Poezii despre civilizație, pagina 2
Inelul
îi dădea puteri supra
naturale nu mai erau
zăbovea în orașul bolnav
felia costiță fin
cu un cuțit cu lamă de toledo
îl ținea în teaca de la brâu
lângă ace papiote monede
dintr-un material ciu
dat
de o civilizație adăpostită
de întunericul veșnic pe o pla
netă
interesantă pentru civilizațiile extraterestre
inelul lăcrima ca un suflet
care și-a pierdut trupul
în fiecare zi, zi de zi
felia de costiță o îndesa în gură
deschisă cu dispreț la mizeria umană
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu voi muri definitiv, odată
Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, știu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi
Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz și stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac și celălalt
Și peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizații noi
zvon de ospețe dulci o să răsune
Și când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veți fi ca mine, eu am fost ca voi!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinucigaș
în luna florilor
mă înfășor
cu-acest fuior
al îndoielii
la nici doi pași
salcâmii țipă
prinși în asfalt
plăpânda speranță
a dorului
nașterii sub cerul de smog
ecoul civilizației
acest fuior cu care mă-nfășor
damnată în lumea damnării
îmi este ștreang de flori
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat
plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenușă
poeți orfani
soarele își ascute colții în barele de oțel ale zilei
așezate piramidal susțin o civilizație prezumtivă
peste care se așterne noaptea ca o maladie cronică a singurătății
și nu-mi mai e poftă de zbor
semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunț la peștele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -
pe podul plutitor cineva așteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem
de cealaltă parte a pământului
un oraș șchioapătă
din lipsa poeziei
poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roașul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanța 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcini de tine
Om fără miracole împlinite
Petreceam zilele liber pe pământ
Până-n acea zi de vorbe pline
Venite din rădăcini cu legământ
De-a flana întreaga-mi ființă,
Simțeam cum pe loc imobilizat
Funrnicături se așterneau,
Din tălpi ele veneau
Rând pe rând
civilizat,
La început am zis că e o joacă
Ce se întâmplă fiecărui
Om ce privește câte-o fată
Am plecat departe
Numai să uit de tine
Poate de liniște să am parte
Măcar o zi în suflet fără tine,
Dar oriunde plecam
Tu mă cuprinzi și mai tare
Cu brațele-ți ce le iubeam
Iar acum mă strâng pân ce doare
poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La lecție
De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.
- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.
- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tuburile de neon
se aprind cu un scârțâit prelung
în noapte civilizație umane
pe jumătate chioară de la atâta
ignoranță instalată pe sprâncenele
răzvrătite cândva ca o pedeapsă
cinică pentru toți strămoșii
pâlpâirea unui tub de neon îți dă
ocazia să te poți ascunde în poem
și ai putea învăța răzvrătirea
lumina galbenă se stinge încet
în ultraviolet vede pictorul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii care gândesc
Noi suntem oamenii care gândesc.
Am învățat care este pantoful din dreapta
și care este cel din stânga noastră; butonii
din față ai sacoului și eticheta din spate.
Noi suntem oamenii care gândesc,
născuți din părinți erudiți,
descendenți din triburile
care odinioară culegeau și vânau
dincolo de hotarele proprietății.
Acum, civilizați, ne terorizăm semenii.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salubritate
Și noi așa ne-am învățat,
Să fim salubri și cuminți,
Să facem, zi de zi, curat,
Și de gunoi, și de părinți.
Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.
Eu port stigmatul marii vini
Și semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, și-acolo i-am lăsat.
Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poem filozofic pentru S
III
Fie-ți milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis și noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
și cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Așa am putea zice. De la noi, niciodată n-a țâșnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuși avem și noi minți agere de oameni
care să prindă toate măiestriile și să citească toate cărțile
sau uneori să sporească volumul cunoștințelor și aparatura tehnico-științifică
a civilizației moderne, păstrând poate un rest uman, ieșind din fluxul informațional,
și așezându-se pe malul apei ca părinții lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alții nu au prepoziția întru.
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre civilizație, adresa este: