Poezii despre roz și timp
poezii despre roz și timp.
Viața-i o telenovelă
Viața-i o telenovelă ce rulează pe ecran,
pictată cu acuarelă pe al timpului cadran.
Pictată în roz și negru, te ridică, te coboară,
până inima îți șade și sufletul stă să moară.
Dispare ecranul vieții, timpul din cadran se gată,
dispar zorii dimineții, telenovela e moartă.
poezie de Dumitru Delcă (4 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâna sufletului
Caută-mă
setea vieții uitate în mine
arse buze crăpate în rozul cărnii
mă strigă-n fior de noapte
norii rodesc în pântecul cerului
mușc fructul iubirii
Ah!
văd luna!
nu mă ascunde visule în căpița vremii
nu mă încuia-n toamnă
lasă-mi o urmă din colbul veșniciei
pe colțul lacrimii tale ostenite
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dantela bizară
N-am să-ți spun despre destrămarea
ce mă cuprinde după zile de dor.
Cărare în derivă, ceas umilit fără preț.
Înfrigurată am să-ți arăt, de departe
hoțul de aripi,
ochiul ce n-a plâns
nici măcar bucurându-se
în oglinzile roz ale răsăritului.
Să nu fii iubitor de paradă
când fulgerul lovește
inima înflorită a pomilor.
Vorbele ce mi le dărui
le-adun într-o dantelă bizară
peste pragul cu lună.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul lunii
Deși pe cer e-aceeași lună -
Dar unde e cea de-altădată?
Minciuna vieții ce mă-mbată -
E azi o altfel de minciună.
Ca și atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Și-n cer zâmbește-aceeași lună -
Dar unde e cea de-altădată?
A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Și cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deși pe cer e-aceeași lună.
rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
Una câte una
petalele abia roz
ale arborelui din fața noastră
zboară odată cu suflul vântului
asemenea celor câteva zile fragile
care ne-au rămas.
Aș vrea să le culeg în poala mea,
să le păstrez în memorie
împreună cu mirosul tău,
dar vântul luptă
mai puternic decât mine.
Petalele abia roz
zboară printre degetele mele,
una câte una.
poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze și diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce și luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Și câmpul verde o să-nflorească,
Și o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbenește,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Și al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubește!
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze și diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce și luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Și câmpul verde o să-nflorească,
Și o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbenește,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Și al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubește.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Un fluviu calm aș vrea să fiu,
Un fluviu calm cu ape line,
Să ningă luna peste mine
În clare nopți, argintu-i viu.
Și tu, o insulă să fii,
O insulă de roze pale
Să zboare-adeseori petale
Pe linul undei aurii.
O insulă de flori și șoapte
Muiate-n aer de amurg...
Și eu, în jurul tău să curg,
Mângâietor ca și o noapte.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă-n suflet
mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
și vântul e vuiet
când frigul usucă
pe rozele decolorate
petalele-s ninse
și zilele trec înșirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi ești aproape
iar dorul meu te strigă
și cerul picură ape
fără să-l stingă
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin București, după ploaie
Poate că asta e clipa și ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la șapte ani, cum se pare)
și cele noi sunt în stare de prunc și de mugure,
și fac primii pași cu mine-n lumina castanilor.
E atât de ușoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii și brumate,
din cer și asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite și ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de grație?
Poate cu anii trăiți între molii de slove și gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanța de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?
poezie celebră de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre roz și timp, adresa este: