Poezii de Nicole Sere, pagina 2
Dansul din trenul vieții
Mă prăbușisem din nou printre oameni și fiare,
aduceam cu mine zborul prin galaxiile uitate
trăiri, dureri, libertate,
vânturile nefirescului, faetoanele și velele neantului.
dusesem însă peste tot cu mine
profunzimea, stălucirea și nostalgia ochilor lui
negri cu iradieri de toamnă și chihlimbar.
Nu puteam să înțeleg respirația căutării
din sufletul de rouă al frunzelor
ce îmi alintau diminețile și-mi adumbreau serile înnoptate în sine.
apoi, l-am găsit printr-un joc hilar al ursitoarelor
ce dansau înlănțuite în pașii sălbatici al ielelor morții.
mă aștepta resemnat și trist pe marginea unei stele albe
din constelația rodiilor.
"Te-așteptam de-o viață, nălucirea mea dragă,
îmi șopti răpus de dor"
iubirea lor îi topi într-unul
pentru eternitate.
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce POEZIE?
Mi-ai cartografiat inima până-n cel mai îndepărtat colț al ei
milimetru cu milimetru, găsisem de toate
galere, drakare, caravele, goelete, fregate și galione
chiar celebrul Titanic
e drept toate naufragiate, epave ale gloriei de-altădat'
îl găsisem până și pe Homer
adormit pe-o rimă de Iliadă
dar găsisem un colț ce nu se lăsa cartografiat
speram printre lacrimile condamnatului
la trăirea propriei vieți
că e luminița din crângul înflorit
în sufletul toamnei
era doar Poezia
lacrima și durerea, cântul și doina
visul din roua dimineților grele
metafora coralilor din mărilor tale
respirația inimii mele...
Dezmățul din rouă
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Delir
Se făcea că erai sâmbăta sfârșitului meu
deliram
erai barbarul ce-mi despica sufletul
în mii de cratime,
mâna ce-mi cosea respirația
într-o ie cu motive de stea
te-am visat
rănile-mi adăstau fluturii morții
din acea zi ce se apropia de sfârșit
fără ca ei să zboare
zborul le fusese frânt
de strigătul sângelui meu
prin irosirea vieții
dimineața trebuia să fie răsărit
sau cine mai știe
era, însă, delir...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertul din noi
Mereu am crezut că deșertul e afară
și se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni și războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.
Apoi, într-o zi însă am înțeles
probabil amețită de zenitul prăbușirii
că deșertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deșertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconștientului
din aripile plumbuite de gerul vieții.
Amețită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea
Ieri, am făcut pace cu dragostea noastră
continuă, însă, războiul rozelor lumii
dintre miazăzi și miazănoapte
în plin câmp de bătălie
descopăr un hulub desculț și tare flămând
fusese abandonat de stăpânul lui
pe motiv că nu-i mai aducea
scrisorile de dragoste de la iubita lui
din secolul trecut
căreia îi uitase până și numele
îi spunea simplu: Ea
hulubul îi reproșase timid
Ea e imposibil de identificat la adresa timpului
stăpânul se scuza pentru asta ca un ștrengar
o iubesc dumnezeiește
Ea locuiește în mine
e toamna sfârșitului meu
a uitat însă cântecul slovelor
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia-anotimp
călătoream
am întâlnit femeia-ploaie
din anotimpul ploilor de maci
născuse un întreg univers
prin candoarea-i din vis
pentru el era femeia-infinit
sacrificiul ei era o primăvara roz
al misterului de nepovestit
o iubire a florilor lui de cireș
apoi am găsit femeia-mamă
ce cu blândețe dezmierda
râul viu ce-i izvora din trup
și aripi de cer ea dăruia
măiastrei sale păsări
la final de timp
am găsit bunica cu păru-i nins
și vocea-i blândă
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger bălai
(Mariei-Izabella)
Eram atât de copilă
o copilă singură rătăcită prin lume
iubită a vânturilor cu flori
din miazăzi
și a furtunilor cu lăcuste
din miazănoapte
am vrut să cresc
să fiu cea mai mare umbră
să îmbătrânesc
să-mi crească aripi cu riduri
m-am rugat mult
Lui i s-a făcut milă
de copila răpusă de un val
și i-a dăruit un înger bălai
într-un zece cireșar
să-i fie candelă
să-i fie far
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima octavă
Nălucă, tu, ce-mi stai în gând
Și-mi cânți râul iubirii,
Ce-mi zici de vara ce plângând
Ne lasă despărțirii?
Iar mi-amintești de acel nor,
Cumplită arătare,
Alerg în tristul sud să mor
De-o neagră sărutare.
Și dă-mi din tot un aprig vânt,
Sărutul fără nume
Și-apoi pierdută în mormânt
Mă vezi cum plec din lume!
Și du-mi cu tine vadul greu,
Cerșind un vers de lavă
Și urcă, urcă-n zări mereu
Cu inima-mi octavă...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcerea ploii
copila buimacă alerga prin cerul cu stele,
avea ochii roșii
de limbile focului ce pârjoliseră o lume -
lumea ei albastră,
râul curgea cu perle și lacrimi;
pasărea roșie-și uitase zborul -
copacii respirau cenușă,
oamenii tăiau oxigenul
în felii infinit de subțiri
pentru următoarea existență -
la capătul iluziei dinspre miazănoapte
a găsit drumul ploii și s-a întors acasă
sfâșiată de lupii cețurilor din nord,
asculta melancolică reflecția oglinzii
ce-i povestea cu vorbe cărunte
și epitete-n riduri
despre liniștea absolutului
născut din moarte
și despre noi
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limbi de dragon
pasărea a fost dată afară din cer
pe motiv de incompatibilitate
de-atunci cântă
o sole mio
primăvara a deschis din nou
porțile edenului
mierlele grădinii rătăcind prin lumile roșii
construiesc cuibul cu aștri
sunt bolnave de risipa dragostei
și nasc pui fără aripi
izolați în colivie
de limbile acelui dragon
la capătul lumii
un bărbat iubește o femeie
eu iubesc o stea
mierlele au tăcut pentru eternitate
și pământul respiră a moarte
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicole Sere, adresa este:
