îndemânare

Şi mai spunem că bărbaţii nu sunt buni şi necesari...

Păi, să călăreşti bărbatul când îţi face şi cafea
Şi să-adormi la el în spate... Du-te, fată,-n pana mea!
N-ai o canapea în casă, un fotoliu, sau pe jos?
Să te care şi pe tine, când şi el e somnoros!
Şi mai spunem că bărbaţii nu sunt buni şi necesari!
Na, că-s buni şi la nebune... cred că totuşi sunt mai rari
Cei ce sunt îndemânatici şi c-o mână îşi permit
Să aprindă aragazul şi să scapere-un chibrit
Şi cealaltă să îi strângă şi consoartei un picior;
Hai, că sunt răutăcioasă,-n locul ei să fiu, mi-e dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni în acelaşi interval de timp

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Pe debarcader, turiştilor arşi de soare
Le-atârnă burţile peste nişte şorturi improbabile.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Un bărbat agaţă pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiţă. Peştele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.

Sau aşa pretind. E-atât de uşor să fii
Doi oameni în acelaşi interval de timp.

Unul zâmbeşte şi bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.

Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Şi trage as după as după as.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să culeg lumină din durere

eu ador îndemânarea de-a te urca sus pe creste
unde-s norii care poartă ploile peste câmpie
cu lumini şi cu privelişti ce te poartă în poveste
cu tot dorul ce aşează toate într-o feerie

te alint cu zbor de fluturi ce se-aşează pe petale
şi văd valurile care spală zarea ce de sus se strânge
au ieşit din mare zorii care-ncep să mă îngâne
şi cu ropote de izvoare ce-n culori încep a curge

te iubesc cu toată energia şi cu freamătul de frunze
în inima mea tristă sub mersul căprioarelor fricoase
vreau să simt pe deplin arsura din ale tale buze
surâsul tău e versul ce cuprinde zările stâncoase.

poezie de Eugenia Calancea (19 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Ce e poetul pe pământ?!
Asemeni unui muritor de rând,
Când dă de greu, cu sufletul va plânge,
Şi când durerea-n suflet îi ajunge,
La umbra unui vers de jar se-ascunde
Şi litera-pumnal, în plâns şi-ascunde.

El scrie des, cum inima îi bate,
Tăcerile şi le ascunde-n noapte,
În curcubeu ţi-n răsărit se cheamă
Şi-i curg sub pleoape lacrimi de aramă.
El, un poet – mângâietor durerii,
Aşteaptă iarăşi clipa învierii.

Că-i epigramă, proză, poezie,
Doar Dumnezeu de toate astea ştie...
Îndemânare, artă şi nobleţe,
De Sus, la pământeni le sunt alese.

Poetul – imn şi literă divină,

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Şi te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porţelan fragil
Lucrat cu grijă şi îndemânare.

Mă-ntorc spre tine şi-ţi văd chipul obosit
Îţi mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezeşti, însă tresari abia simţit
Când eu îţi spun în şoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis
Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Şi te sărut, că nu mă pot abţine.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,
Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Şi-adorm şi eu, că noaptea este lungă.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

în citoplasma cuvintelor
se aşterneau aluviuni de idei cu extazul lucind.
iluziile vântului s-au aciuat în oasele odăii mândrită
că muchiile ei liniştit plutesc
prin foamea unei închipuiri de lut înălţat
şi printr-un sublim abia sosit.

deasupra un cer în albastre permutări
cu chef pornit
de a bulgări cu stele acoperişuri definitorii.
sferele îndemânatic trec
prin răsturnatele păreri de oglinzi
ale apelor ce descompun
acţiunile netrăite plopului agăţat-n vise oarecare;
chiar dacă lustra nu se sperie
de reflexele feţei răscolită de gânduri întâmplătoare...
sub unghia odăii s-a ascuns o aşchie deja
de apus fosforos
ş-o atitudine de nestăpânit trage
de perfidia veşniciei.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castă

aceasta e starea ta de fericire
o recunosc după cele câteva emoticoane
repetate
gândurile fac o reconstituire a binelui
spart în toate literele precum un vas de cucuteni
aş crede că în fericirea aceasta se găsesc morminte
şi vetre întregi ale unor bucurii străvechi
fisurile retuşate îndemânatic sunt drumuri prin istorie
fiecare floare de mână sigur o iubire lăsată eternităţii
dau filele vieţii cu degetul şters pe limba maternă
pentru stabilitate şi preocupări antologice
câte necunoscute am descoperit algebric şi câte mai am de ispăşit
cu fiecare mă afund în păcatul originar
nu mă tem de iubire doar de
cum se izolează ea în fiecare clipă
menită a fi un caz despre care încă nu se ştie mare lucru

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu femeii

Alegerea-i o-nţelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu şi protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei şi-afirmării.
E dârză şi are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minţii,
Întregeşte sensul biruinţii.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferinţă,
Cu dăruire, cu ştiinţă.
O ne-ntrecută ţesătoare,
Profesoară, învăţătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!