Poezii despre carbon, pagina 2
Câte semne ce, pesemne...
Da-ți-aș da în cap cu semne
Ce le crezi facultative
Virgulele să te-ndemne
Să dispari din portative
Că ți s-a-groșat obrazul
Cu o lipsă de măsură
Foarfecele și macazul
Să-ți servească de cenzură
Că tu pleci. Rămâne scrisul
Cu efigie cu tot
Când s-o constata comisul
Doar cenușă și azot
Și în rest câteva urme
De carbon și vanitate
Să mai scurme, să nu scurme
Picul de "eternitate"?
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vrajbei noastre
a început cu o răstignire
cu masca pe față trasă
regulamentar sub nasul
iritat de dioxidul de carbon
eliberat dezinvolt după ce l-ai tras
în piept de ziceai cu mâna
pe inimă
că ar fi un joint
e o toamnă cu alegeri
în care înveți să alegi
ce nu trebuia să alegi
mâna-ți îngheață pe lemnul
ștampilei mâncat de carii
ai votat cu ochii închiși
și anul ăsta și toamna asta
o să dai vina pe ochelari
n-ai văzut bine ce scria
unde scria și sigla
de la mască vine slăbiciunea
nu aveai creierul oxigenat
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubit o !
O... Cel dintâi, O Absolut... O1
Mi-a scos-o-n cale Dumnezeu, Preabunu',
Cu forme zvelt agresive, statuare,
Ce-ar reclama nu flori, ci demolare
O... O... Oxigen rarefiat O2
Te-oi ocroti, minune, de acide ploi,
Trăire fascinantă-n premieră
Ghebos amor în garsonieră
O... O... O... Sfântă Treime de O3
Prea mult să nu ne-apropiem de zei
Pierzându-ne în nori, unde ozonul
Îți face bocnă roz combinezonul
O... O... O... O... Simplu O4
De ritmic zbucium rupem patu'
Spasmodic-declanșată nebunie
Ce-asigură comenzi la tâmplărie
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cununia
în suflet, printre-atîtea noțiuni
sa furișat și asta, a speranței
și arde, împroșcând protuberanțe
precum un soare. Începând de luni
iar marțea ploi aștept ca opțiuni
și vânt puternic îndoind rafale
când de zenit și când de coardele vocale
cu care leg o șoaptă de genuni
pe la o miercuri țes un soare din minuni
pe cerul așternut covor pe zare
și care râde, saltă și treasare
când trece cardinale joncțiuni
și iar în suflet rup dimensiuni
și trag din ele linii albe, drepte
ca joia să-și ridice niște trepte
la foișorul plăzmuit încă de luni
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vipera calmă a clipei
în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie
la început de an totul pare de neatins
curajul încropește povești
și ei
stau cuminți sub covoarele de iarbă veștedă
numărăm cuvintele lor
ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă
înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porțile unui alt timp
inexistent timp
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cheers, darlings!
mi-am promis
că o să blochez totul
într-o pânză de indiferență
c-am să le-nvăț mișcările
și-am să râd cu ei
și-am să-i seduc
cu
inocența mea și
provincialitatea
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine-s Eu... fizic?!
Oare din ce-s făcut?... Din apă?
Că-mi curg ideile în neștire...
Sau sunt din fier fără simțire
Din hematii, sau dintr-o placă!
Căci sunt și moale precum puful...
Te poți culca, sau te afunzi.
Sunt voalul "burqa" să te-ascunzi,
Sau sunt un por... Respir năduful.
Sunt mii de scumpe minerale,
Sunt aur de inel de nuntă.
Pot fi carbonul fin, de-ascultă
Din microfoane Universale.
Conțin cristale, diamante;
Poate nu-s șlefuit de-ajuns...
De-o faci, pătrunzi în nepătruns;
Te porți ca mine... în nestemate.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că totul se va sfârși
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Și va bate înfricoșată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Și nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Amintește-ți de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Și la depărtare stau hotarele morții.
O dungă de abur: fruntea mea
Și ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca țipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen și azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer și spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
[...] Citește tot
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psihanaliză
... nici nu mai știu, mașina-i doar un fier plin de fluide
sau este și viteza, stopul, aparența, aer ce-l consumă
și-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide
i s-a prestabilit memorie în creierul sclipind de-o brumă?...
... unde oprește firul derulându-se din pudră de carbon
al microfonului ce cântă sau cuvântă acetilcolină
până la spiritul în undele eterului ca duhul din amvon
ce răscolește neînțeles în meditația ce inim-o suspină?...
... palpabilul este doar pipăitul, simț tactil de moleculă
sau e-un fuior în același timp, nimic, imensul ce există,
eliberat să nu sufoce suflu' c-o apăsare de spatulă;
nu-i numai spută ștearsă, iz, nedefinitul din batistă?...
... deci nevăzutul vid, aura-n boare, cald de rază
sau recele de gheață fără apa gheții, dăruirea,
căutare eternă ce mintea fără de suport cutează
depărtate amintiri, vis rămas vis, inexplicabila iubirea...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caniculă
... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
și schimbă loc, pe aceeași temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subțire, plumbuită, se înalță aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roți ce par a fâșâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic și-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face și mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se ițind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mișcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud și insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
își căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să știe c-așa înghite iar... caniculă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre carbon, adresa este: