sculptură şi timp

Acel arbore magic

După o minge colorată aleargă
nu ştiu câte popoare,
Ţară.
Statuie la care timpul va sculpta veşnic.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui primar care şi-a făcut statuie în timpul vieţii

Îngâmfat cum vezi arare,
Hahaleră, un mojic,
Şi-a făcut statuie mare,
Chiar de el e de nimic.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scenă pe bancurile Hudson-ului

Frumuseţea deplină, fără leac,
Are viaţă scurtă, poartă-aripă.
Bujorul care trăieşte-o clipă
E mai frumos decat cel sculptat pentru un veac.

poezie de William Cullen Bryant, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

zilele astea nu-i greu deloc
să te gândeşti fierbinte la cineva
cred că şi statuia din centru
ardea de dorinţa de a te revedea
mi-e cald de frig

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, nu veni

În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare,
vitrege nopţi pe malul apei sorbindu-ne privirile amare.

Frumoasă şi tristă erai!
Gloriei tale fost-am cupă, de-argint vasul.
Printre rarele trestii, când luna lucea, eram pasul tău, mersul tău, eram
Pasul.

Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriţi ca statui funerare.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă.Viaţa şi Moartea într-o singură clipă

La câteva zile distanţă
ninge cu furie
frigul se zvârcoleşte
sub anotimp
umbre şi scâncet de bob
o lumânare ghemuieşte liniştea
într-un colţ
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeţi

la capăt de anotimp
se odihneşte tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
aşteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce aşteaptă cu atâta emoţie
ziua în care
toate anotimpurile

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora bordului

Dacă n-aş fi urmărit îndelung
acele vinovate de Nord, nu aş fi ştiut
că împotriva aparenţelor
straniul cuvintelor tale
împodobeşte zbaturile epavelor cu statui.
Sângele înserării s-a revărsat
peste ţărmuri
şi a trebuit, bufonul pe oase,
de la semn, să cobor ;
stau chiciură vorbele tale
pe copastia întâiului gând,
statuile, renegate pe punte,
zâmbesc de pe zbaturi
prudent, ciudat şi profund.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcaşul

Izbindu-se de statuie,
Pasărea a scăpat din cioc
Bobul ales din pădure.
A murit tăcută,
La picioarele arcaşului
Cu bucle de piatră.

Au trecut anii.
Din pământ s-a ridicat
Un copac.
A înconjurat statuia
Cu crenguţe şi crengi.

poezie de Mariana David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa plângea

Aruncam Luna la perete. De tine uitasem!
Parcul îmi învârtea buzele în hora cu bănci
Plecasem!
Statuile înfigeau în fotografia ta
din sepia-bronz
geamantanul cu lănci.
În locul Lunii golul curgea!
Te aruncam la perete
şi casa plângea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!