Poezii despre Apollo, pagina 2
Ode
1
Din grădinile lui Adonis, Lydia, iubesc
Cel mai mult trandafirii efemeri,
Cei care-s sortiți să moară
În ziua-n care s-au născut:
Înfloresc când soarele e sus pe cer
Și mor înainte ca Apollo, către seară,
Să coboare pe boltă dincolo de orizont.
Să facem din viețile noastre-o lungă zi:
Nu contează, Lydia, nopțile trecute
Și nu trebuie să ne gândim la cele care vor veni,
Nici cât de puțină vreme să trăim ni-i dat.
2
Să fii măreț, să fii întreg: nimic din ceea ce ești
Să nu exagerezi, nici să excluzi.
În fiecare lucrușor, fii totul. Dă tot ce ai
[...] Citește tot
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cămașa
în noaptea-aceea efemeră
cred că am fost nemuritori
îmi amintesc adeseori
de cămășuța ta lejeră
ce-avea la piept doi bunghișori
mici de sidef
și transparentă
că și în amintiri îmi dă fiori
în zbuciumul năvalnic de-nceput
s-au rupt și au sărit cât colo
și-n răvășitul așternut
liră erai și eu Apollo...
astăzi închisă ca o sferă
îmi spui că vremea a trecut
că-s corzile mult prea uzate
și-oricât de bun aș fi-n dexteritate
un cântec nou nu va mai fi ca la-nceput...
[...] Citește tot
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulisse
Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, privește-o clipă-n sus:
Apollo te mai ține-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
și te-a văzut tinzând spre-acest liman
același braț ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrățișări și de dușman.
Cu lănci de foc ți-a măsurat în lume
distanța dintre inimă și lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simți pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanța sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
și din otrava palizilor crini,
pe umeri ți s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da... nebun!
Desprețuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-așa nimicuri sunt sătul!
Să nu-mi azvârle-atotputinții
Nici o favoare... Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minții;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!
Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!
Să lingușesc telurici patemi?
Reptilă eu?... Prea mândru sunt!...
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Homer și Beethoven
E noapte, Homer scrie
poema Iliada,
frumoasă ca o zee,
în ochii-i triști și umezi
citești și-o odisee.
Lui Beethoven, amarul
clepsidra îi inundă,
cu lacrima lui Homer,
se întâlnește-n undă.
Ce-i viața fără văz,
oftând, Homer ne spune:
"O rază ce apus-a
când eu m-am întrupat,
o stea ce răsărit-a
în ochiu-mi înnoptat"...
[...] Citește tot
poezie de N. Petrescu-Redi (31 martie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Euclid
Demult, bătrânul Euclid a desenat pe plajă-un cerc.
Pe-atunci lumea mai credea în delficul Apollo.
El l-a umplut și l-a înconjurat
Cu fel de fel de unghiuri, încoace și încolo.
Cu bărbile stufoase, colilii, gașca lui
Dădea din cap și-argumenta cu zel
Chestii privitoare la tangente și la arcuri,
La diametre, circumferințe și altele la fel.
Un băiețel le stătea tăcut alături toată ziua,
Până cădea lin seara, ca o frunzuliță,
Pentru că bătrâneiii desenau pe nisip luna
Atât de frumos și cu coroniță.
poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apollinaire
Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi?
Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu,
Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufnița,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rezonanțe mitologice
pe firul Ariadnei caut drumul Agorei
piața cu vise cu hrană pentru suflet
de m-ar ninge minuni din cutia Pandorei
n-aș mai întâlni obstacole prin umblet.
mă bântuie în noapte fantome din Olimp
zei flamânzi de trupul meu dulceag
versuri în lumină scriu în lucid timp
semințe de gânduri răspîndesc pe meleag.
îi fac o reverență mărețului Apollo
eternitatea lui este solemnă
pe scară de raze urc până acolo
de iubirea solară vreau să fiu demnă.
ard ca focul sacru de la Prometeu
flăcări de dorințe port sub decolteu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un păcat numit Apollo
Ești păcatul vieții mele și mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi ești și-acum Apollo, deși ești un pic mai mic.
Te păstrez prin buzunare, în poșeta de oraș,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Și spre seară amoraș.
Te hrănesc cu poezie și de sete-ți pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.
Ai cam obosit de-o vreme și te plângi ca un moșneag
Și te zbați între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ți-e cam dor de libertate și ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.
Și-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi ești păcat, știi bine, și cu tine am crescut.
Și de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să știi-
Las' s-aștepte țintirimul! Eu te țin printre cei vii,
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Apollo, adresa este: