civilizaţie

Inelul

îi dădea puteri supra
naturale nu mai erau
zăbovea în oraşul bolnav
felia costiţă fin
cu un cuţit cu lamă de toledo
îl ţinea în teaca de la brâu
lângă ace papiote monede
dintr-un material ciu
dat
de o civilizaţie adăpostită
de întunericul veşnic pe o pla
netă
interesantă pentru civilizaţiile extraterestre
inelul lăcrima ca un suflet
care şi-a pierdut trupul
în fiecare zi, zi de zi
felia de costiţă o îndesa în gură
deschisă cu dispreţ la mizeria umană

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi muri definitiv, odată

Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, ştiu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz şi stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac şi celălalt

Şi peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizaţii noi
zvon de ospeţe dulci o să răsune

Şi când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veţi fi ca mine, eu am fost ca voi!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucigaş

în luna florilor
mă înfăşor
cu-acest fuior
al îndoielii
la nici doi paşi
salcâmii ţipă
prinşi în asfalt
plăpânda speranţă
a dorului
naşterii sub cerul de smog
ecoul civilizaţiei
acest fuior cu care mă-nfăşor
damnată în lumea damnării
îmi este ştreang de flori

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat

plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenuşă
poeţi orfani
soarele îşi ascute colţii în barele de oţel ale zilei
aşezate piramidal susţin o civilizaţie prezumtivă
peste care se aşterne noaptea ca o maladie cronică a singurătăţii
şi nu-mi mai e poftă de zbor

semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunţ la peştele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -

pe podul plutitor cineva aşteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem

de cealaltă parte a pământului
un oraş şchioapătă
din lipsa poeziei

poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roaşul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanţa 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini de tine

Om fără miracole împlinite
Petreceam zilele liber pe pământ
Până-n acea zi de vorbe pline
Venite din rădăcini cu legământ
De-a flana întreaga-mi fiinţă,
Simţeam cum pe loc imobilizat
Funrnicături se aşterneau,
Din tălpi ele veneau
Rând pe rând …civilizat,
La început am zis că e o joacă
Ce se întâmplă fiecărui
Om ce priveşte câte-o fată…
Am plecat departe
Numai să uit de tine
Poate de linişte să am parte
Măcar o zi în suflet fără tine,
Dar oriunde plecam
Tu mă cuprinzi şi mai tare
Cu braţele-ţi ce le iubeam
Iar acum mă strâng pân ce doare…

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lecţie

De câte ori sunt scos la lecţie
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitaţiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizaţie
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neşlefuite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuburile de neon

se aprind cu un scârţâit prelung
în noapte civilizaţie umane
pe jumătate chioară de la atâta
ignoranţă instalată pe sprâncenele
răzvrătite cândva ca o pedeapsă
cinică pentru toţi strămoşii
pâlpâirea unui tub de neon îţi dă
ocazia să te poţi ascunde în poem
şi ai putea învăţa răzvrătirea
lumina galbenă se stinge încet
în ultraviolet vede pictorul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care gândesc

Noi suntem oamenii care gândesc.
Am învăţat care este pantoful din dreapta
şi care este cel din stânga noastră; butonii
din faţă ai sacoului şi eticheta din spate.
Noi suntem oamenii care gândesc,
născuţi din părinţi erudiţi,
descendenţi din triburile
care odinioară culegeau şi vânau
dincolo de hotarele proprietăţii.
Acum, civilizaţi, ne terorizăm semenii.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salubritate

Şi noi aşa ne-am învăţat,
Să fim salubri şi cuminţi,
Să facem, zi de zi, curat,
Şi de gunoi, şi de părinţi.

Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

Eu port stigmatul marii vini
Şi semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, şi-acolo i-am lăsat.

Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis şi noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Aşa am putea zice. De la noi, niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuşi avem şi noi minţi agere de oameni
care să prindă toate măiestriile şi să citească toate cărţile
sau uneori să sporească volumul cunoştinţelor şi aparatura tehnico-ştiinţifică
a civilizaţiei moderne, păstrând poate un rest uman, ieşind din fluxul informaţional,
şi aşezându-se pe malul apei ca părinţii lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alţii nu au prepoziţia întru.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!