responsabilitate şi superlative

Adaos la delir

Şi să cântăm. Ca sabia arcuşul
Din gemete să-l tragem, din cucută,
în paşi de horă proslăvind urcuşul
Spre culmea ca o mumă-a spaimei, mută.

Şi sărăciei lustru-i dăm cu pluşul,
Ca mortu-n păpuşoi să nu mai pută.
Vătaful, responsabil cu căluţul,
Veghează ceata, rezemat de bâtă.

Când poticnirile înseamnă-avânt,
Când cel mai rău înseamnă cel mai sfânt,
Descumpănit strâng pana şi transpir

La gândul că degeaba mă mai mir
Şi că acest nenorocit cuvânt
E încă un adaos la delir.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu renunţa la valorile tale nici măcar în timp de război

Războiul,
după cum se ştie,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
şi este pentru cei care îl iniţiază
şi pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
şi reduce la tăcere raţiunea.
Iar când raţiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
şi obligaţia morală
de a rămâne fermi
şi critici în aceste momente.
Nu renunţa la valorile tale
nici măcar în timp de război.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie a pace...

Sunt cel mai fericit din lume!
Cineva mi-a făcut încredere
Aşa, cum se cuvine
Unei persoane decente, ca mine!

În lumea mea mă simt cel mai bine,
Acolo nu am nevoie de legi,
Care să nu-mi convină!
Voi fi destoinic!
Am răspundere:
Să fiu atent
Cu mine!

Aşa e, şi totuşi,
Mă îndeseşte o lume,
Nu-mi dă pace!
Mă iscodesc ochii lor misterioşi,
Mă năpădesc vârcolacii!

Aleargă în fugă,

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mamă şi dreptul la viaţă al fătului

A fi mamă are cel mai nobil sentiment
A putea forma un suflet
A educa copilul ce mâine va deveni un adult responsabil
Este cel mai nobil şi înălţător sentiment de iubire
O iubire între mamă şi fiu - o iubire necondiţionată
O iubire ce aduce bucurie.
Continuă să respecţi cadoul oferit de Divinitate!
Este chipul ce îţi va zâmbi frumos!
Continuă să îţi asculţi inima şi nu te lasă dusă în eroare de frici
Acest copil are viaţa lui şi tu nu eşti decât un stâlp pentru el.
Continuă să crezi în şansa lui la viaţa
Relaţia mamă- copil e indestructibilă
"Mama" cel dintâi cuvânt.
P. S. Cu respect şi admiraţie pentru munca depusă în campania împotriva avortului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşuroiul

Hei ce veselie a venit primăvara
gâlgâie mustăreaţa-n mesteceni
au înflorit alunii cornii au înflorit albinele
ne însufleţea nerăbdarea şi era generală
de la un capăt al satului până dincolo
trăgeam cu ochiul spre cei mari
îi ascultam cu urechea doar doar
or să-nceapă să-ntrebe dacă am pregătit pleava
şi pământul cel bun de făcut sobe de la Samaru
plecam cu sacii-n spinare cu găleţile-n mână
cu ajutoare la Muşuroi umblam cu grijă
pământul se-aşează pe margini să le fie pe-aproape
şi pleavă numai aşa câte-o mână
să nu se sufoce să aibă timp să lucreze
pe furiş aducem şi zahăr cât poate fiecare
se ştia că zahărul e şterpelit însă nici un reproş
trebuie să aibă şi ei o dambla se zicea
în culise - aia nu - aia nu - atunci ce
noi puneam buza eram serioşi eram cineva
într-un an gata să murim de tristeţe

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Rotaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predicat; Biserica

Măcar era barba, nelipsită pentru râs în...,
ceva mângâiere,
chiar şi albastră pentru o inimă de aceeaşi culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeaşi cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaş,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creştet,
acceptarea cerşetorului... alb la piele şi cu început în păr,
mulţumitul cu un mărunţiş zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului şi însoţitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleţ de atâta ură
care n-ar trebui să-şi facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinţii de pe pereţi,
mă urmăreşte ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită şi culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!