Poezii despre paradox și viață
poezii despre paradox și viață.
Paradoxul vieții
cred uneori că văd,
un pic dincolo de limitele percepției,
cum Viața este închisă în două lăzi, fiecare
conținând cheia de la lacătul celeilalte.
poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradoxul vieții ( grook )
Cred uneori că văd cu claritate,
un pic dincolo de limitele percepției,
cum Viața este închisă-n două lăzi,
fiecare conținând cheia de la lacătul celeilalte.
poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reiterare
Zborul, plutirea,
paradoxul că sunt
miracolul vieții,
sacerdotal fir de nisip
în marea cădere a timpului.
zborul acesta -
nemărginită plutire...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
Ora șapte dimineața,
Altă zi, aceeași viață,
Zilelor țin evidența,
Până ajung la scadență.
Soarele a răsărit,
Dar eu sunt cam obosit,
Mă îndrept ușor spre pat,
Undă verde la visat.
poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub crucea vieții
Un anume om a fost silit la lupta
cu greutățile limbii străine.
Și, prin veșnica rivalizare a simțămintelor,
s-a legat cu paradoxurile neștiutei culturi,
unde culoarea neagră se îmbină cu albul.
Voia să fie expresia valoroasă la simțul fericirii,
în această lume contradictorie, dar l-a înșelat iluzia.
Purtat de propria mândrie,
care nu-i permite să revină pe meleagurile natale,
păstrează în inimă un ghem de frici și speranțe.
Și trăiește printre homeless pe cheltuială publică
în îngrăditurile propriilor visări, pline de cărări
care nu duc nicăieri.
poezie de Piotr Kasjas din Miłoæ i tożsamoæ (Iubire și identitate) (2013), traducere de Alexandru G. Șerban
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred in ratiune
Cred în rațiune pentru că noi
Dintotdeauna am crezut în rațiune
Cred în rațiune pentru că omul
Are un creier și o minte trează.
Când omul încă nu era
În Univers domnea rațiunea
Și singurul care a influențat-o
A fost omul.
El a descoperit paradoxul cunoașterii
Cunoaștere ce înseamnă progres,
Cunoaștere ce înseamnă distrugere,
Și-a uitat că a dereglat echilibrul rațiunii
Cred totuși în rațiune
Căci orice egoist vrea să trăiască,
Și rațiunea va domni iar
În Univers.
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
Când triste seri de mai
se veștejesc tiptil,
prin parcuri goale,
și stoluri reci
coboară cerul,
spre tropicele
tinereții lor,
apuse în jeluiri, ample,
de harpă;
un clinchet ferm
din coarda de argint
te pișcă.
Timpanul înviat de taina
prea necunoscutei vieți,
chiar dacă toamnă,
chiar dacă iarna,
cuprinde corola de minuni
în glastră
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poți...!
Nu te-am lăsat să știi de mine...
Știam că nu poți înțelege!
Schimbările îmi sunt alpine,
Și nu fac parte dintr-o lege!
Nu ai putut să mă cunoști...
Nici când eu ți-am întins o mână,
Pe care acuma o împroști,
Ca semnele să tot rămână!
Sunt ce nu poți cuprinde-n tine!
Sunt paradox multicolor...
Veleitațile-mi divine,
M-au renăscut, trăiesc și mor...
Să fie numai lângă mine,
Aceia care pot simți...
Dragostea dusă la ruine,
Și renăscută a trăi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu vă întreb!
Eu vă intreb doar pentru ce,
M-ați condamnat subit la moarte,
Cu acest cinic indice,
De barieră ce desparte?!
Eu vă întreb cum v-ați permis,
Să-mi suprimați dreptul la viață,
Să mă-ntrebați de am permis
Și cușcă să-mi faceți din casă?!
De când doar unii pot trăi,
Doar pe categorii de vârste,
Jigodii de conducători
Și ucigași la vremuri triste?!
Dreptul la viață e sacral
Și nu vă mai întreb nimica,
Dar vă iubesc paradoxal,
Cu moartea, ura și cu frica.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglindire... Sunt un paradox!
Și mă ascund de oameni... să dispar!
Așa îmi este bine... mult amar,
Se risipește, când sunt eu și cu mine...
Liniște și taine... și cugetări divine.
Și îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învățat din greu, iertând să reușesc...
Și la final de viață, două legi avem:
Iubește-te pe tine, să rupi un blestem!
Iubește-ți și aproapele, ce rar îl mai găsești...
Asumă-te pe tine, învață să iubești!
Lumina dă putere! Devii înțelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!
Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparțin!
Fără obligații, îmi vreau duh alpin!
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre paradox și viață, adresa este: