ocolul lumii şi viaţă

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diadema

doar m-am uitat în sus
îndată el a coborât pe un fir de
păianjen între
alfa şi omega briza
i-a tăiat capetele
mi le-a înnodat la ceafă

cu soarele pe frunte realitatea
şi mai fierbinte face loc viselor
mai mici mai mari se adună
lecturăm poezii mai vechi mai noi
apoi desenăm o mare a noastră
vaporul timona parâma catargele
legănarea ameţitor de plăcută

viaţa vine şi pleacă
într-o rotaţie completă
în jurul lumii desluşesc totul
într-o altă lumină

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungă contemplaţie în faţa ferestrei deschise spre neant

"Nimic nu-i mai tragic, într-adevăr, decât să-ţi pui rostul vieţii în afara ei, să trăieşti cu necesitatea gloriei, obscur, mângâindu-te cu vâlva de după moarte. E atât de dureroasă pentru unii această satisfacţie, încât sunt şi ei din aceia care ar simula moartea spre a pregusta judecata viitorului." (G. Călinescu)

iubesc prea mult viaţa pentru a renunţa la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparţine
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu

până la urmă paradoxal vorbind şi simţind
ajungi să iubeşti şi exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputinţa de a fi fericit întru totul

(doar răstignirea face posibilă
existenţa concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)

întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
şi să le iubim fiindcă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de veghe

1.
să fii pregătit în mulţime
zvonul când vine răsuceşte capete
privirile se îneacă în nevăzut
rugile sparg zidurile sonice ale adevărului
din punctul de vedere al florii soarelui
aici şi acolo este o rotaţie
în jurul lumii seminţelor ei-
diamantele veşniciei

2.
cojeşti sentimentele- note pentru gesturi
cum să ieşi din rândurile scrise din valurile sparte
într-o zi ascunsă după cealaltă
să duci apă în obraji şi pastile pentru decenţă?
primeşti şi dai din destul unui om cu umbrelă la cap

3.
însoţeşti un copil care plânge cu iarbă
şi caprele pasc bucuroase

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul peste moarte

Pentru Chieko Watanabe

Şi iată-aud acuma glasul celor
trecuţi prin flăcări
cum se-mpleteşte într-un singur glas,
un singur glas sunând cum sună fierul,
cum sună stolurile de oţel fierbinte,
şi fiecare glas acum e-o sabie
încovoiată care se-nvârteşte
deasupra ucigaşilor sclipind ---
şi toate împreună se înalţă
peste cenuşă ca un nimb al vieţii...
Şi iată-le ( o, vulturi mari şi-albaştri,
suiţi, suiţi! ) cum prind să se rotească,
cum se rotesc crescând fără-ncetare,
cum se răsfrâng în ocean, săpând-i
mari guri rotunde, veşnic rotitoare,
ce dau porunci talazului să crească,
să suie stâlpi de trombe pân la stele,
ca să măsoare înălţimea Crimei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!