Poezii despre optică și viață
poezii despre optică și viață.
Microb genetic
Anii vieții sunt muncitorii
care beau cu sete din ore și zile.
În sudoarea frunții își cresc copiii
și-n lacrimile tălpilor urmașii.
Ascut lanțul anilor în flacăra
iubirii pe retina ochilor.
Mă descalț, mândră, de tinerețe
și aleg numărul potrivit
printre lentile și dioptrii.
Curățirea sufletului și inteligența
îmi rămân în perii albi,
iar demnitatea îmi curge prin vene.
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cristina Mariana Bălășoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceața
dumnezeu te-a făcut după chipul
și asemănarea ta pentru că tu
existai deja înainte
mult înainte ca dumnezeu să intre în pană
de inspirație
iar
astmul său de acum
este prețul epuizării în joaca
în modelarea optic antedatată (?!) a formelor tale
una mai străveche decât
alta, da, înaintea altei creații
de vis
peste care el suflă
viață și ceață - cu jumătate
capacitate toracică
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că
Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Și-mi părea că vedea bine
Cu și fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Și siguranță.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Și gene prea dese
Pentru conținuturi.
Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrățișând.
Avea degete drepte
Și-mi părea că era frumoasă
Cu și fără mănușă.
S-o fi pripit când veneai,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Chișcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
De aceea m-am sinucis
în biblioteca aia cu băncile lustruite
de cititorii hapsâni de cuvinte potrivite
întins pe una dintre mesele lungi
lângă o pereche de ochelari cu lentile
fumurii și dioptrii mari
viața este o poveste scrisă de fiecare
filosof care ascultă mesajul materiei
moartea avea o voce metalică și gust
de pucioasă am simțit când dormeam
somnul eternității cot la cot cu alții
eram întins pe lemnul acela rece
bun pentru un sicriu
și mă plimbam agale printre rafturi
halatele albe și capetele curioase
mă priveau cu dispreț cum e încărcat
trupul meu devorat de sucurile poeziei
scrise nebunește pe genunchi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad suflete
Șoptesc copacii, tremurând,
Oftând, cad frunzele uscate,
Ca suflete ce zboară-n rând,
Bătând la-a cerului cetate.
Prin reci noroaie se-mpletesc,
Cu picăturile de ploaie,
Iar pe desupra lor pășesc,
Bătrânii, slabi, ce se-nconvoaie.
Prin parcuri ne-am plimbat încet
De mână, ca și doi copii,
Aveam baston, tu diabet
Și foarte multe dioptrii.
Dar la a ceasului bătăi
Când toamna vieții va veni,
Iau sufletele alte căi,
Țintind a cerului tării.
[...] Citește tot
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de opiu
Triunghiuri de corzi plutesc de-a valma
prin dioptrii abisale,
ca și cum din ac derivă înecul,
ca și cum în rai se preschimbă infernul
ar crește sânge în game,
și tot ce-n litere zugrăvește pe verticală
infolii transparente,
așa să tremure oceanul zdrobit în genune.
Crud sceptru mortuar îngâni tăcere
sub cruce
și tu,
cervix al mutației prefaci cerul
în ulei, bând-ul.
Întuneric crăpat în deziluzii
m-ai lăsa sălbatic să-ți gust
lumina osoasă
în timp ce tentacule de opiu
îmi topesc trupul
[...] Citește tot
poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarul vieții
spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine
de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine
am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit
pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miraj
Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârșit,
Când se ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuș pe drumu-i lung și calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfințire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieți.
Pământul îl îmbrățișează cu ale Lui brațe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfașoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzește văzduhul și natura,
Și stimuli calzi, optici și dinamici,
Fac ca viața să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria și împlinirea omenească.
Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporții fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niște copii, așa-s bătrânii noștri
Cu ochii calzi, mirați, percepții mai slăbite,
Cu glasul tremurat și pasul poticnit,
Își duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.
Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Și-au înfrânat dorințe, vise, poate vicii,
Și unii sunt uitați, în lume, undeva...
Și scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi și gânditori, cer vieții un răgaz...
Și uită tot mai des, și te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deși ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,
[...] Citește tot
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată...
NICIODATĂ e un cuvânt care sperie ades
Și căruia i se atribuie o conotație ciudată!
Optica ar trebui schimbată uzitându-l, mai des,
În expresii de genul "nu se știe NICIODATĂ".
NICIODATĂ, sălășluirea-n Univers nu ia pauză,
Chiar și-atunci când, aparent, s-ar odihni;
Timpul umblă hai-hui, întotdeauna, fără cauză,
Dar NICIODATĂ nu obosește și nu se poate rătăci.
NICIODATĂ, să nu spui,, prea târziu"!
Întotdeauna, e loc pentru alt început.
Chiar dacă nu totu-i ușor sau roziu,
Să nu te dai NICIODATĂ dinainte bătut!
NICIODATĂ, să nu gândești că nu poți fi fericit
În această lume tot mai polarizată!
Iubirea este-al vieții ingredient implicit
Și nu se lasă NICIODATĂ raționalizată.
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre optică și viață, adresa este: