Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

religie și talent

Poezii despre religie și talent

poezii despre religie și talent.

Când Dumnezeu a împărțit darurile

Când Bunul Sfântul Dumnezeu
Rostit-a blând numele meu,
Mi-a spus că îmi dă spirit, minte,
Talent la scris și simțăminte,
Și-a spus că-ar fi prea mult ca mie
Să îmi mai dea și bogăție...

pamflet de din Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (5 octombrie 2023)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Construirea Sanctuarului

Un cort în centrul taberei au pus,
Ca locuință pentru Dumnezeu,
Un plan de har privind către Isus,
Oglindă pentru drumul Său și-al meu.
Poate-ai primit un spirit de artist,
Talent și iscusință în vreun fel;
Deci, pune-te la lucru altruist,
Cu-aceeași râvnă ca Bețaleel.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
John Milton

Despre orbirea sa [On his blindness]

Când cuget la lumina irosită
Pân' la jumatea vieții-n lumea mare
Și la acel talent al meu pe care
Moartea-l va lua, când sufletul palpită
Pe Creator să îl slujească oriunde,
Ca nu cumva să i se-aducă vină,
"Ți-a interzis El dreptul la lumină?"
Întreb atunci. Răbdarea îmi răspunde:
"Să știi că Dumnezeu nu ține seamă
De tot ce munca voastră-I dăruiește,
Doar cel ce-I poartă jugul îl slujește.
Și-i ca un rege; și pe mii îi cheamă
Ce peste mări și țări merg fără teamă:
Dar și cel care așteaptă îl cinstește".

poezie clasică de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Paradise Lost Paperback" de John Milton este disponibilă pentru comandă online la 27.99 lei.
Cezar Bolliac

Cele trebuincioase

Un Talent va și știință;
Concheranul, conștiință;
Diputatul, semeție;
Ministrul, ipocrizie,
Și un prinț mărinimie.
Judele, va iscusință;
Preotul, va umilință,
Și ostașul, va credință.

O fetiță, modestie;
Tânăra, cochetărie,
Ș-amorezul, va mândrie.

Galantului, trebuie stare
Bărbatului inimă mare,
Și nevestii, viclenie.
Amorului, împiedicare;
Moralului, puțină sare;
Temătorilor, plimbare; -
Iar cornaților, răbdare,

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Posteritate

Poetule, nu căuta
Pentru talent, certificate,
Valoarea, prețuirea ta
Depind doar de... posteritate.

Tu doar jertfește-te, tăcut,
Pe sfânta foaie de hârtie,
Și-oricât de tare te-a durut
Trecutul, scrie poezie.

Mai mult de-atâta n-o să ai
Și nici nu trebuie să-ți pese,
Te-așteaptă Dumnezeu, în Rai,
Și toate muzele - mirese.

Poetule, nu aștepta
Prea multă solidaritate
Din partea lumii care n-a
Ieșit cu gândul din cetate.

[...] Citește tot

poezie de din Citatepedia (23 martie 2021)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Victor Becheanu

Lamentație

Vai ție, popor român!
Zeul tău e un păgân.
...........................
Stând la pândă ca dulăii,
Mafioții și lingăii
Puși pe cruntă răfuială,
Huzur și căpătuială
S-au cocoțat pe prăjină
Și-ți bagă ție de vină
Că nu ști... și n-ai talent
Să vorbești în Parlament.
... Ai votat, român popor,
Și ești sortit la omor.
... Ai visat să vezi în zare
Noul Soare, cum răsare,
Dar Ei te duc la pierzare
Și rămâi ca altădată:
"sărac în țară bogată".
Ți-au luat sarea și petrolul,
Ți-au terfelit Tricolorul

[...] Citește tot

poezie de (26 iunie 2011)
Adăugat de Victor BecheanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul și infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de deslușit.
Versul e însuși sufletul nostru
Tipărit, cu prețul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Ești din ce în ce mai pustiu
Și mai gol,
Căci sufletul ți se transpune
Dureros și tăcut pe hârtie.
Și astfel rămâi fără el
Atunci când îți scrii
Ultimul vers.

poezie de (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O poezie

O poezie e un cânt al iubirii
Un vis, o speranță, un dor
O taină a desăvârșirii
Talentului de creator.

O poezie e lacrimă-n cer
E rugăciune și sfântă chemare
Prin lume un vechi mesager
Miracol și rază de soare.

O poezie e serviciu divin
Un necontenit legământ
E liturghie și stih și suspin
Adus din înalt pe pământ.

O poezie e-o ușă spre Rai
Magie, mister, gingășie
Binecuvântat, dulce grai,
Legendă și duioșie.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Janet Nică

Precizare, maestrului Valentin David

Amice, cred că vrei să mă cobori,
Dar vorba-ntortocheată nu te-ajută,
Oricât am fi de îngăduitori,
Se vede c-ai făcut o muncă brută!

Îți amintești doar lucruri de duzină,
Și poate că te cred naivii, blegii,
Dar sunt dovezi că unii, în uzină,
Nu prea turnau oțelul, ci colegii!

Cât despre mine, dacă vrei să știi,
Ca dascăl, n-am dosar, ci am dosare
Și nu mă văd din munții de hârtii,
Mereu în slujba clasei muncitoare...

Mi-am educat elevii cu talent,
Din drag de oameni și de Dumnezeu,
Dar, după tonul aspru, violent,
E clar că nu ai fost elevul meu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Păun Heinzel

Legenda legendelor de Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel

Legenda legendelor de Prof. Dr. Cornelia Păun Heinzel
Într-o zi, Dumnezeu chemă la el pe Sfântul Petru și îi spuse:
- Sfinte Petru, aș dori să mergi prin lume și să afli ce mai fac oamenii. Le-am dăruit Biblia plină de învățăminte spre a le fi de călăuză și exemplu în viață; le-am adus pe pământ scriitori talentați care să creeze basme pentru copii, povestiri și povești religioase sau istorice, inspirate din istoria popoarelor lor; le-am trimis poeți care să-i încânte pe toți cu magia versurilor lor; le-am creat muzicieni care să-i farmece cu acordurile melodiilor lor; le-am dăruit rapsozi și cântăreți cu har care să glăsuiască și să interpreteze minunat creațiile acestora; le-am oferit actori care să performeze cu dăruire și talent creațiile dramaturgilor. Doresc să știu, dacă oamenii se bucură de aceste daruri ale mele și dacă toate acestea făcute pentru ei din suflet, le-au schimbat într-adevăr viața în bine iar munca mea nu a fost în zadar.
Sfântul Petru porni imediat la drum lung. Urcă din greu pe cele mai înalte vârfuri muntoase, unde ascultă doinele, baladele melodioase și istorisirile minunate ale păstorilor, coborâ pe plajele cu nisip auriu și fin ale apelor, întinse și adânci, auzind cântecele și snoavele pescarilor, străbătu orașe și sate, încântat de înțelepciunea proverbelor și a zicătorilor populare și privi alături de oameni reprezentațiile actoricești, participă la serbările organizate în lume cu diferite prilejuri, fiind fermecat de bogăția spirituală a ceremoniilor organizate, îi însoți pe oameni la biserici, la slujbele religioase, participând cu aceștia la rugăciuni și călătoria sa ajunse la sfârșit.
Se întoarse direct în Rai și pentru că avea multe de povestit, despre cele văzute, se prezentă așa cum trebuia, înaintea Domnului.
- Sfinte Dumnezeu, am cutreierat lumea în lung și-n lat, am ascultat versurile minunate ale oamenilor și melodioasele lor cântece, am mers și m-am rugat alături de ei în biserici, am privit scene de teatru impresionante și am participat la sărbători fermecătoare. Am ascultat snoave, povești și povestiri care bucură urechea și mintea oricărui ascultător. Am citit cu plăcere basme pentru copii, povești de tot felul - magice, fantastice, istorice, filozofice, religioase, romantice, satirice... Am totuși o nedumerire. Nu știu ce fel de povestiri sunt acelea care conțin elemente fantastice sau miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mitic sau al unui fenomen. Pentru că sunt deosebite de celelalte, ar trebui să aibă un nume special.
- Adevărat grăiești, Sfinte Petru. Și eu m-am gândit de mult timp la acest lucru. Am meditat îndelung și doresc ca începând de astăzi, aceste povestiri deosebite să se numească "legende", spuse Dumnezeu.
- Doamne, atunci aceasta va fi cu siguranță "Legenda legendelor", pentru că narează tocmai apariția legendei, glăsui Sfântul Petru.

poezie de din The Alternative (2017)
Adăugat de CORNELIA PAUNSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre religie și talent, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook