mulţumire şi nemulţumire

Amoru-i foc ce arde nezărit

Amoru-i foc ce arde nezărit;
E rană care doare fără ştire;
E-o mulţumire în nemulţumire;
E, fără de durere, chin cumplit;

E-a nu dori obiectul mult dorit;
E-a merge singur cuc prin omenire;
E-n veci nemulţumire-n mulţumire;
E dor de-a izbuti să fii jertfit;

E-a te preda cu mâinile legate;
E-a te robi fiind învingător,
E-a fi loial cu cine ne omoară.

Cum însă poate face să apară
În inimi omeneşti frăţietate,
Când mult se contrazice chiar Amor?

sonet de Luis de Camoes din Sonete (1595), traducere de Henri R. Radian
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Nu-i drumul vieţii presărat
Cu flori şi nestemate
Dar nu-i pe lume mai bogat
Decât acel ce le-a luat
Cu mulţumire toate.

Sărac e omul pe pământ
De n-are un ban de pâine
Dar mai sărac e ca oricând
Când soarta-şi plânge murmurând
Nemulţumit şi azi şi mâine.

Şi-i om pe lume fericit
Acel ce-n umilinţă
Îsi duce crucea liniştit
Că-n crucea lui el a găsit
Izvor de biruinţă.

Şi-i om cu farmec pe pământ
Nu cel ce spune multe

[...] Citeşte tot

poezie de A. Cornel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii tainici, buni şi blânzi

Eu ştiu că ochii Tăi, Isus,
Sunt blânzi şi calzi, neomeneşti,
Tu stai pe tron la Ceruri sus
De acolo, toate le priveşti.

Îl vezi pe omul cârcotaş,
El e mereu nemulţumit,
Pe cel fricos şi pe cel laş
Pe cel ce nu face nimic,

Pe cel ce e clevetitor
De nimenea nu mai încape
Pe cel ce ia totul uşor
Vorbeşte şi nu se socoate,

Împroaşcă vorbe veninoase
Se poartă ca un om smintit,
Pe cel cu fapte ruşinoase
Ce-n inimă le-a zămislit,

[...] Citeşte tot

poezie de Florenţa Sărmăşan (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteaţi spune: Mulţumesc!

(Acestă poezie a fost scrisă pornind de la faptul că unii diasporeni, în marea lor majoritate rromi, sunt nemulţumiţi de mâncarea şi condiţiile din carantină, condiţii plătite din buzunarul nostru. Celorlalţi, românilor, jos-pălăria, le transmit toate gândurile de bine. Să fiţi sănătoşi şi să trecem cu toţii peste acest hop.)

Aţi venit din alte ţări...
Noi v-am primit cu căldură,
Ca voi să strâmbaţi din nări,
La orez şi la friptură...

România? Multe n-are,
De-aia v-aţi dus, mă gândesc,
Dar pentru acea mâncare,
Puteaţi spune: Mulţumesc!

Nu vrem statui sau ovaţii,
Nu vrem să ne-ncoronaţi,
Doar, gândiţi-vă că alţii,
N-au nici pâine şi vi-s fraţi.

Ne conduc hoţii, păgânii,
Ce trag tare de ciolan,

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ce vină am şi ce blestem m-apasă,
De mi-a fost dat să fiu copil sărman?
În casa mică şi sărăcăcioasă,
Ne înmulţim, în fiecare an.

Iar sărăcia noastră tot sporeşte,
M-am înfrăţit, de când mă ştiu, cu ea,
Sunt resemnat, norocul nu-mi zâmbeşte,
De-aceea-nvăţ să mă descurc aşa.

Eu nu visez iPod sau telefoane,
Căci nici nu ştiu la ce mi-ar folosi,
Nu vreau cadouri mari, de milioane,
Ci pâine s-am pe masă, zi de zi.

La masă, nu m-arăt nemulţumit,
Mă bucur de orice îmbucătură
Şi-am învăţat, aşa, în sec, să-nghit,
Când în vitrină văd o prăjitură.

[...] Citeşte tot

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neistoviţi înfăptuim păcate

Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulţumiţi de bruma căzută pe struguri,
Trişti egoişti ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.

Pe pieptul Toamnei poposesc întristaţi,
Leneşii înlăcrimaţi de-a-lor sărăcie,
Îmbrăţişaţi de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.

Un Soare se aşează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Şi nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.

În Sinele lor sunt aruncate săgeţi de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate şi adevăr,
Miraculoase săgeţi ce-nvie conştiinţa etică,
In unele capete, ce şi-au pierdut Dumnezeul.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi ursul

Vulpiţa cea roşcată şi cochetă,
Ochi de mărgean, spirit de majoretă,
Ne-având răbdare s-aştepte sorocul,
Plecă-n lume să-şi cate norocul.

Şi mândră de blăniţa-i mătăsoasă,
Porni veselă şi graţioasă,
Crezându-se, din toate, mai cu moţ,
Deci demnă de cel mai de seamă soţ.

Ajunse, astfel, drept la Parlament,
Unde ştia că ursu-i "prezident"
Şi îşi făcu intrarea triumfală,
Convinsă de victoria-i finală.

Văzând-o el, sexy şi mlădioasă,
Pe loc o invită cu el la masă:
Bucate-alese, vinuri de 5 ani,
Că doar, ursul nu se uita la bani!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi ursul

Vulpiţa cea roşcată şi cochetă,
Ochi de mărgean, spirit de majoretă,
Ne-având răbdare s-aştepte sorocul,
Plecă-n lume să-şi cate norocul.

Şi mândră de blăniţa-i mătăsoasă,
Porni veselă şi graţioasă,
Crezându-se, din toate, mai cu moţ,
Deci demnă de cel mai de seamă soţ.

Ajunse, astfel, drept la Parlament,
Unde ştia că ursu-i "prezident"
Şi îşi făcu intrarea triumfală,
Convinsă de victoria-i finală.

Văzând-o el, sexy şi mlădioasă,
Pe loc o invită cu el la masă:
Bucate-alese, vinuri de 5 ani,
Că doar, ursul nu se uita la bani!

[...] Citeşte tot

fabulă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!