Poezii despre natură și religie
poezii despre natură și religie.
Natura este viață, sănătate și putere,
E raiul frumuseții pe pământ,
Minunea verde de sub cerul sfânt,
Veșnică pomenire, în poeme!
catren de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura
Natura o carte uriașă
Pictată de Creator cu gândul,
Și templu e, cu vii statui
Ce-i reprezintă felurite chipuri...
Tu ești al Domnului copil,
Cu suflet pur, și inima fierbinte,
Privindu-te, dumnezeirea mă pătrunde,
Și prin iubire-mi dă hrană, viață, nemurire...
În ochii tăi albaștri ca seninul
Zăresc Divinitatea care ne conferă
Doar prin iubire propria-i natură...
Și doar așa... descopăr ce e adânc în fire.
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Superba ideea:"Nihil sine deo"-nimic fara Dumnezeu este maxima dupa care autoarea se ghideaza in viata, iar acest fapt se reflecta [...] | Citește tot comentariul
* * *
Nu sunt perfect,
Nici tu nu ești perfect,
Religia nu este perfectă,
Nici chiar natura nu-i perfectă,
Hai să atingem știința împreună, să facem lumea mai bună.
poezie de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri din totdeauna
Poetul
închide
circuitul
lui
Dumnezeu
în natură
Nici
un
înger
nu-i
mai
sperie
singurătatea
Singur
ca
anul
acesta
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]
Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ți spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viață, soare!
Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Și alchimistul cel mai jalnic;
Fac fier din aur pentru tine,
Și iad din rai, cum știu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,
Văd un cadavru drag cum vine
Și-atunci pe țărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbește
Zâmbește! Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Zâmbește! Când tu zâmbești întreagă natură intră în sărbătoare.
Zâmbește! Zâmbetul tău poate da grai la toate câte nu cuvântă.
Când tu zâmbești, din rai îngerii coboară, cerul și pământul cântă.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natură statică
Lumina toamnei stă mirată
De parc-ar fi din rai picată,
Și vântul stă picat nervos
Lângă picioru-i luminos
De foc să nu se mai oftice
Și frunza toamnei stă să pice,
Un ochi pe care-l trece plânsul
Căzut pe gânduri stă și dânsul
poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 septembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alchimia durerii
În tine unu-și pune focul,
Natură! altul chinu-și pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viața și norocul.
O, Hermes tainic ce-n restriști
M-ajuți, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimiști.
Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare
Descopăr un cadavru drag
Și pe cereștile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.
poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct explodat
Te pierzi de tine și îți faci cu mâna.
Natura ta se-ntoarce în natură.
Pe rând ești casă, prag și bătătură,
Ești ziua, luna, anul, săptămâna.
Și ochii, aparate de sudură,
Cu fulgere de gura ta prind luna,
Cucuta-i dulce, dulce-i mătrăguna
Și mângâierea frunții e arsura.
Dezintegrat în picuri și scântei,
Ești boarea văii, valul și busola.
Te-agăți de munți, cu brazii, și ești stei.
C-un curcubeu ții cerului cupola...
Și-n jurul tău tot crește-aureola,
Ca o explozie de Dumnezeu.
sonet de Marin Sorescu din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cugetare
Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinși într-un tumult
Și trăim ca să muncim.
Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Și-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.
Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.
Și poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloși:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroși.
poezie de Octavian Cocoș (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre natură și religie, adresa este: