Poezii despre supernove și timp
poezii despre supernove și timp.
Praf interstelar
Din praf de supernove plutind prin univers,
coagulat în forme, ne-ai dat demult un sens,
al vieții ce vibrează, pulsînd ca un pulsar
de atracții și respingeri de praf interstelar.
Umblăm prin univers chiar mii de ani lumină,
prin goluri și fisuri de timp, către o mină,
din care să extragem ce nu ne mai ajunge,
fără să luăm în seamă pământul care plânge
secătuit de foamea și lăcomia crasă
că Terra nu ne-ajunge, că vrem o altă casă.
Să avem mai bine grijă și să gândim mai clar
să nu ajungă Terra, un praf interstelar.
poezie de Ioan Forgaci
Adăugat de Ioan Forgaci
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kabir un supus pe viață
Între conștient și inconștient
mintea a pus un scrânciob;
toate creaturile de pe pământ și chiar supernovele
se leagănă între acești doi arbori,
iar acest du-te-vino nu va conteni niciodată:
Îngeri, animale, oameni, milioane de insecte,
valsul soarelui și-al lunii;
veacurile trec, continuitatea-i veșnică.
Toate-s în balans: cerul, pământul, apa, focul...
până și cel necunoscut, al cărui trup crește necontenit.
Kabir a văzut asta pentru cincisprezece secunde
și-a devenit, pe viață, un supus.
poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repetabila dorință
mă-ntorc la poezie când sunt de dor lovită
sau când bătrânețea emoții răvășește
versul nu mă lasă să fiu istovită
în adâncuri de suflet cântă și zâmbește.
aș opri timpul în loc de aș putea
să-mi păstrez puterea slovelor de aur
prin cânt și poezie îmi găsesc liniștea
literele iubirii strânse-s într-un tezaur.
dă-mi Doamne timp, dă-mi Doamne vers
prima mea iubire n-o lasă să moară
să port credința demnă în Univers
viața între cuvinte să nu mai doară.
cine are iubire de cântec și slovă
cucerește cerul precum o supernovă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agăț visele de un colț de lună
mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseț
oricât m-aș strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 12
Nisipul curge molcom în clepsidră
Nu face zgomot, însă Timpul zboară
Și încet-încet înghite ca o Hidră
Și om, și gâză, și copac, și fiară,
Și ape, și păduri, și mari imperii,
Și întinsele ogoare cultivate,
Și frumusețea vie a primăverii,
Și celelalte anotimpuri toate,
Și stele lucitoare, și planete,
Și supernove mândre și încinse
Și găuri negre, sateliți, comete,
Și universuri vechi și necuprinse...
Timpul distruge tot ce întâlnește,
Însă apoi tot el reînnoiește.
poezie de Octavian Cocoș (9 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cenaclu nocturn
conserv idei cu capul limpede ca lacul
sunt în echilibru cu trăirile mele
atunci când nu își bagă coada dracul
mă imaginez la cenaclu cu stele.
versuri luminoase sufletul mi-l umple
refrene mă animă până la extaz
cununi de lauri strălucesc pe tâmple
perle de lacrimi cad pe obraz.
perseverez cu harul de a scrie slove
revolutionez principii de viață
mă imaginez zburând cu supernove
în spații fără nori și ceață.
extind emoții pe țărmul cu mangrove
luna zâmbitoare mă mângâie pe față.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cer de nisip
iar rătăcesc amintiri amețite în sufletul meu labirint
urmărindu-ți firul, iubito, pașii mi se pierd pe o plajă pustie
te mângâi cu un gând fugar, lacrimi se aștern pe nisip
castele de sare
te îmbrățișez cu un oftat îndelung
îmi rămân scoicile în palme
le sărut și îți sorb glasul furat de valul tăcerii
pânze de borangic îmi înfășoară sufletul vierme
păianjenul timp
cu ochii ciobiți de pumnalele stâncilor răsărite din mare
privesc cum apune Soarele străin de tot ce-a trecut
îmi întind degetele uriașe și-l trag de urechi
zile liliputane
iar rătăcesc amintiri amețite în sufletul meu labirint
urmărindu-ți firul, iubito, pașii mi se pierd
pe un cer plin de stele
te plimb în Carul Mare, pe Calea Lactee
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Serenadă albastră
iubirea noastră este medalion pe cer
cu petale de crini pe post de așternut
iubitule inima mea cu drag ți-o ofer
să-ți țină de urât în fiece minut.
flămândă de dragostea pe care ți-o port
strâng stele în piept cu lumina lor blândă
în universul nostru să fie un comfort
scut pentru beznele ce stau la pândă.
să plutim pe cântec ca doi pescăruși
marea și cerul să se-ntâlnească-n noi
gânduri îmbrățișate ca ramuri de scoruși
spălate de aghiasma din sfintele ploi.
suntem două litere unite într-o slovă
prospectăm universul ca o supernovă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie în galben
sun cerul mântuirii toamna vine în forță
cu emoții de ploaie cu ceață pe creste
flacăra speranței se aprinde în torță
căci în orice vreme simt minuni celeste.
timpul alimentează iubiri de poveste
se scurge în trup ca izvorul de munte
peste stânci dure trece în grabă și peste
pietrele însetate cu doruri mărunte.
nostalgia toamnei în sânge se brodează
descriu trăirile prin sute de slove
lumini revelatoare mă reinventează
și cred că sorb elixir din mangrove.
prietenii pe facebook greșeli îmi comentează
timpul se convertește la cer cu supernove.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerul își vede de geometrie
impasibil la emoția mea
luna se pregătește de eclipsă
e din ce în ce mai rotundă
ca mai toate pietrele acestea
care se învârt în neștire
cu monotonie invariabil plictisitor
singura ei distracție este jocul acesta
de-a v-ați ascunselea cu soarele și pământul
mareele au devenit din ce în ce mai banale
parcă nici îndrăgostiții nu se mai agață de cer
iar poeții au început să scrie doar despre moarte
apocalipse și draci verzi pe pereți
undeva pe retină se derulează
tot felul de lumi imposibile
întotdeauna răsturnate și de neînțeles
atât cât să le cuprind
între două încercări de aproximare
iar luna asta este din ce în ce mai rotundă
parcă ar vrea un premiu de consolare
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre supernove și timp, adresa este: