Poezii despre râs și sarcasm
poezii despre râs și sarcasm.
Alpinism (1928)
Pe piscuri goale, fără viață,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viață.
Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Și-i drept că gura-mi, nu arare
Cerșea un sprijin de la stâncă.
Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs și eu la fel sarcastic...
poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ezitare
Răspunsurile la esențialele-ntrebări,
cele ce nu dispar în timp,
ci revin cu și mai mult sarcasm,
nu sunt 100%-n noi, unde le tot căutam.
Răspunsurile sunt... chiar acolo unde,
evităm să mergem să le aflăm
din teama stupidă de a nu parea slabi,
și groaza morbidă că se va râde de noi.
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul din luna
Privesc o semuire de om în discul lunii,
Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul,
Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii,
Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul.
E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască,
Dar după ironia acestei măști s-ascunde
Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească;
Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde
L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii
Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere
Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii
Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere.
L-am mai văzut desigur, și-l știu, - dar tu, iubită,
Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii,
Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită
Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii?
poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbii
O! corbi siniștri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu
Cădeți în stoluri ce-ngrozesc
Ca niște pete mari de doliu!
În fracurile voastre negre
De ciocli aveți ceva de gală,
Și-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!
Dușmani cetăților banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiți,
Și sub disprețul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiți.
Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiți pe avuția
Muncită-a bieților țărani.
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu din Poezii (1911)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demonul meu
1
Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubește groaznica furtună
Și foșnetul pădurilor.
Iubește nopțile posace
Și luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi și de vis.
2
Deprins să-și plece-a lui ureche
La josnicii și la arțag,
Își râde de credința veche
Și de cuvântul bun și drag.
Iubirea, mila,-i sunt străine,
Căci se hrănește ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e tot
Lumina e viață și viața e zbor
De păsări ce fulgeră nor după nor
Iubirea e viață și viața e vis
Cu aripi de fluturi și flori de cais.
Un câmp de verdeață cu fraged miros
E viața aceasta cu trup lunecos
Ea trece așa precum trecem în zbor
Pe luciul zăpezii c-un simplu fior.
Viața e cartea pe care o știi
Zi după noapte, amurg după zi
E-un dangăt de clopot ce bate mereu
Și știm că va trece și ne este greu.
E zbuciumul mării pe timp de furtuni
E luna ce-ascunde atâtea minciuni
E foșnetul ierbii când trece un cerb
Și e substantiv, adjectiv sau e verb.
E floarea de colț a iubirii dintâi
E șoaptă de seară spunând,, mai rămâi
E dulcea mireasă cu mers diafan
E cântecul nopții pe-aripi de pian.
[...] Citește tot
poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marasm
Cu Fata Morgana valsează-apatia,
prin pâcla toridă bântuie fantasme
ce zboară molatic sfidând inerția,
stârnind dinspre apă fetide miasme.
Pârjolul amiezii din cruguri coboară,
nisipul mi-nghite papucii de plastic,
cochilii ciobite sub tălpi se strecoară,
și-nțeapă perfide, ca un râs sarcastic.
O spuză fierbinte e-ntinsă pe plajă
iar ceru-i ca marea lipsită de valuri,
nu-i nicio sirenă, nici cântec, nici vrajă,
persistă vacarmul nebun din localuri.
Îmi sfârâie pielea, simt cum se răscoace
izbucuri sărate țâșnesc printre riduri,
se frig mormolocii prin foste băltoace
iar umbra se-ascunde pieziș lângă ziduri.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incertitudini fugare
Victoria cea trufașă a florilor de stea,
Îmi răscolise-adâncul muiat în baclava.
Căci nu puteam concepe, că timpul e incert.
Și falnica minciună răzbate în deșert.
Indicii multe, mute mă trimiseră-n colț.
Și uliu deznădejdii mă apucă în clonț,
Cu vârful ascuțit și drept, deopotrivă
Îmi zise să aștept, că este în derivă.
Fereastra de cristal s-a aburit de șoapte,
Și clopotul rasună amețitor în noapte.
O funie trasă harnic, prin zmoală cu durere,
Alungă mâna rece c-un zâmbet de plăcere.
Mănunchiuri de dorinți se risipesc în van,
Cu râsete sarcastic strivite de tavan.
Prin vise pomenite, într-un ceaslov murdar,
Se sting înmărmurite ocheade făr' de har.
[...] Citește tot
poezie de Liviu Reti (4 iulie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaște dintre cocoși
Cum se șopteste "te iubesc" între noi doi, fluturi
Legănati în lumea lor pe corolă de flori,
Murind și înviind din cocon de rouă-n nopți si zori
Iubindu-ne spini până-nfloresc în trandafiri,
Zburători in albatroși in tril de cocoși
Amuțit pe umeri tăi senini de golași
Si-n mângâierea ce, precum o floare, o lași,
Născându-mi bătăi de cai sălbatici apași
Prin file-n cort de sudori și șoapte de acum
Înconjurate cu a timpului tic tac de fum
Din trenurile-ntretăiate în stol de fluturi
Intinzând mâna după năframa ce o fluturi
Impletită din pene de albatros, trăgând alarma
Culegând-o de jos, oprind trenul timpului-n vama!
Unde îmi cer fluturi plată să ajung la tine,
Zâmbind la granița filelor îmbietor spre mine...
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânătoarea nunții
Plec.
Singură, în spate cu doi plopi și trei urzici contrafăcute-n lut,
la capătul tuturor speranțelor pe un câmp orb iubit de baltă și pădure,
să construiesc acolo cu două mâini de om
romanticul în cărămidă...
Pe marginea șanțului de pământ unde cântă dimineața lăutarii primăverii și copiii salcâmului...
Mă agăț aici de iarbă și de pustiul beat al zilelor ce urmează,
într-o casă moartă de chirpici înconjurată de plumb și timpuri trecătoare,
unde dansează uzi brazii în potecă
și cântă singurătatea cu lacrimi de crocodil...
Am să mănânc doar pâine de făină cu zahăr și câțiva crapi aduși de apă.
Așa vreau să trăiesc,
lângă o cișmea sarcastică din piatră care-mi alină dorul de vorbă când ies la pescuit și n-am cu cine să mai râd.
Aici, unde mă mut cu sentimente și gânduri imposibile,
am să-nfloresc un măr în prispă ce răsare din nimic,
să-mi cadă-n inimă merele lui albe...
[...] Citește tot
poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre râs și sarcasm, adresa este: