i mai spun înc-o vorbă măcar,
Și-am strigat: "Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, o să mor!"
Mi-a răspuns cu o voce străină:
"Bate vântul. Te du în pridvor."
poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și voce, adresa este: