popularitate şi timp

Acest poem se va autodistruge în... 10 – 9 – 8...

Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanţă se evaporă.

Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).

Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.

Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa sexuală a dromaderului

Viaţa sexuală-a cămiloiului este ciudată,
Şi de multe ori sărmanul, vai, dă chix!
În momentele de-înflăcărare amoroasă
Se repede îndărătnic, berbeceşte, peste Sfinx.

Dar pasajul posterior al Sfinx-ului e-înfundat
Cu nisip adus de vântul din deşert. Din acest motiv
I-a crescut dromaderului în spate ditamai cocoaşa,
Iar Sfinxul afişează-acel zâmbet enigmatic şi parşiv.

NB. Cântec de cazarmă în Marea Britanie şi SUA. Prin prin anii 1960-1965
a fost foarte popular în Los Angeles. De asemenea, cam în aceeaşi perioadă,
era cântat de echipa de rugby a Universităţii Indiana.
Există voci care susţin că versurile i-ar aparţine lui Somerset Maugham.

poezie de Autor necunoscut-Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dacă lui Cezar cel drept, de care asculta o lume,
Lui Augustus cel măreţ sau lui Tiberius, mândrul împărat,
Nu le-ar fi plăcut să bea, atunci Bachus cel pus pe glume
N-ar fi făcut un vin atât de-învăpăiat.

Prinţi, Regi, cântaţi pe-ale Franţei şi-ale Spaniei arene
Nectarul cel înmiresmat nespus,
Nectar care curge din fântana Hipocrene
Rubiniu precum mantia lui Augustus.

Amintiţi-vă doar atât:
Toţi oamenii au dreptul să-şi înece amarul –
Nu numai Cezar – şi să-şi vândă ieftin, golind paharul,
Ziua ce de mâine. Dar, apoi, să nu le fie de mirare,
Dacă-i va durea lumina soarelui în ziua următoare.

John Dryden, 1631 – 1700

[...] Citeşte tot

poezie de John Dryden, 1631 – 1700, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superficialul

Ciudată-i moda, fals e stilul
Ce-şi promovează-n sârg facilul,
Creând trunchiată calitate
Pretinsă-n popularitate.

Devotament e ipocrizie,
Exemplu de diplomaţie
În reuşitele puterii
Predestinate strict averii.

Opozanţi nu sunt adversari;
Se reciclând în demnitari
Mascaţi în zilnic rol de bal,
Pledând onestul teatral.

Opiniile sunt induse
În minţi scurt-circuitat reduse
În subiecte comandate
De analişti... fabricând date.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!